Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Românii din toată lumea sărbătoresc ia
În preajma sărbătorii Sânzienelor, 24 iunie, românii din ţară şi din străinătate se pregătesc pentru celebrarea Zilei Universale a Iei. Este marcată în acest an prin numeroase expoziții, târguri tradiționale, concerte sau mese rotunde având în centru teme privind evoluţia acestui simbol al României ca fenomen cultural.
Prima dată, Ziua Universală a Iei a fost sărbătorită în anul 2013, în urma unei campanii online lansate de comunitatea „La Blouse Roumaine”. Amploarea manifestărilor a crescut de la un an la altul, astfel că ziua iei a devenit un adevărat eveniment global, fiind celebrată pe şase continente, în 55 de ţări, 130 localităţi, în peste 200 de evenimente. Toate aceste manifestări au contribuit decisiv la repoziţionarea iei ca exponent al culturii tradiţionale româneşti.
Printre evenimentele dedicate bluzei populare româneşti din acest an, de Sânziene, se remarcă cele din Gorj (Târgu Jiu și Hobița) şi Iași, unde organizatorii festivalului „RomânIA Autentică” vor să adune peste 10.000 de oameni îmbrăcați în straie populare. Sărbătoarea va începe la Târgu Jiu, în Parcul Coloanei Fără Sfârșit, unde sute de copii și membri ai ansamblurilor sau grupurilor de dans din localitățile județului se vor prinde într-o horă a iei, sub semnul tricolorului. Va urma o serbare câmpenească la Hobița, satul natal al lui Constantin Brâncuși, unde vor fi organizate expoziții și demonstrații ale meșteșugarilor populari, degustări de mâncare tradițională, spectacole de muzică şi dansuri populare.
Autorităţile din Gorj fac demersuri de mai mult timp, inclusiv prin acest festival, să introducă ia în Patrimoniul Mondial al UNESCO. „Avem invitaţi din Moldova, din Ardeal, Banat, Oltenia, nume cunoscute ale muzicii populare. Promovăm ia. Dorim să o includem în patrimoniul UNESCO. Aşteptăm acolo 10.000 de gorjeni, şi nu numai, care să vină în Poiana Mare de la Hobiţa”, a spus Cosmin Pigui, primarul din Peştişani, unul dintre organizatori, pentru o publicaţie locală.
Totodată, la Iași, în cadrul aceluiaşi festival, frumusețea portului popular va putea fi admirată într-o paradă a costumului tradițonal ce va avea loc pe străzile din centrul oraşului.
Şi la Zalău, pregătirile pentru această zi sunt în toi. Organizatorii proiectului itinerant „Şezători în Ţara Silvaniei” îi aşteaptă pe iubitorii iei la o şezătoare, la o expoziţie de fotografie şi cămăşi populare şi la proiecţia filmului „Pădureanca”, având-o invitată specială pe actriţa Manuela Hărăbor.
La Paris, Ziua Internațională a Iei va fi sărbătorită pe 23 iunie, la sediul Ambasadei României, printr-un recital care îmbină muzica folk, blues și teme tradiționale românești, susținut de interpreta Victoria Mahu Choffel, din Republica Moldova, acompaniată de artistul francez Christopher Peyrafort.
La Roma, la Accademia di Romania, va avea loc mâine evenimentul dedicat iei „Sânziene pentru o noapte”, în cadrul căruia va putea fi admirată o expoziţie de cămăşi tradiţionale din colecţia Muzeului Județean din Botoșani şi se va putea participa la o șezătoare alături de artizanii Elena Dascălu și Ionica Danciu.
Comunitatea românilor din Spania va organiza a treia ediţie a evenimentului „La Madrid de Sânziene purtăm ia cu plăcere”, manifestare ce va reprezenta, de fapt, cea mai mare şezătoare organizată vreodată în această țară, de unde nu vor lipsi cântecele, glumele, torsul lânii sau cusutul cămășilor.
Ia este piesa centrală a costumului tradițional femeiesc și de-a lungul timpului a suferit o serie de transformări, păstrându-și însă, în linii mari, forma veche, simplă, funcțională. Ia a atras atenția artiștilor, astfel că a fost imortalizată de pictorii Henri Matisse, C.D. Rosenthal, Camil Ressu, Francisc Șirato, Nicolae Tonitza. Ia a constituit, deopotrivă, şi sursă de inspirație pentru importanţi designeri de modă.