„Să vă fie casa casă! Să vă fie masa masă!”

După Postul Crăciunului, copiii şi tinerii de la sate se pregătesc să meargă cu uratul, cu semănatul, cu Sorcova sau cu Capra. În vremurile de demult, copiii mergeau cu uratul încă din seara de 30 decembrie, dar nu porneau fără ca mai înainte să fi trecut pe la biserică. Anul Nou este întâmpinat, în epoca modernă, cu adevărate spectacole de artificii ce sunt urmărite de mulţimea care iese în stradă.

„Băieţii, numiţi colindători sau plugăraşi, aveau asupra lor un clopoţel sau o talangă“, în timp ce buhaiul face parte din repertoriul flăcăilor şi al oamenilor maturi, conform etnografului Marcel Lutic de la Muzeul Etnografic al Moldovei. Urăturile din noaptea Anului Nou au ca laitmotiv îmbelşugarea şi prosperitatea în anul care urmează. Un specific al obiceiurilor de Anul Nou este acela că sunt foarte zgomotoase. Pentru a se face remarcaţi, urătorii folosesc clopoţei, tălăngi, bice, buhai.

În Moldova şi Muntenia se umblă cu Capra de Anul Nou, iar în Transilvania, de Crăciun, fără să fie o regulă absolută. Întâlnim şi denumirile „Ţurcă“ şi „Boriţă“ care atestă etimologic taurul sau bourul, deşi masca actuală reprezintă capra.

O construcţie simplă şi ingenioasă de lemn sau, în mod excepţional, din fire şi bare metalice constituie suportul, „coloana vertebrală“ a caprei care susţine capul cornut cu maxilarul superior mobil. Mânuitorul caprei ascuns sub o pânză de care atârnă fâşii de hârtie colorată sau fire vegetale face să clămpăne fioros, ritmic, botul caprei, ameninţându-i pe spectatori. Salturile acrobatice ale jucătorului de capră, zgomotul fălcilor lovite, sunetul clopoţelului atârnat de maxilar, sclipirea oglinzilor fixate deseori pe „blana“ textilă a caprei compun o imagine voit ţipătoare, fioroasă şi comică în acelaşi timp, conform MŢR.

Ursul, cunoscut numai în Moldova, implică în cazul cel mai simplu prezenţa omului mascat în urs, condus de un ursar şi de un fluieraş. Ursul mormăie, joacă în două labe sprijinit de un ciomag, simulează moartea şi învie. Ceata ursului (banda) poate fi mult mai numeroasă, atrăgând puiul de urs, ursăriţa, turcul, popa, ţigani, doctor, draci etc. Căiuţii sau căluşeii sunt construiţi dintr-o covată de lemn găurită la mijloc, articulată cu un cap cabalin tot din lemn, acoperită cu un cearceaf împodobit sau cu lăicere colorate, ornate cu salbe de mărgele şi clopoţei, nasturi galbeni, cordeluţe etc. Jucătorul, îmbrăcat soldăţeşte sau în costum ţărănesc de sărbătoare, intră până la brâu în spărtura covatei pe care o va călări. Se înscenează o vânzare a calului la care participă un cumpărător bufon şi un doctor veterinar. Ceata sau „echipa calului“ aglomerează îndeobşte într-un amestec carnavalesc turci, harapi, evrei, miri, ciobani, babe. „Malanca“ din Moldova şi Bucovina reuneşte într-un cortegiu ritual toate măştile şi travestirile din ziua Anului Nou: capră, urşi, căldărari, draci, turci, moşnegi şi babe, cazaci, căiuţi, bungheri, miri şi mirese, boieri, împăraţi, miniştri şi generali, doctori, urâţi, păpuşari, Jieni, conform MŢR.

Festival al obiceiurilor de iarnă, cu mascaţi

Printre cel mai des întâlnite tradiţii populare de Anul Nou sunt jocurile cu mascaţi, în mediul rural, dar ele fac parte şi din „repertoriul“ copiilor din mediul urban specific sărbătorilor de iarnă.

