Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
UE recomandă băncilor finanţarea de pe pieţele interne
Oficialităţile europene recomandă băncilor să încerce să se finanţeze de pe piaţă înainte de a cere sprijinul guvernelor, în eventualitatea unor "vulnerabilităţi" dezvăluite de testele de stres derulate în sistem, transmite Bloomberg. Comisarul european pentru Economie şi Politică Monetară, Olli Rehn, a arătat că băncile ar trebui să se orienteze mai întâi către "finanţarea din pieţe" pentru a-şi consolida rezervele de capital. Dacă această soluţie eşuează, "prima linie publică de apărare" vor fi fondurile naţionale. Autorităţile din UE derulează teste de stres pentru 91 de bănci, încercând să consolideze încrederea investitorilor în rezistenţa instituţiilor financiare la potenţiale pierderi, în contextul crizei datoriilor de stat care a lovit puternic obligaţiunile guvernamentale ale Greciei, Spaniei şi Portugaliei.