Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) atrage atenţia asupra fenomenului „shrinkflation”, care presupune reducerea cantităţii unui produs în timp ce preţul rămâne neschimbat sau nu
Subvenţii pentru firmele care angajează şomeri trecuţi de 45 de ani
În primele opt luni ale anului 2015, 8.812 persoane cu vârsta de peste 45 de ani şi 142 de persoane care mai au 5 ani până la îndeplinirea condiţiilor de pensionare au fost încadrate în muncă, ca urmare a acordării de subvenții angajatorilor, potrivit unui comunicat al Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM). Angajatorii pot primi lunar, timp de un an de zile, o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referinţă, care este în prezent de 500 de lei, dacă încadrează în muncă pe perioadă nedeterminată şomeri în vârstă de peste 45 de ani sau şomeri părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale. De asemenea, angajatorii care încadrează în muncă şomeri care, în termen de 5 ani de la data angajării, îndeplinesc condiţiile de acordare a pensiei, beneficiază lunar pe perioada angajării de o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare. Pentru a beneficia de aceste subvenţii acordate din bugetul asigurărilor pentru şomaj este necesar ca şomerii încadraţi să fie înregistraţi în baza de date a ANOFM, iar raporturile de muncă trebuie să fie menţinute cel puţin 18 luni.



.jpg)