Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Violența în rândul minorilor îngrijorează autoritățile franceze
Prim-ministrul francez Gabriel Attal a chemat la o „mobilizare generală a naţiunii pentru a relua legătura cu adolescenţii săi”, pentru a-și exercita autoritatea şi a „ţine în frâu violenţa”, un fenomen social care a luat amploare în Franța în ultimii ani. La rândul său, președintele Emmanuel Macron a cerut guvernului soluţii la „izbucnirea violenţei extreme”, în special printre minori, și inițierea un amplu proces de consultare cu grupuri parlamentare şi alți actori sociali, cu obiectivul de a finaliza un proiect de lege înainte de sosirea verii.
Apelul lui Attal a fost făcut joia trecută într-un „discurs asupra autorităţii”, la împlinirea a 100 de zile ale guvernului său, ținut în mod simbolic la Viry-Chatillon, lângă Paris, un oraş marcat de moartea, la 5 aprilie, a unui adolescent de 15 ani, bătut chiar în apropierea colegiului în care învăța. Cazul a produs o puternică emoţie în Franţa, iar cei patru tineri implicați în agresiune, dintre care trei minori, au fost inculpaţi pentru crimă și plasaţi în arest provizoriu.
În discursul său, premierul a cerut națiunii să facă un „adevărat efort de autoritate”, care să vizeze în special „adicţia la violenţă” a unei părţi din tineretul francez, și şi-a fixat opt săptămâni pentru a reuşi „un efort colectiv” în acest sens, informează AFP. Printre dispozițiile anunţate se numără: mai mult timp petrecut la colegiu, „sancţionare” în obţinerea diplomelor a elevilor violenți sau elaborarea de măsuri împotriva dependenţei de ecrane.
„Sunt de două ori mai mulţi adolescenţi implicaţi în agresiuni, de patru ori mai mulţi în traficul de droguri şi de şapte ori mai mulţi în furturile armate decât populaţia generală”, a enumerat Attal.
Pentru Gabriel Attal, fost ministru al educației, intenția de a acționa pentru oprirea violențelor, mai ales în rândul minorilor, este mai veche. Într-o intervenție avută la 30 ianuarie în faţa Adunării Naţionale, el s-a referit la revoltele urbane de la începutul verii trecute, după moartea unui tânăr ucis de poliție în regiunea pariziană, care „au marcat profund ţara noastră”. Subliniind că printre răzvrătiţi au fost „tineri, foarte tineri uneori, care păreau să fi tăiat deja punţile cu societatea noastră”, Attal a făcut apel la întărirea autorității: „trebuie să facem să fie respectată autoritatea peste tot, în clase, în familii, pe stradă”, lansând apoi sloganul „spargi - repari, murdăreşti - cureţi, sfidezi autoritatea - vei fi învăţat să o respecţi”.
De asemenea, în Consiliul de miniştri de săptămâna trecută, președintele Emmanuel Macron a cerut guvernului să lanseze un amplu proces de consultare pe tema violenței în care sunt implicați minori.
Desemnat succesor al lui Elisabeth Borne în 9 ianuarie, Attal (35 de ani), cel mai tânăr şef al guvernului celei de-a 5-a Republici, a trecut deja prin mai multe încercări, începând cu criza agricultorilor, încă nesoluţionată pe deplin în pofida concesiilor fără precedent făcute de executiv. (C. Z.)