Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Reabilitarea sistemelor de irigaţie ar costa un miliard de euro
Culturile agricole arată bine şi deocamdată nu există un deficit de apă, chiar dacă au fost anumite probleme izolate, a declarat, miercuri, Daniel Constantin, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, citat de Agerpres. „În acest an, după ce Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) a devenit jucător pe piaţa de energie, am cumpărat energie în cantităţi foarte mari ca să fim pregătiţi pentru vară la un preţ cu 25-30% mai mic. În felul acesta îi stimulăm pe toţi cei care vor să irige în cazul în care va fi secetă. Deocamdată culturile arată bine. Nu există un deficit de apă. Au fost anumite probleme izolate, mici, dar nu există probleme în acest moment şi sper să nu existe tot anul“, a spus ministrul. În acelaşi timp, Constantin a declarat că este necesar aproximativ un miliard de euro pentru a reabilita infrastructura sistemelor de irigaţie. „Cred că din punct de vedere strategic, din punctul de vedere al interesului naţional, această infrastructură trebuie să rămână în continuare în proprietatea statului. Mă refer la staţiile de pompare, la canalele magistrale, astfel încât în anumite amenajări de irigaţii să nu existe fermieri mai mici care să fie sufocaţi de fermierii mai mari“, a precizat demnitarul. (Oana Nistor)