Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Şi pensiile mici, şi cele mari se reduc cu 15%
Ministrul finanţelor, Sebastian Vlădescu, a declarat marţi, după discuţiile preşedintelui Traian Băsescu cu grupurile parlamentare ale PDL, că nu poate să aibă loc o reducere diferenţiată a pensiilor, deoarece aceasta ar presupune modificarea punctului de pensie.
Întrebat dacă se ia în calcul ca pensiile care nu depăşesc 1.000 de lei să nu fie modificate, Vlădescu a răspuns: "Nu se modifică în acest sens, pentru că trebuie modificat punctul de pensie. Nu se poate acorda o scădere diferenţiată". Ministrul muncii, Mihai Şeitan, le-ar fi spus pensionarilor gălăţeni care au protestat în faţa sediului instituţiei că nu vor scădea pensiile sub 1.000 de lei, iar cei care beneficiază de această sumă nu vor fi obligaţi la coplată. Totodată, Şeitan le-a promis sindicaliştilor că în lunile iulie şi august vor beneficia de bilete pentru bazele de tratament din ţară.