Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Scade prețul carburanților, crește consumul
Preţul carburanţilor auto a scăzut cu 6-7 bani pe litru în cazul benzinei standard şi cu 8-9 bani pe litru pentru motorina standard, în medie, pe parcursul lunii august 2020, în timp ce consumul a crescut cu peste 30% față de luna precedentă, arată o analiză Agerpres, pe baza informaţiilor din Monitorul preţurilor carburanţilor.
Platforma on-line „Monitorul preţurilor carburanţilor”, lansată anul trecut de Consiliul Concurenței, afişează preţurile practicate de către şase reţele de benzinării din România - OMV Petrom, Rompetrol, MOL, Lukoil, SOCAR şi Gazprom, însumând aproximativ 1.300 de staţii de distribuţie.
În ceea ce priveşte benzina standard, cele mai mari preţuri au fost în benzinăriile Gazprom, respectiv 4,60 lei pe litru în medie, iar cele mai mici tarife, la Lukoil - 4,43 lei pe litru.
La motorină, Gazprom a avut, de asemenea, cele mai mari preţuri - 4,64 lei pe litru (media pe august), în timp ce dieselul cel mai ieftin a fost în reţeaua Petrom - 4,55 lei pe litru.
„Datele Oil Bulletin (publicaţia de profil a Comisiei Europene - n.r.) arată că în săptămâna 24-31.08.2020 preţurile cu taxe (finale) ale benzinei şi motorinei comercializate în segmentul retail din România erau printre cele mai reduse din UE (locul 2 atât la benzină, cât şi la motorină)”, declară specialiştii Consiliului Concurenţei, potrivit Agerpres.
Referitor la consumul de carburanţi, în luna august 2020, segmentul de retail de benzină a înregistrat o creştere de circa 31%, comparativ cu luna anterioară, în timp ce consumul de motorină s-a majorat cu aproximativ 26%. (Cristina Zamfirescu)