Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Tinerii de la ţară vor învăţa cum să pună pe picioare o afacere
▲ Fundaţia Naţională a Tinerilor Manageri (FNTM) a lansat „un proiect inovativ“, Rural-Manager, de pregătire non-formală pentru micii sau viitorii întreprinzători din mediul rural, care vor deveni un motor şi un exemplu de dezvoltare pentru regiunile vizate ▲
Micii sau viitorii întreprinzători din mediul rural, în special tineri, care, prin dezvoltarea propriilor afaceri, pot genera dezvoltare locală şi oportunităţi de ocupare în regiunile Nord-Est, Centru şi Sud-Est, vor putea să-şi dezvolte cunoştinţele, abilităţile antreprenoriale şi manageriale ca urmare a implementării unui proiect derulat de FNTM, cofinanţat din Fondul Social European şi din bugetul naţional. Durata de implementare a proiectului este de 16 luni, respectiv ianuarie 2009-aprilie 2010 şi de el vor beneficia în special tinerii din mediul rural, dintre care cel puţin 10% femei care au vârsta peste 18 ani şi au absolvit cel puţin un liceu sau şcoală profesională. De asemenea, se urmăreşte şi includerea în proiect a minorităţilor etnice. Grupul ţintă al proiectului va fi selectat prin reţelele FNTM şi ale partenerilor, prin intermediul mass-mediei şi în urma trimiterii unor invitaţii către Primării, Consilii Judeţene, Camere de Comerţ, Industrie şi Agricultură, Asociaţii profesionale, Patronate, ADR, AJOFM, OJCA, DJADR şi alte direcţii descentralizate. Proiectul va fi derulat în zonele Nord-Est (judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui), Centru (judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Sibiu) şi Sud-Est (judeţele Brăila, Buzău, Galaţi, Vrancea, Tulcea, Constanţa). Se vor organiza conferinţe în fiecare judeţ în lunile martie şi aprilie 2009, în cadrul cărora tinerii vor fi motivaţi să-şi dezvolte cultura managerială sau să-şi îmbunătăţească performanţele şi interesul privind accesul la diverse finanţări.