Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Românii care au lucrat în UE pot obține recunoaşterea experienţei profesionale
Ministerul Muncii a eliberat, din 2016 până în prezent, un singur atestat de recunoaştere a experienţei profesionale, unul dintre motive fiind acela că oamenii nu ştiu că, după o perioadă lucrată într-un stat membru UE, unde au dobândit o calificare profesională, pot reveni acasă, pot realiza o muncă în acea specializare şi statul le poate facilita recunoaşterea automată a acestor calificări obţinute, potrivit ministrului muncii, Violeta Alexandru, citată de Agerpres.
Aceasta a precizat că există o singură condiţie pentru obţinerea acestui atestat, şi anume aceea ca persoana respectivă să fi lucrat cu forme legale şi să demonstreze, cu acte, timpul lucrat în acel domeniu.
„Persoanele care au lucrat într-un stat membru UE trebuie să ştie că accesul sau exercitarea anumitor activităţi cu calificări de nivel mediu necesită ca dovadă suficientă a cunoştinţelor şi aptitudinilor exercitarea în prealabil a acelei activităţi într-un alt stat membru, pentru un anumit număr de ani. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale face recunoaşterea experienţei profesionale în baza unei declaraţii pe proprie răspundere dată în faţa notarului din care rezultă experienţa profesională şi a prezentării unei dovezi a perioadei lucrate în străinătate şi emite un Atestat de Recunoaştere a Experienţei Profesionale. Este o procedură folosită în statele membre UE”, a scris ministrul muncii pe pagina sa de Facebook.
Ea a subliniat că „i se spune” că persoanele care solicită un astfel de atestat nu reuşesc să facă dovada faptului că au muncit cu forme legale.
(Cristina Zamfirescu)