Turnul medieval de la Hotărani, din comuna Fărcaşele, județul Olt, construit în urmă cu aproximativ 500 de ani pentru a fi punct de veghe, a fost consolidat şi restaurat printr-un proiect finanţat prin PNRR în
Rabla Local scoate 30.000 de mașini din trafic
Peste 30.000 de maşini uzate vor fi eliminate din circulaţie prin intermediul Rabla Local, arată Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), care gestionează programul.
AFM a transmis deja către primării lista persoanelor fizice înscrise în program, astfel că, începând din 3 octombrie 2023, beneficiarii pot semna contractul de finanţare cu primăria, apoi casa şi radia din circulaţie şi din evidenţa fiscală autovehiculul uzat, pentru a primi stimulentul de 3.000 de lei. (C. Z.)



.jpg)