Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
Târg de Vacanţe, la Romaero Băneasa
Târgul de Vacanţe Bucureşti îşi va deschide porţile joi, la ora 10.00, la Romaero Băneasa, a declarat Traian Bădulescu, PR ANAT.
Sub sloganul evenimentului, "Mini-preţuri de vacanţă, rezervări şi vânzări pe loc!", expozanţii au pregătit pentru vizitatori o mulţime de pachete turistice estivale la preţuri "de criză", pentru numeroase destinaţii, atât naţionale cât şi internaţionale. În cadrul Târgului, vizitatorii pot achiziţiona pachete turistice prin programul "Litoralul pentru toţi!" ce cuprinde oferte remarcabile pentru litoralul românesc, la hoteluri de la 2 până la 5 stele, cu preţuri începând de la 159 lei pentru un sejur de o persoană, timp de 6 nopţi. În intervalul 6 mai şi 8 mai, programul de vizitare al Târgului este de la orele 10.00 la orele 19.00, iar duminică 9 mai se poate vizita de la orele 10.00 la orele 16.00.



.jpg)