Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Şcolile europene sunt conectate între ele prin intermediul unui site
▲ Tot mai mulţi profesori europeni au devenit adepţii comunicării online ▲ Pe site-ul educaţional www.eTwinning.net, elevii din ţări diferite pot organiza reuniuni, îşi pot depozita lucrările şi schimba resursele legate de proiectele comune, într-un mediu securizat ▲ În prezent, peste 5.300 de proiecte sunt înregistrate pe portalul disponibil în 23 de limbi ▲
Uniunea Europeană a lansat în anul 2005, în cadrul programului educaţional European Comenius, un proiect destinat să faciliteze colaborarea dintre şcoli, pe internet. Până în prezent, aproximativ 55.000 de profesori, directori de şcoli şi bibliotecari, din 29 de ţări, s-au înscris gratuit pe portalul eTwinning, iar cifrele cresc cu repeziciune. „Nu am fost nicicând martorii unei cooperări la scară atât de mare între şcolile europene“, scria de curând un profesor universitar în publicaţia „eTwinning - Aventuri pe tărâmul limbii şi culturii“, prezicând efectele multiple, pe termen lung, ale acestei colaborări. Acest serviciu online permite şcolilor să creeze clase virtuale, dotate cu instrumente precum conferinţele audio sau video. Elevi din ţări diferite pot organiza reuniuni, îşi pot depozita lucrările şi schimba resursele legate de proiectele comune, într-un mediu securizat. În prezent, peste 5.300 de proiecte sunt înregistrate pe portalul disponibil în 23 de limbi. Seturile de instrumente disponibile pentru proiecte pot fi folosite, de exemplu, pentru a crea o întreprindere imaginară sau, în cazul copiilor mai mici, o poveste digitală. Şi, cum se întâmplă adesea în spaţiul virtual, site-ul a prins viaţă pe măsură ce a fost descoperit de tot mai mulţi profesori. Din cei 55.000 de membri activi, două treimi nu sunt înregistraţi în cadrul unui proiect şcolar. Majoritatea se înscrie, de fapt, pentru a întâlni alţi profesori şi a împărtăşi idei. Profesorii postează pe site peste 5.000 de mesaje pe lună. Portalul este gestionat de European Schoolnet, un parteneriat între 31 de ministere ale Educaţiei din Europa. Încântaţi de succesul site-ului, administratorii săi au lansat anul trecut o nouă versiune a portalului, pentru a încuraja tendinţele existente. În prezent, conţine noi instrumente care sunt puse la dispoziţia proiectelor şi a iniţiativelor de colaborare, în general. Anual, se organizează un concurs pentru a identifica cele mai bune proiecte. Printre finalistele de anul acesta se numără un proiect iniţiat de patru şcoli (din Regatul Unit, Franţa, Spania şi Italia) care explorează posibilitatea utilizării podcasturilor ca instrumente de învăţare.