Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Tranşa a doua din împrumutul FMI, după 23 septembrie
Guvernul a solicitat FMI ca a doua tranşă a acordului de împrumut să fie utilizată pentru finanţarea deficitului bugetar, care ar putea fi rectificat la 8% din PIB, şi să nu fie direcţionată către BNR pentru susţinerea politicilor monetare, aşa cum a fost stabilit iniţial
Cea de-a doua tranşă din împrumutul acordat României va fi eliberată în jurul datei de 23 septembrie, a declarat şeful Biroului FMI pentru România şi Bulgaria, Tonny Lybek. „Cea de-a doua tranşă din împrumutul acordat de FMI României va fi disponibilă cu două zile după finalizarea evaluării de către Consiliul Director al Fondului. Întrunirea Consiliului a fost stabilită de principiu pentru data de 21 septembrie. Consiliul va decide atunci dacă evaluarea poate fi finalizată“, a precizat Lybek. Potrivit acestuia, unele măsuri legislative vor trebui luate înainte de întrunirea Consiliului. De exemplu, pentru ca unele măsuri fiscale să poată fi aplicate, trebuie adoptată legislaţia aferentă. „Se pare ca Guvernul român acţionează conform aceloraşi priorităţi“, a subliniat reprezentantul FMI. În conformitate cu site-ul FMI, astăzi, 21 septembrie, este programată o întrunire a Consiliului Director, dedicată primei evaluări efectuate de misiunea Fondului, condusă de Jeffrey Franks, sosită la Bucureşti la finele lunii iulie şi în baza căreia se solicită o derogare de la neîndeplinirea criteriului de performanţă prevăzut în Acordul Stand-By. La începutul lunii august, Jeffrey Franks declarase că Guvernul de la Bucureşti a respectat toate ţintele, cu o excepţie - nivelul arieratelor la cel al bugetului general consolidat. „Vom face evaluarea pe baza restului obiectivelor. (...) Nu dorim să înrăutăţim situaţia României cu măsuri fiscale prea dure, dar România nu este în poziţia de a finanţa un deficit fiscal de minus opt la sută. Dacă România ar fi avut, la finele lui 2008, un set de politici economice mai bine orientate, ar fi fost acum într-o situaţie mai uşoară, dar acum criza există şi trebuie să vedem ce se poate face“, a afirmat, atunci, Jeffrey Franks. De asemenea, Franks a adăugat că FMI „este îngrijorat de condiţiile financiare la unele companii de stat“. „Am convenit şi aici să se facă eforturi suplimentare pentru a se putea asigura o mai bună monitorizare a acestora, în special a celor care înregistrează pierderi sau au arierate semnificative“, a zis acesta. La rândul său, premierul Boc se declarase optimist că tranşa din septembrie, în valoare de 1,9 miliarde de euro, va fi acordată Bucureştiului. Conform Acordului Stand-By, cea de-a doua tranşă ar fi trebuit să sosească la Bucureşti în jurul datei de 15 septembrie. Banii vor fi folosiţi pentru finanţarea deficitului bugetar Guvernul a solicitat FMI ca a doua tranşă a acordului de împrumut să fie utilizată pentru finanţarea deficitului bugetar, care ar putea fi rectificat la 8% din PIB, şi să nu fie direcţionată către BNR pentru susţinerea politicilor monetare, aşa cum a fost stabilit iniţial. Surse guvernamentale care au participat miercuri la întâlnirea membrilor Guvernului cu delegaţia FMI şi a CE au declarat Agenţiei Mediafax că reprezentanţii Fondului sunt dispuşi să accepte utilizarea celei de-a doua tranşe de împrumut pentru finanţarea deficitului bugetar în condiţiile respectării de către autorităţile române a mai multor condiţii. Potrivit surselor citate, FMI a subliniat că Guvernul va trebui să reducă din cheltuielile administrative şi de capital în special în cazul administraţiei publice locale, unde se impune stabilirea unor standarde de cost mult mai riguroase. Reprezentanţii FMI au arătat că dacă la nivelul administraţiei centrale au fost luate unele măsuri în privinţa reducerii cheltuieilor, acestea din urmă sunt încă foarte mari şi distribuite inegal la nivel local.