Un procent de 66% dintre şoferi declară că se simt în siguranţă în trafic, cea mai ridicată valoare înregistrată până în prezent şi cu 9% mai mult comparativ cu 2022, potrivit unui studiu realizat de Cult
Rechizite pentru 360.000 de elevi şi preşcolari
Peste 360.000 de preşcolari şi elevi vor beneficia, în acest an şcolar, de pachete de rechizite şi ghiozdane, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, după şedinţa de miercuri a Executivului. Proiectul „Rechizite pentru preşcolari şi elevi, şanse egale la educaţie” este implementat de Ministerul Educaţiei Naţionale şi are ca beneficiari 51.539 de preşcolari şi 308.611 elevi din clasele a II-a până în clasa a VIII-a.
Elevii care vor primi pachete de rechizite trebuie să fie înscrişi în învăţământul de stat la zi şi să fie în întreţinerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie este de maximum 50% din salariul de bază minim brut.



.jpg)