Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
Poliţia chineză, atacată în Tibet
Poliţia chineză a afirmat că o bombă a fost lansată împotriva noului post de poliţie din Bogexi, în zona tibetană din vestul ţării, fără să facă victime. Evenimentul are loc într-o perioadă tensionată, cu ocazia aniversării insurecţiei tibetane, a cărei înfrângere a determinat fuga în exil a tânărului Dalai-lama, în urmă cu 50 de ani. Măsurile de securitate au fost, în consecinţă, sporite. Bomba a explodat în dimineaţa zilei de ieri, dar nu a făcut decât pagube materiale minore, spărgând geamurile unor ferestre. Imobilul atacat nu era încă utilizat. Cotidianul oficial „China Dailyâ“ a atribuit atacul „teroriştilor“, dar fără a afirma măcar aluziv cine ar putea fi ei. Batang - oraşul în care se află Comisariatul de Poliţie căruia îi revine ancheta - se află la 7 kilometri de limita provinciei Sichuan şi de Tibet, într-o zonă în care populaţia este marcată de disensiuni şi resentimente împotriva puterii chineze.



.jpg)