Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
ANSVSA: Luni poate începe sacrificarea mieilor
În aceste zile premergătoare sărbătorilor pascale, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) intensifică controalele specifice, vizând, în special, pieţele agroalimentare, abatoarele şi spațiile de sacrificare temporare, unităţile de procesare şi depozitare a alimentelor, precum şi unităţile de vânzare. Sacrificarea mieilor se poate realiza în unităţi de abatorizare autorizate sau în spaţii amenajate temporar în condiţiile legii numai în perioada 22 aprilie - 3 mai 2024.
ANSVSA urmărește respectarea condiţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, punând accent pe produsele cele mai căutate din această perioadă: carnea de miel, ouăle, laptele şi produsele din lapte, peştele, dar și cozonacii, legumele de sezon etc. Începând de luni, 22 aprilie, și până vineri, 3 mai, medicii veterinari vor efectua controale şi verificări în unități de procesare, depozitare și vânzare a produselor alimentare, iar la nivelul direcțiilor județene și circumscripțiilor sanitar-veterinare va fi asigurată permanenţa, inclusiv sâmbăta şi duminica. Programul de lucru, numele medicului veterinar responsabil şi numărul de telefon la care consumatorii pot sesiza orice neregulă se vor găsi pe site-ul fiecărei direcții județene sanitar-veterinare.
De asemenea, instituția va autoriza puncte temporare pentru sacrificarea mieilor. Anul trecut, în toată țara, au fost avizate 28 de astfel de spații şi 14 centre de sacrificare amenajate direct în exploatație, care s-au adăugat celor 81 de abatoare care funcționează la nivel național.
În ciuda reglementărilor stricte, încă se mai practică sacrificarea mieilor în stâne sau în spații improvizate, fapt semnalat cu câteva zile în urmă de prefectul judeţului Vaslui, Daniel Onofrei. „Anul trecut, de exemplu, primeam apeluri că se taie în curţile primăriilor câte 20 de miei”, a declarat prefectul. La rândul lor, reprezentanţii Direcţiei Sanitare Veterinare Vaslui au făcut apel la cetățeni să se aprovizioneze din locuri autorizate.
În ceea ce privește prețurile la carnea de miel, acestea vor fi comparabile cu cele de anul trecut. „Prețul corect, pentru iarna aceasta, care a fost mai blândă, cu furaje puțin mai ieftine, iar primăvara mai timpurie - noi ținem cont de toate condițiile de producție - undeva între 45 și 50 de lei ar fi acceptabil, dacă am coborî mai jos de atât, deja ne-am lovi de pierderi”, a spus recent, la Radio România Actualități, președintele Asociației Crescătorilor de Ovine din România, Nicolae Cioranu.
Ieri, pe rețelele de socializare și pe site-urile de anunțuri erau oferte la carnea de miel care porneau de la 20 lei/kg în viu și ajungeau la 45-50 lei/kg în carcasă. Anul trecut, mielul în viu s-a vândut la poarta fermei cu 20-22 lei/kg și carcasa cu 40-50 lei/kg, iar în piețe, supermarketuri și măcelării carnea de miel a avut prețuri de peste 50-55 lei/kg. (C. Z.)