Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Un miliard de euro anual de la BEI
▲ Preşedintele şi vicepreşedinţii Băncii Europeane de Investiţii au confirmat că instituţia pe care o conduc are pregătite pentru România finanţări de câte un miliard de euro anual ▲ Preşedintele Traian Băsescu a anunţat că, până la sfârşitul lunii viitoare, este programată aprobarea de către BEI a creditului pentru Ford, în valoare de 400 de milioane de euro, şi cel pentru Renault, de 200 de milioane de euro ▲
Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi, la Bruxelles, că oficialii Băncii Europene de Investiţii (BEI) au confirmat existenţa de finanţări în valoare de un miliard de euro anual pentru România. „Vreau să precizez limpede şi fără dubii: atât preşedintele, cât şi vicepreşedinţii BEI au confirmat că, pentru următorii ani, au la dispoziţia României un miliard de euro anual, bani care sunt destinaţi să se constituie în suma pe care Guvernul ar trebui să o pună la dispoziţie pentru tragerile de fonduri alocate de Uniunea Europeană pe programele structurale“, a spus Băsescu. El a afirmat că, în cadrul discuţiilor cu BEI, a fost reluată şi problema continuării unei finanţări începute de Guvernul României, în legătură cu trei proiecte de infrastructură: autostrada Bucureşti-Ploieşti, centura Bucureştiului şi centura Ploieştiului. „Am solicitat băncii să analizeze, având în vedere utilizarea procedurilor care sunt specifice, şi dacă BEI poate prelua parte din finanţare pentru aceste proiecte, considerând finanţarea de până acum ca fiind contribuţia părţii române, e bine ca, în continuare, să se meargă pe finanţarea BEI“, a spus Băsescu. El a precizat că a primit un răspuns afirmativ, dar că mai este necesar şi un punct de vedere din partea Comisiei Europene, care trebuie să acorde un aviz în acest sens. Şeful statului a adăugat că, dacă acest lucru va fi pus în aplicare, efortul bugetar al României va fi redus în partea a doua a anului, iar banii vor putea fi dirijaţi către alte proiecte de investiţii. Preşedintele Băsescu a precizat că discuţiile referitoare la avizul CE ar urma să se desfăşoare joi seară. 600 de milioane pentru Ford şi Renault De asemenea, Traian Băsescu a anunţat că, până la sfârşitul lunii viitoare, este programată aprobarea de către BEI a creditului pentru Ford, în valoare de 400 de milioane de euro, iar în cea de-a doua jumătate a anului este estimată aprobarea creditului pentru Renault, de 200 de milioane de euro. „Ambele companii sunt în negocieri cu BEI. Este programată aprobarea creditului pentru Ford către sfârşitul lunii viitoare, iar în a doua parte a anului este estimată aprobarea creditului pentru Renault“, a spus şeful statului. Ambele finanţări fac parte din programul de sprijinire a economiilor statelor UE. „Avantajul pe care îl au cele două companii este acela de a obţine o creditare ieftină în raport cu piaţa şi cu posibilităţile pe care firmele le au acum de a obţine de pe piaţa liberă creditări convenabile“, a spus preşedintele Băsescu. La rândul său, premierul Emil Boc a declarat că obiectivul urmărit atât la discuţiile cu oficialii BEI, cât şi în cadrul Consiliului European, îl reprezintă găsirea unei susţineri financiare pentru investiţiile din România. „BEI reprezintă una dintre soluţiile pe care le avem. Pe 31 martie, vicepreşedintele băncii va fi prezent la Bucureşti, pentru a prezenta mediului de afaceri şi României programele şi proiectele cu valorile menţionate încât banii să vină în România. Am precizat, în faţa conducerii băncii, faptul că România are drept obiectiv prioritar susţinerea masivă a investiţiilor, ca modalitate principală de creare şi menţinere de locuri de muncă şi de relansare economică a ţării“, a spus Boc.