Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
ONU: Nord-coreenii nu au ce mânca
Nord-coreenii nu au ce mânca, după ce ajutorul internaţional acordat regimului comunist a fost redus, ca urmare a testului nuclear efectuat de Phenian în luna mai, au avertizat responsabili ai Programului Alimentar Mondial derulat de ONU. „Aceasta reprezintă o problemă gravă pentru populaţie, care nu are suficientă mâncare, iar PAM, care şi-a fixat anul trecut obiectivul de a ajuta 6,2 milioane de persoane din această ţară, a trebuit să-şi restrângă sprijinul la 2,27 de milioane de nord-coreeni. Un adult îşi poate permite să trăiască numai cu cereale şi legume câteva luni, însă situaţia este critică pentru copii. Tot mai mulţi dintre aceştia sunt internaţi pentru malnutriţie gravă“, a declarat Torben Due. Agenţia PAM, sub egida ONU, şi-a redus la minim operaţiunile de urgenţă în 2006, la cererea Phenianului, dar a reînceput să acorde sprijin Coreei de Nord în iunie 2008, după un acord cu regimul comunist.



.jpg)