Cel mai adesea, în centrele urbane se organizează festivaluri specifice sărbătorilor de iarnă la care participă şi formaţii de mascaţi. În cete conduse de „Vătafi“, „Dragomani“, „Căpitani“, mascaţii colindă satul întreg sau se întâlnesc în centrul satului unde oferă un adevărat spectacol.

Cele mai des întâlnite măşti sunt capra, ţurca, brezaia, ursul, cerbul, căiuţii. „Jocul Caprei constituie una dintre formele elementare ale teatrului popular. Costumaţia bogată, agilitatea jucătorilor, ritmul alert, versurile şi strigăturile“ sunt o constantă a acestor spectacole, aşa cum a remarcat Marcel Lutic, etnograf din cadrul Muzeului Etnografic al Moldovei. Din ansamblul măştilor nu lipsesc nici cele antropomorfe precum „urâţii“. Din această categorie fac parte moşii, babele, uncheşii, negustorii. Printre mascaţii din categoria „frumoşilor“ sunt personaje cu funcţii importante precum „împăraţii“, sau „ofiţerii“ sau „jienii“. Pe vremuri, spun bătrânii, oameni de la ţară îşi păzeau animalele cu mai mare atenţie în perioada sărbătorilor de iarnă, mai ales caii. Aceştia erau în pericol de a rămâne fără cozi. Părul din coada calului era unul din cele mai importante obiecte din recuzita mascaţilor. Copiii de azi folosesc pentru pregătirea măştilor hârtie colorată, mărgele, pânză, postav, lut ars, lemn, sfoară, boabe de fasole şi de porumb, pănuşi de porumb, nasturi.

Uratul cu Plugul sau cu Pluguşorul practicat de copii şi de feciori în grupuri separate implică uneori prezenţa fizică a plugului (miniatural sau de dimensiuni normale), buhaiul, instrument care produce sonorităţi amintind mugetul, biciul şi clopotele. Textul, o istorie versificată a facerii de pâine (colac), întruneşte trăsăturile necesare mitului. Recitat în timp sacru, Pluguşorul povesteşte despre naşterea pâinii la care participă succesiv aproape toţi membrii comunităţii, iar în cele din urmă colacul este împărţit tuturor.

În dimineaţa Anului Nou are loc „Semănatul“ când copiii aruncă în casele colindate boabe de porumb, de grâu şi orez. Tot în dimineaţa Anului Nou, copiii până în 10 ani colindă cu o crenguţă numită sorcovă. Cuvântul, de origine bulgară, înseamnă „verde, fraged“. La început, sorcova a fost o ramură de pom înflorit: măr, zarzăr, vişin, păr, gutui. Cei colindaţi sunt atinşi ritmic pe umăr cu nuiaua înflorită şi li se comunică astfel vigoarea şi prospeţimea vegetală. Sunt sorcovite câteodată şi vitele. Gazdelor li se urează să semene cu pomii roditori înfloriţi, cu trandafirul şi cu viţa-de-vie, să aibă duritatea pietrei şi a fierului dar şi, surprinzător, viteza ucigaşă a săgeţii şi a oţelului.

▲ Capra de la Coşeşti

Capra şi alaiul ei, formaţiile de vălăret erau regula Anului Nou în satul Coşeşti din judeţul Vaslui şi s-a ţinut acest obicei, cu sfinţenie, până după Revoluţie, când a început să scadă de la an la an numărul celor care intrau în grup. Capra de la Coşeşti şi cea de la Valea Oanei (un sat vecin) erau considerate cele mai frumoase capre din tot ţinutul, această apreciere datorându-se faptului că erau albe, iar cei care le jucau făceau din aceasta o artă. Bădia Fănică Şahîn, pentru că toţi sătenii îi spun aşa, are astăzi 73 de ani, însă la viaţa lui a fost un om puternic. A mers cu Capra prin sate aproximativ 40 de ani şi poate concura în jocul ei cu cei mai vestiţi căprari. Dar de ce îl alegeau tinerii numai pe el să le joace Capra? „Pentru că trebuia nu numai să auzi, ci şi să simţi muzica şi să nu joci aiurea, numai ca să zici că joci“, ne lămureşte el. Nu există o reţetă în jocul Caprei, dar există un secret, iar Bădia Fănică l-a aplicat 40 de ani. După el, mişcările în jocul Caprei sunt descrise de bătăile tobei de la fanfară. Când joci Capra, nu este atât de important modul în care mişti picioarele, ele se pot mişca mai lesne. Centrul de greutate al mişcărilor este botul caprei. „Cel mai importat este ca mişcările să fie realizate corect de la botul caprei, iar corpul să fie purtat într-o parte şi în alta de la jumătate, să se onduleze. Mişcările trebuie să formeze valuri, iar umerii trebuie să aibă o poziţie demnă“, ne dezvăluie el. Măiestria căprarului putea fi verificată punându-l să danseze „Cernuta“, un dans care presupunea mişcări mărunte şi sacadate, greşelile fiind uşor observabile.

