Marți, 22 septembrie, la Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Iașilor, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași au desfășurat o activitate de
Marți, 22 septembrie, la Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Iașilor, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași au desfășurat o activitate de
Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, s-a aflat luni, 21 septembrie, în mijlocul credincioșilor din Parohia Dunavățul de Jos, judeţul Tulcea, cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, unde a săvârşit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, la slujbă participând credincioșii din comunitate.
Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Cociuba Mare, Protopopiatul Tinca, duminică, 20 septembrie. Cu acest prilej, au fost sfințite lucrările de restaurare și înnoire realizate la sfântul lăcaș.
Așezământul monahal închinat „Înălțării Sfintei Cruci” din Petroşniţa, judeţul Caraş-Severin, a fost vizitat duminică, 20 septembrie, de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, care a săvârşit în acest loc şi Sfânta Liturghie.
Credincioșii Parohiei Păiușeni din Protopopiatul Sebiș, judeţul Arad, au avut bucuria duminică, 20 septembrie, de a-l primi în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului.
Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
În perioada 12-14 septembrie, în zona orașului Edmonton, capitala provinciei canadiene Alberta, s-a desfășurat un atelier în cadrul cursului de muzică bisericească și slujire la strană al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, curs demarat în primăvara anului 2026. Timp de trei zile, întâlnirile de lucru s-au împletit în mod firesc cu rugăciunea și participarea la sfintele slujbe săvârșite de ierarhul locului.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit luni, 14 septembrie, Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Intrarea Maicii Domnului în biserică” din
Credincioșii Parohiei ortodoxe românești „Sfântul Ignatie Teoforul” din Auckland, Noua Zeelandă, au avut bucuria de a‑l avea în mijlocul lor luni, 14 septembrie 2026, pe Preasfințitul Părinte Mihail,
În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, credincioșii Parohiei „Sfântul Cuvios Evin din Munster” și „Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași” din Monasterevin, comitatul Kildare, Irlanda, au avut
Campania „Sănătate pentru sate”, desfășurată de voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale din București, a ajuns sâmbătă, 19 septembrie 2026, în comuna Frâncești, județul Vâlcea. Locuitorii din comunitate au beneficiat, în mod gratuit, de consultații medicale de specialitate și investigații, oferite de o echipă de medici voluntari.
Preoți de la parohiile Bujoreanca, Bolovani, Conțești, Dârza, Lungulețu I și Românești, din Protoieria Titu, însoțiți de tineri din cadrul comitetelor parohiale, au desfășurat vineri, 18 septembrie, o
La începutul anului școlar 2026‑2027, Parohia Andronache din Protoieria Sector 2 Capitală a venit în întâmpinarea unor copii care au nevoie de sprijin, oferindu‑le ghiozdane complet echipate cu rechizite. Cu aj
Joi, 10 septembrie, a avut loc o nouă întâlnire cu beneficiarii Cantinei sociale „Sfânta Filofteia” a Asociației „Diaconia”, filiala sector 4, în cadrul proiectului „Bătrânețe cu suflet de copil”. A
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, Eparhia Sloboziei și Călărașilor, prin Serviciul de asistență comunitară - Biroul de asistență socială, în parteneriat cu Asociația socio‑culturală „Matei Basarab”, a oferit sprijin copiilor proveniți din familii aflate în dificultate la începutul noului an școlar. În perioada 1-4 septembrie 2026, 42 de copii au primit ghiozdane complet echipate cu rechizite școlare, în valoare totală de 7.600 de lei. Beneficiarii sunt înscriși în anul școlar 2026-2027 și participă periodic la activitățile educative și social‑filantropice desfășurate de Episcopia Sloboziei și Călărașilor împreună cu partenerii săi sociali.
La unul dintre cursurile „Pregătiți pentru viață”, unde am participat ca formator, pe marginea unor discuții privind raportul între evaluare și motivație, am prezentat o schemă inspirată de cuvintele
Spicele se unduiau în valuri aurii asemeni apelor dintru început: „Și a fost seară, și a fost dimineață, ziua întâi” (Facere 1, 5). Un început era și atunci, dar nu al unei noi zile, ci al doritului
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a transmis şcolilor mai multe recomandări enunţate de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, privind măsurile care trebuie luate în cazurile un
Ministrul interimar al educaţiei, Mihai Dimian, a anunţat, în contextul rezultatelor obţinute de România la testările PISA, necesitatea implementării unui plan de măsuri pentru creşterea nivelului de
Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” a inaugurat Campusul profesional integrat Agritech de la Ezăreni, judeţul Iaşi, pentru 200 de elevi şi 100 de studenţi. „Este un proiect care s-a
În perioada 24 septembrie - 15 octombrie, Institutul Cultural Român (ICR) va marca, la Bucureşti, Beijing, Lisabona, Londra, Madrid, Praga, Tokyo, Varşovia, New York, Stockholm, Tel Aviv, Atena şi Belgrad, Ziua
La Palatul Suțu din București va fi vernisată, pe 25 septembrie, de la ora 17:00, expoziția intitulată „Expoziția Generală Română din 1906 - Jubileul în imagini la 120 de ani”. Proiectul expozițional
Scriitorul și jurnalistul Tudor Călin Zarojanu și-a împlinit, sâmbătă, 19 septembrie, un vis mai vechi - acela de a reveni pe scenă într-un recital actoricesc. În Sala „Tancred Bănățeanu” a Muzeului
Doina Lemny, curatoarea expoziției „Brâncuși și muzele sale”, deschisă recent la Art Safari New Museum din Piaţa Amzei, București, va oferi un nou tur ghidat în expoziție, joi, 24 septembrie, de la ora
Istoricul Cezar Petre Buiumaci va participa la cea de-a 42-a Întâlnire a Societății pentru Cercetarea Crucilor de Piatră organizată la Muzeul Aš, Cehia, care va avea loc la 3 octombrie 2026. „În cadrul
Cancerul colorectal se numără printre cele mai frecvente neoplazii în România, iar aproximativ o treime din cazuri sunt localizate la nivelul rectului. Majoritatea tumorilor se dezvoltă lent, pe parcursul mai
Ne preocupăm de sănătate, de cele mai multe ori, atunci când ceva nu mai este în regulă. O durere care persistă, o stare de oboseală neobișnuită sau un rezultat modificat al unei analize ne determină să
Ecografia musculoscheletală (MSK) este o metodă imagistică neinvazivă, bazată pe ultrasunete, care permite evaluarea în timp real a mușchilor, tendoanelor, ligamentelor, nervilor periferici, articulațiilor și a
Trăim într-o societate care ne solicită intens și aproape continuu. Oameni de toate vârstele, de la copiii mici la bunici, se simt tot mai obosiți, stresați, chiar apatici. Se poate observa o creștere, în
Genetica medicală este o specialitate care caută cum informația din genele noastre influențează sănătatea, de la boli rare prezente din copilărie până la predispoziții ce apar abia după 18 ani. Genomica duce acest demers mai departe: dacă genetica analizează genele suspecte, genomica privește întregul ADN al unui om, incluzând și cele peste 20.000 de gene. Genomica este genetica medicală ajutată de tehnologii moderne de secvențiere.
Un proiect de cercetare derulat în mai multe ţări şi finanţat de Uniunea Europeană (UE) prevede elaborarea unui sistem de detectare electromagnetică, pentru a servi ca mecanism de avertizare timpurie a
Proiectul "Via Sport" a fost prelungit cu două săptămâni, la solicitarea bucureştenilor, în perioada 16 iulie - 8 august peste 40.000 de participanţi transformând Bulevardul Kiseleff în cea mai mare arenă de sp
Peste 900.000 de români trăiesc în zone cu risc ridicat de inundaţii, iar calculele arată că peste 88.000 de case ar putea fi luate de ape în orice moment, potrivit cifrelor prezentate de Ministerul Mediului în
Hidrologii au actualizat, astăzi, avertizarea pentru râul Prut. Potrivit site-ului INHGA, se menţine codul portocaliu pe râul Prut, pe sectorul Fălciu - Dunăre, aferent judeţelor Vaslui şi Galaţi, având în
Leul s-a apreciat astăzi cu 0,40 la sută faţă de euro, iar Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă de 4,2297 lei pentru moneda europeană, în scădere cu 1,70 bani comparativ cu
Zeci de gospodării şi terenuri agricole au fost inundate, iar trei familii au fost izolate din cauza ploilor torenţiale căzute în ultima perioadă în şase localităţi din judeţul Mureş, a anunţat Prefectura î
Fondul Uniunii Europene (UE), care poate pune la dispoziţia statelor din zona euro până la 440 miliarde de euro pentru stabilizare financiară, a devenit operaţional, au anunţat, vineri, oficiali europeni.
Zeci de state se pregătesc să recunoască independenţa Kosovo, după ce Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) a apreciat că declaraţia de independenţă a Priştinei nu contravine dreptului internaţional, a af
Opt persoane şi-au pierdut viaţa, sâmbătă, în Republica Cehă, Polonia şi Germania, în timp ce alte câteva mii au fost evacuate ca urmare a ploilor torenţiale care s-au abătut asupra acestei regiuni, au
"Sperăm ca impactul cotaţiilor preţurilor la grâu pe pieţele internaţionale asupra preţurilor produselor de panificaţie să fie mult mai mic", a declarat guvernatorul BNR, după ce producătorii şi
În perioada 9 august-10 septembrie, fermierii pot depune la centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) cererile de acord prealabil pentru acordarea ajutorului de stat pentru
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, astăzi, o atenţionare cod galben de ploi torenţiale, intensificări ale vântului şi grindină, valabilă pentru intervalul 8 august, ora 15,00, - 9 august, ora
Aproximativ 400 de gospodării şi zeci de case au fost inundate, în judeţul Harghita, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în urma ploilor torenţiale care au dus la formarea de torenţi şi viituri. Datele
La nivelul Bisericii Ortodoxe Române, al ONG-urilor şi al organizaţiilor precum Salvaţi Copiii sau UNICEF se constată o deosebită grijă atât în ceea ce priveşte ocrotirea şi protecţia copiilor, cât şi a for
OMV Petrom (SNP) a majorat astăzi, 7 august, preţurile de referinţă la benzine cu nouă bani pe litru, ca urmare a condiţiilor de pe piaţă, a anunţat compania. Astfel, preţurile pentru benzinele Premium fără
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, astăzi, o atenţionare meteorologică cod galben de caniculă în cea mai mare parte a Munteniei, Moldova şi Oltenia şi de furtuni şi vijelii în Maramureş,
Zeci de gospodării au fost inundate, alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă în mai multe localităţi şi a fost afectată circulaţia pe două drumuri naţionale, în urma ploilor abundente căzute în
Autorităţile pakistaneze au început, joi, evacuarea a circa 500 mii de persoane în regiunile sudice, afectate de inundaţii, care s-au soldat cu moartea a cel puţin 1.600 de persoane într-o săptămână.
Academia Bulgară de Ştiinţe este în pragul falimentului, ceea ce va face imposibile previziunile meteo ale Institutului Naţional de Meteorologie şi Hidrologie, a declarat şeful acestuia, Gheorghi Korcev. Dacă
Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat că se teme că incendiile care devastează o parte însemnată a ţării se vor propaga către zona iradiată de explozia din 1986 de la centrala nucleară din
Majorarea TVA cu cinci puncte procentuale, de la 19% la 24%, va conduce, într-o primă rundă, la o creştere a preţurilor cu 3%, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care consideră că "efectele de runda a
Lucrătorii independenţi (freelanceri), precum şi partenerii acestora vor beneficia de indemnizaţii de maternitate şi drepturi de pensie, potrivit unei noi legislaţii a Uniunii Europene, intrată în vigoare la
Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos, unul din cele 12 praznice împărăteşti, numită în popor şi Obrejenia, Pobrojenia sau Probojeni (denumirea vine din slavonă, "obrejenie" - transformare,
Bucureştenii pot merge sâmbătă şi duminică la spectacole de teatru şi muzică, în parcuri din sectoarele 2, 3 şi 6, în cadrul programului cultural "Bucureşti-cartier" de vară, a informat unul dintre
Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată) Luca 5, 1-11 În vremea aceea Iisus şedea lângă lacul Ghenizaret şi a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce
Fraților, mie, celui mai mic decât toți sfinții, mi-a fost dat harul acesta, ca să binevestesc neamurilor bogăția lui Hristos de nepătruns și să descopăr tuturor care este iconomia tainei celei din
„Când Domnul şi Dumnezeul nostru, Iisus Hristos, Fiul şi Cuvântul Tatălui, pregătea venirea Sa în lume, care avea să se facă prin zămislirea de la Duhul Sfânt în pântecele Fecioarei Maria, a socotit să ve
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 399-400 „(Mitropolitul Veniamin Costachi spunea): - Iubiții mei fii și frați! Dacă adevărata glorie,
Educația în familia creștină este temelia formării omului întreg, deoarece îmbină transmiterea credinței cu formarea caracterului. Familia funcționează ca „Biserica de acasă”, unde părinții transmit
Evlavia ireproșabilă formal, dar lipsită de dărnicia care îi înrudește pe oameni cu Bunul Dumnezeu, riscă să zădărnicească eforturile celor care se ostenesc pentru a trăi ca ființe care reflectă chipul
Între neînțelegerile și controversele privitoare la dosarul Rugului Aprins persistă și aceea despre rolul părintelui Andrei Scrima, implicit al teologului creștin-ortodox Olivier Clément. Fiindcă articolul
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie


