Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Peste 7 milioane de pasageri pe aeroporturile din Bucureşti
Cele două aeroporturi ale Bucureştiului, Henri Coandă (Otopeni) şi Aurel Vlaicu (Băneasa), au înregistrat în primele nouă luni ale anului un trafic aerian de 7,037 milioane de pasageri, în creştere cu 11% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Potrivit Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, care administrează cele două aerogări, doar pe Aeroportul Henri Coandă s‑au înregistrat 7,033 milioane de pasageri. În primele nouă luni, numărul mişcărilor de aeronave (aterizări şi decolări) pe aeroporturile din Bucureşti a crescut cu 6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 81.776. Anul trecut, mai precizează comunicatul companiei citat de Agerpres, cele două aerogări au fost tranzitate de 8,32 milioane de pasageri, numărul aterizărilor şi decolărilor fiind de 102.048. Pentru acest an se estimează că va fi depăşit pragul de 9 milioane de călători. Pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti operează în prezent 31 de companii aeriene, care transportă pasageri către 70 de destinaţii.