Cel mai frumos spectacol, în curtea preotului din sat

În jocul Caprei care are în formaţia ei mai multe personaje, primul „actor“ este chiar ea, apoi moşnegii, în jur de şase la număr, apoi babele, apoi cei doi harapi, ursul şi, în final, dansul arnăuţilor. Spectacolul se încheia cu o horă mare, în mijlocul căreia dansa capra. În horă dansau gospodarul, fiica sa - dacă avea o fată nemăritată era dansată neapărat - şi alţi oameni care mergeau cu Capra, căci prin sat alaiul era urmat de aproape toţi gospodarii, după ce trecuse pe ei. Şi după toată muzica, gospodarul aşeza în mijloc un ciubăr cu vin şi din căni de lut fiecare gusta „din respect pentru gospodar“. Cel mai frumos spectacol însă avea loc în curtea preotului din sat. „În Coşeşti umblam în ziua de Anul Nou şi potriveam noi ca pe după-amiază să mergem la părintele, că de dimineaţă era la slujbă. Părintele ne aştepta cu două ciubere de vin, cu prăjituri, cum făcea cucoana preoteasă. Stăteam la părinte vreo oră, că ne punea de jucam de patru ori. Îmi dădea un bacşiş tot timpul, dar înainte mă verifica. Mă punea de jucam «Cernuta» ca să vadă că nu-l păcălesc la mişcări. Apoi dansam şi «Lămâiţa», un dans prin care dansezi într-o parte şi-n alta, şi alte hore în care intrau fete din sat, bărbaţi, femei. Era un adevărat spectacol la părinte în curte. Nouă ne era drag, că el ne aştepta“, ne spune bătrânul. (Narcisa B.)

▲ Artificii de revelion

Sărbătoarea Anului Nou este acum cunoscută mai ales sub denumirea „revelion“. Un obicei occidental care s-a încetăţenit şi în România este cel prin care oamenii se întâlnesc pentru a petrece în pieţe publice împreună cu mii de semeni. Dacă în vechime oamenii sărbătoreau mai ales de Cărciun, sărbătoarea revelionului este una relativ recentă. Anul Nou este întâmpinat, în epoca modernă, cu adevărate spectacole de artificii care sunt urmărite de mulţimea ce iese în stradă. Cel mai grandios spectacol de artificii este cel al australienilor, care sărbătoresc printre primii intrarea în noul an. Berlinul găzduieşte în fiecare an cea mai mare sărbătoare în stradă din Europa care adună peste un milion de oameni, locul central al acestei sărbători fiind Poarta Brandenburg de unde se lansează artificii.

Timpul standard din zilele noastre arată că Anul Nou începe la 1 ianuarie. Tot mapamondul sărbătoreşte revelionul în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, fiind adoptat oficial mai peste tot calendarul gregorian. O parte din ţările cu populaţie majoritar ortodoxă a trecut de la ca-lendarul iulian la cel gregorian, astfel că 1 ianuarie este prima zi a anului şi pentru Bulgaria, Cipru, Egipt, Grecia, Polonia, România, Siria şi Turcia. Pentru ţările ortodoxe care păstrează calendarul iulian, noul an începe pe 14 ia-nuarie, conform anului civil al calendarului gregorian. În ţări precum Rusia, Georgia, Serbia, noul an civil este sărbătorit pe 1 ianuarie, dar conform calendarului religios acesta este sărbătorit şi peste două spătămâni.

