Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Preţul la energie electrică şi termică s-ar putea reduce
Preţul energiei electrice ar putea scădea cu câteva procente, până la 3%, din luna iulie, iar preţul gazelor s-ar putea reduce cu aproximativ 5%.
„Agenţia Naţională de Reglementare în Domeniu Energiei urmează să decidă asupra unor modificări ale preţului electricităţii, până la finalul acestei luni“, a declarat preşedintele ANRE, Petru Lificiu. „ANRE are în vedere trei scenarii pentru scăderea preţului energiei electrice. Acesta va scădea fie la consumatorii casnici şi va rămâne constant pentru agenţii economici, fie va scădea pentru agenţii economici şi se va păstra la acelaşi nivel pentru consumatorii casnici, fie nu va fi modificat pentru nici una dintre cele două categorii de consumatori. Pentru electricitate, preţul ar putea fi redus cu câteva procente, până la 3%, din luna iulie. O decizie în acest sens va fi luată până la finalul lunii iunie, ANRE analizând cele trei scenarii“, a afirmat Petru Lificiu. Preşedintele ANRE a menţionat că scăderea consumului nu este o condiţie unică pentru scăderea tarifelor. „Când scade consumul nu este automat să scadă şi preţurile“, a spus Lificiu.