Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Selecţie pentru Parlamentul European al Tinerilor
Tinerii care doresc să participe la Sesiunea Internaţională a Parlamentului European al Tinerilor (European Youth Parliament) se pot înscrie la sesiunile de selecţie organizate în martie şi aprilie la Buşteni, judeţul Prahova, şi Oglinzi, judeţul Neamţ, anunţă Fundaţia European Youth Parliament România (EYP România). Astfel, elevii şi studenţii cu vârsta cuprinsă între 16 şi 21 de ani care vorbesc fluent limba engleză şi sunt interesaţi de problemele politice europene pot participa în perioada 18-20 martie la sesiunea regională de selecţie Muntenia (Buşteni, Prahova), între 25 şi 27 martie la sesiunea regională de selecţie Transilvania (Buşteni, Prahova), iar între 1 şi 3 aprilie la sesiunea regională de selecţie Moldova (Oglinzi, Neamţ). Potrivit organizatorilor, sesiunile de selecţie includ teambuilding, munca în comitet, dezbateri în adunarea generală, seara interculturală şi un miniconcert susţinut de participanţii muzicieni. Dintre participanţii la sesiunile regionale se vor selecta delegaţii pentru participarea la sesiunea de selecţie naţională din toamna acestui an, unde vor participa în total 60 de tineri, câte 20 selectaţi la fiecare regională. Reprezentanţii României la cea de-a 84-a Sesiune Internaţională EYP din primăvara anului 2017, care se va desfăşura în Trondheim, Norvegia, se vor selecta dintre delegaţii la sesiunea naţională. Aplicaţiile se transmit centralizat pe adresa office@eypromania.eu corespunzător regiunii istorice, delegaţiile din Bucureşti putând aplica la oricare dintre cele trei sesiuni, până la 28 februarie, inclusiv. Informaţii suplimentare pot fi accesate pe site-ul fundaţiei, www.eypromania.eu.