Conform vechiului calendar roman, noul an începea pe 1 martie. Iulius Cezar ahotărât ca anul nou să înceapă pe 1 ianuarie, în anul 45 după Hristos.

În Evul Mediu, o parte dintre sărbătorile importante religioase au devenit prima zi a anului. Anul nou începea pe 25 decembrie în ţări precum Germania şi Anglia în secolul al XIII-lea şi în Spania din secolul al XIV-lea până în se-colul al XVI-lea. Alte sărbători religoase care au fost punct de pornire a anului au mai fost 25 martie, Buna Vestire, dată introdusă de Dionisie Exiguul în anul 525. Această sărbătoare a fost prima zi din an în Anglia până în 1752.

În final, ziua în care Iisus a fost dus pentru circumcizie la sinagogă a fost aleasă ca prima zi a anului, zi care a fost adoptată treptat de diferite ţări ca prima zi a anului civil. Printre primele state care au adoptat această dată se numără Veneţia, în 1522, Suedia în 1529, Germania în 1544, Spania şi Portugalia în 1556, Prusia, Danemarca şi Norvegia în 1559, Franţa în 1564, Olanda în 1576, Scoţia la 1600, Rusia la 1700, Marea Britanie la 1752.

▲ - Pluguşorul -

Aho, aho, copii şi fraţi,

Staţi puţin şi nu mânaţi,

Lângă boi v-alăturaţi

Şi cuvântul mi-ascultaţi:

S-a sculat mai an

Bădica Traian

Şi-a încălecat

Pe-un cal învăţat,

Cu numele de Graur,

Cu şaua de aur,

Cu frâu de mătasă,

Cât viţa de groasă.

Şi în scări s-a ridicat,

Ca s-aleagă-un loc curat

De arat şi semănat.

Şi-n curând s-a apucat,

Câmpul neted de arat,

În lungiş

Şi-n curmeziş

S-a apucat într-o joi,

C-un plug cu doisprezece boi:

Boi bourei

În coada codălbei,

În frunte ţintăţei.

Mânaţi, flacai: hăi, hăi!

Ziua toată a lucrat,

Brazda neagră a răsturnat

Şi prin brazde-a semănat

Grâu mărunt şi grâu de vară,

Să dea Domnul să răsară!

Şi când lucrul a sfârşit

Iată, măre, s-a stârnit

Un vânt mare pe pământ

Şi ploi multe după vânt,

Pământul de-a răcorit

Şi sămânţa a-ncolţit

La luna, la săptămâna

Îşi umplu cu aur mâna.

Şi se duse ca să vadă

De i-a dat Dumnezeu roadă

Şi de-i grâul răsărit

Şi de-i spicul aurit.

Mânaţi, flăcăi: hăi, hăi!

Traian iute s-a întors...

Şi din grajd pe loc a scos

Un alt cal mai năzdrăvan,

Cum îi place lui Traian:

Negru ca corbul,

Iute ca focul,

De nu-l prindea locul;

Cu potcoave de argint

Ce sunt spornici la fugit.

El voios a-ncălecat,

La Tighina a plecat

Şi oţel a cumpărat

Ca să facă seceri mari

Pentru secerători tari.

Şi să facă seceri mici

Pentru copilaşi voinici.

Şi-a strâns fine şi vecine

Şi vreo trei babe bătrâne,

Care ştiu rândul la pâne;

Şi pe câmp i-a dus

Şi pe toţi i-a pus,

La lucrul pamântului în răcoarea vântului.

Ei cu stânga apucau

Şi cu dreapta secerau

Şi prin lan înaintau

De părea că înotau.

Mânaţi, măi: hăi, hăi!

Alţii-n urma lor legau

Şi clăi mândre ridicau,

Apoi carele-ncărcau

Şi pe toate le cărau

În capul pământului,

În bătaia vântului.

Arie pe loc făceau

Şi grâul îl treierau;

Harabale încărcau

Şi la moară le porneau.

