Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Unele magazine încearcă să mărească preţurile la alimente
Patronatele şi sindicatele din industria alimentară atenţionează asupra faptului că unele magazine încearcă să mărească preţurile, premergător reducerilor de TVA de la 1 iunie. „O scădere atât de mare a TVA este imposibil să nu se vadă în preţ. Vom fi foarte atenţi după 1 iunie“, a declarat premierul Victor Ponta.
Unele hipermarketuri încearcă să renegocieze taxele cu furnizorii pentru a suplini viitoarele reduceri de preţ, ca urmare a aplicării cotei reduse de TVA la alimente de la 1 iunie, a declarat, vineri, preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase (ROMPAN), Aurel Popescu.
„Unele hipermarketuri încearcă să renegocieze taxele cu furnizorii, ceea ce e o şmecherie aici şi trebuie să nu o acceptăm. Adică ei se afişează că reduc preţul la raft cu 12% sau cu cât o fi din TVA, iar în schimb cer taxe suplimentare şi majorarea taxelor existente ca să suplinească această diferenţă. Deja avem două semnale foarte importante şi o să sesizăm Consiliul Concurenţei şi toate organele statului pentru că nu este posibil să facă aşa ceva. Ne vom bate serios pe tema aceasta“, a spus Aurel Popescu, prezent la o conferinţă organizată de Federaţia Sindicatelor din Industria Alimentară.
De asemenea, acesta a subliniat că există şi câteva semnale că unele magazine încearcă să mărească preţurile, premergător reducerilor de TVA de la 1 iunie.
„Să ştiţi că noi facem o măsurare foarte atentă a pieţei. De la data de când a apărut ordonanţa, săptămânal fotografiem toate preţurile, fiecare pe domeniul lui“, a afirmat Aurel Popescu.
Premierul Victor Ponta a anunţat recent scăderea TVA la 9% la toate produsele alimentare, la băuturile nealcoolice şi la serviciile de alimentaţie publică, începând de la 1 iunie anul acesta.
Premierul a cerut sprijinul Consiliului Concurenţei pentru o aplicare corectă a reducerii TVA la alimente de la 1 iunie, în limitele atribuţiilor care îi revin acestei instituţii. „Vreau să vă rog să ne sprijiniţi în ceea ce va fi după 1 iunie, o perioadă de o lună, două, trei, de aplicare a regulilor competiţiei şi a pieţei după reducerea TVA la toate produsele agroalimentare. Experienţa de la pâine are părţi pozitive şi părţi mai puţin pozitive. Acum însă va fi la tot şi vreau să cred că regulile competiţiei şi regulile pieţei libere vor funcţiona cu adevărat. Nu să ne trezim cu noi carteluri la carne, la pâine, la alte produse, care, de fapt, să oprească ceea ce ne-am dorit mai mult, şi anume, o competiţie deschisă, preţuri mai mici şi calitate mai mare. Şi eu vă cer de pe acum ajutorul, evident, în limitele atribuţiilor pe care le aveţi“, a declarat premierul, prezent la lansarea raportului de activitate al Consiliului Concurenţei pe anul 2014.
Guvernul va verifica, împreună cu Consiliul Concurenţei, din luna iunie, dacă reducerea TVA la produse alimentare se reflectă şi în preţul la raft şi va folosi toate pârghiile legale pentru a combate eventuale nereguli, a mai declarat premierul Victor Ponta.
„O scădere atât de mare a TVA este imposibil să nu se vadă în preţ. Vom fi foarte atenţi după 1 iunie“, a spus Ponta. Presa a relatat că mari lanţuri de magazine ar fi majorat preţurile la diferite alimente cu până la 30%, în ultimele două săptămâni, înainte de reducerea TVA la 9% la produsele alimentare, programată începând cu luna iunie. (Oana Nistor)