Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Teste suplimentare pentru elevii de clasa a VIII-a, publicate de MEN

Teste suplimentare pentru elevii de clasa a VIII-a, publicate de MEN

Data: 25 Martie 2014

Ministerul Educaţiei Naţionale a publicat un număr de cinci teste suplimentare de pregătire a elevilor pentru Evaluarea Naţională 2014 la disciplina matematică. Subiectele sunt însoţite de baremele de corectare şi pot fi descărcate de pe internet de la adresa http://subiecte2014.edu.ro/ 2014/evaluarenationala/modeledesubiecte/teste_suplimentare_pregatire/index.html. De asemenea, elevii claselor a VIII-a au la dispoziţie modele de subiecte la toate disciplinele de examen. Măsura publicării subiectelor suplimentare la matematică vine, potrivit MEN, ca urmare a rezultatelor slabe obţinute de către elevi la simularea de la începutul lunii martie (când doar 30,4% din aceştia au reuşit să ia note peste 5), dar şi în urma solicitărilor venite din partea elevilor, profesorilor şi părinţilor. Rezultatele foarte slabe de la simularea examenului de matematică au arătat, după cum a precizat MEN, „un nivel scăzut de pregătire al elevilor“, în condiţiile în care subiectele au fost de dificultate medie. Anul acesta, în calculul mediei de admitere la liceu, media de la Evaluarea Naţională va avea o pondere de 75%, faţă de 50% cât a fost până acum, restul de 25% fiind media generală de absolvire a gimnaziului. Absolvenţii claselor a VIII-a vor încheia cursurile în data de 13 iunie, înscrierea la Evaluarea Naţională având loc între 15 şi 18 iunie. Probele scrise de examen vor fi susţinute în data de 23 iunie la limba şi literatura română şi în 25 iunie la matematică.