Şi turnau deasupra-n coş

Grâu mărunţel de cel roş,

De sub piatră în covată

Curgea făina curată.

Traian mult se bucura,

Zeciuiala morii da

Şi voios se înturna.

Iară mândra jupâneasă

Auzea tocmai din casă

Chiotul flăcăilor,

Scârţâitul carelor.

Mânaţi, măi: hăi, hăi!

În cămară ea mergea

Şi din cui îşi alegea

Sită mare şi cam deasă

Tot ca pânza de mătasă.

Şi cernea, măre, cernea,

Ninsoare se aşternea;

Apoi pâne plămădea

Şi-o lăsa până dospea;

Colăcei că învârtea

Pe lopată mi-i culca

Şi-n cuptor mi-i arunca;

Apoi iară cu lopata,

Rumeni îi scotea şi... gata!

Atunci ea-mpărţea vreo cinci,

La flăcăii cei voinici

Şi-mpărţea trei colăcei

La copiii mititei.

Mânaţi, măi: hăi, hăi!

Cum a dat Dumnezeu an,

Holde mândre lui Traian,

Asfel să dea şi la voi

Ca s-avem parte şi noi!

Să vă fie casa, casă;

Să vă fie masa, masă;

Tot cu mesele întinse

Şi făcliile aprinse.

Şi la anul să trăiţi,

Să vă găsim înfloriţi,

Ca merii,

Ca perii,

În mijlocul verii,

Ca toamna cea bogată

De toate-ndestulată.

Aho, aho!

▲ - Semănatul -

Să ningă,

Să plouă,

Să picure rouă,

Şi grâu să-ncolţească,

Bogat să rodească!

S-aducă nădejde

Trecând de primejdie.

Copiii să crească,

Mulţi ani să-nflorească

Ca merii,

Ca perii,

În mijlocul verii

Şi-n timpul primăverii.

Tare ca piatra,

Iute ca săgeata,

Tare ca fierul,

Iute ca oţelul.

La anul şi la mulţi ani!

▲ - Sorcova -

Sorcova,

Vesela,

Să trăiţi,

Să-mbătrâniţi,

Ca un măr,

Ca un păr,

Ca un fir de trandafir.

Tare ca piatra,

Iute ca săgeata,

Tare ca fîerul,

Iute ca oţelul,

La anul şi la mulţi ani!

▲ - Jocul Caprei -

Foaie verde şi-o alună

Bună ziua, ziua bună

Ia deschideţi porţile

Să intre căpriţele

Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa,

Nu te da, nu te lăsa

Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa,

Capra noastră-i cu mărgei

Cu cercei cu catifeli

Joacă vesel căpriţa

Toţi îs bucuroşi de ea.

Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa,

Nu te da, nu te lăsa

Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa

Şi plecai şi eu la târg

Pe căpriţă ca s-o vând

Şi mergând pe drum, mergând

Aud din urmă strigând:

Cumpărătorul:

- De vânzare-i capra, bade?

Ciobanul:

- De vânzare!

Cumpărătorul:

- Si cât vrei pe ea?

Ciobanul:

- 800 de lei!

Cumpărătorul:

- E blândă, nu împunge?

Ciobanul:

- E blândă, nu împunge.

(capra îl împunge pe cumpărător)

Cumpărătorul:

- Eu îţi dau 400 de lei pe ea pentru că împunge.

Ciobanul:

- Decât să-mi dai 400 de lei pe ea, mai bine îi dau un par în cap. (Şi o loveşte cu băţul, iar capra cade şi rămâne nemişcată)

Alaiul:

- Văleu, capra noastră a murit!

Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa,

Te-o lovit vreo boală grea

Sau pe unde-i colindat

Veste rea tu ai aflat?

Ciobanul:

- Băă! daâ capra nu-i moartă şi nu din pălitură a leşinat, ci din cele ce-o aflat.

Alaiul:

Scoală tu, căpriţa mea,

Faptele s-or îndrepta

Şi-acum haide să plecăm

Şi-alte case colindăm

Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa,

Nu te da, nu te lăsa,

Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa.