20 de ani de la căderea Zidului

Astăzi, lideri marcanţi ai Europei se reunesc la Berlin pentru a marca sfârşitul divizării între Est şi Vest. La data de 9 noiembrie se împlinesc 20 de ani de la momentul istoric al căderii Zidului Berlinului, un simbol al opresiunii şi al Războiului Rece. 1989 a fost un an cu o încărcătură istorică aparte, evenimentele petrecute în acea perioadă făcând posibilă căderea, rând pe rând, a regimurilor comuniste din Europa de Est.

Sârma ghimpată a fost înlăturată, Zidul Berlinului căzând odată cu decizia Guvernului est-german de a înlătura restricţiile de călătorie între cele două Germanii. A urmat o explozie de entuziasm - petreceri stradale, cozi lungi pentru a trece în „partea cealaltă“, regăsiri emoţionante.

Evenimentele de atunci vor fi rememorate astăzi, în cadrul ceremoniilor desfăşurate sub titlul generic „Sărbătoarea Libertăţii“, de numeroşi lideri marcanţi ai Europei, printre care premierul britanic Gordon Brown, preşedinţii rus, Dmitri Medvedev, şi francez, Nicolas Sarkozy. Preşedintele american Barack Obama va fi reprezentat de secretarul de stat Hillary Clinton. Vor exista însă şi figuri marcante ale acelor vremuri care vor lipsi din cauza problemelor de sănătate, fostul cancelar german Helmut Kohl, cunoscut drept „cancelarul Reunificării“, anunţându-şi neparticiparea. Helmut Kohl guverna Germania Federală când a căzut Zidul Berlinului, el fiind cel care a negociat cu cele patru puteri aliate reunificarea ţării, care s-a produs la 3 octombrie 1990, la mai puţin de un an după evenimentul istoric.

Mii de piese de domino din polistiren, înalte de 2,50 m, urmează să se dărâme una pe alta într-un şir de doi kilometri în centrul Berlinului, simbolizând prăbuşirea Zidului în urmă cu două decenii.

Zidul Berlinului, un simbol al Războiului Rece, al divizării germanilor, a fost construit în anul 1961, de către conducerea comunistă a Germaniei Răsăritene, având, deopotrivă, acceptul liderului sovietic Nikita Hruşciov, cu scopul de a stăvili valul emigrărilor de la Est la Vest, care aducea cu sine mai puţină forţă de muncă şi pierderi economice. În perioada 1962-1989, doar 5 mii de est-germani au reuşit să evadeze.

„Zidurile din minţile noastre“

La 20 de ani distanţă de acest eveniment istoric, nemţii recunosc că diferenţele între Est şi Vest nu au dispărut în totalitate. „Le e dat să crească împreună celor ce trebuie să fie împreună, proorocea, după căderea Zidului Berlinului, fostul cancelar federal, Willy Brandt, pe atunci şef al social-democraţilor germani. Unele lucruri au mers aşa cum a prevăzut Brandt. Au rămas, însă, şi diferenţe. Unii vorbesc, chiar, despre „Zidurile din minţile noastre“, scrie publicaţia germană „Deutsche Welle“.

Li se spune „Ossis“, de la Ost, germanul pentru est. Uneori li se reproşează că se lamentează prea mult; sau că, pur şi simplu, îşi vor înapoi RDG-ul.

Sistemul de valori din Est a fost - şi continuă să rămână - diferit faţă de cel al vesticilor. Şi, comentează Yve Stöbel-Richter, coautoarea singurului studiu care a analizat, pe termen lung, evoluţia stării de spirit a celor din fosta RDG - începând chiar din 1987, nu neapărat diferit în sens negativ: „Problema e că nu s-a sinchisit nimeni să identifice lucrurile bune din Răsărit. Asta nu trebuie interpretat ca o dorinţă a foştilor redegişti de a-şi primi îndărăt RDG-ul. Vor, pur şi simplu, o abordare obiectivă a lucrurilor“, susţine Richter, citată de „DW“.

„Zidul a căzut la Leipzig“

Berlin şi Zidul lui sunt simbolul sfârşitului comunismului în Europa. Totuşi, regimul Germaniei de Est a început întâi să se cutremure în capitala Saxoniei cu o lună înainte, pe 9 octombrie 1989. Fără marea demonstraţie din ziua aceea, aminteşte „Die Zeit“ - important ziar de informaţie şi analiză politică al Germaniei, istoria ar fi fost diferită.

Umbra unei minciuni istorice a fost întotdeauna legată de această comemorare centrată pe capitală, întrucât drama n-a culminat în Politburo, ci în Leipzig.

Acolo, pe 9 octombrie, statul a fost pentru prima oară în incapacitate, când 70.000 de persoane au invadat oraşul şi au paralizat aparatul de represiune. S-ar putea spune că Zidul a căzut, de fapt, la Leipzig, susţine prestigioasa publicaţie germană.

Fără 9 octombrie, n-ar fi fost 9 noiembrie. Legenda spune că o maşină care purta simbolul unui judeţ din nord, poate chiar al Berlinului, capitala RDG, sosise la o benzinărie din Leipzig, în septembrie sau octombrie 1989. Benzinarii saxoni au refuzat să servească combustibil, spunând: „Duceţi-vă şi manifestaţi, vă veţi putea întoarce după aceea !“

Migraţia banilor de la Vest la Est

Un studiu recent, elaborat în ajunul festivităţilor pentru aniversarea a 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului, indică faptul că până acum au fost transferaţi 1,3 trilioane (1.300 de miliarde) de euro din Vest pentru reconstrucţia Estului german, transmite Reuters, citând o publicaţie germană.

Raportul, elaborat de institutul de cercetare IWH, cu sediul la Halle (landul Sachsen-Anhalt - est), preluat de săptămânalul „Welt am Sonntag“, indică faptul că transferurile nete dinspre Vest către Est, o sumă echivalentă cu peste jumătate din produsul intern brut al Germaniei în 2008, au crescut semnificativ în ultimul deceniu. Estul s-a debarasat de multe din vestigiile trecutului comunist, mulţumită parţial acestor transferuri de sume de bani, însă şomajul rămâne aproape dublu faţă de Vest, iar economiştii afirmă că va mai dura ani până când Estul va putea ajunge din urmă partea bogată a ţării.

Institutul de cercetare economică IW, cu sediul la Koeln, afirma săptămâna aceasta că PIB-ul pe cap de locuitor din Est va creşte în deceniul următor la circa 80% din nivelul vestic, de la 70% cât este acum. Produsul intern brut din Est reprezenta, în 1991, circa 33% din cel vestic.

Estul Europei fierbea acum 20 de ani

Multe oraşe din Europa găzduiesc în această perioadă numeroase evenimente culturale organizate pentru a celebra căderea Cortinei de Fier. În România se vor organiza expoziţii de fotografie, seri dedicate filmelor documentare despre perioada comunistă în Europa, precum şi lecţii de istorie contemporană.

Semnele schimbării apar în 1988, când, după un val de greve, Guvernul Poloniei decide să intre în dialog cu mişcarea anticomunistă „Solidaritatea“ iar ecourile manifestărilor de revoltă se propagă rapid în regiune.

În august 1989, 2 milioane de oameni îşi dau mâna în statele baltice (Letonia, Estonia şi Lituania), formând între cele 3 capitale un lanţ uman lung de 600 de km, pentru a atrage atenţia asupra dorinţei lor de independenţă.

La 3 octombrie 1990, Germania de Vest se reunifică oficial cu Germania de Est.

1989, anul schimbării

Cortina de Fier a separat Europa timp de jumătate de secol înainte ca regimurile comuniste să cadă după 1989, un an considerat al eliberării datorită numeroaselor evenimente şi mişcări populare care au făcut posibile instaurarea regimurilor democratice în ţări aflate până atunci sub influenţa Uniunii Sovietice:

martie: 80.000 de persoane participă la un miting pentru democraţie în Budapesta. Se formează opoziţia în Ungaria;

4 şi 18 iunie: alegeri semi-libere în Polonia.

27 iunie: miniştrii de Externe austriac şi maghiar taie gardul de sârmă ghimpată de la graniţa dintre cele două ţări în Sankt Margarethen/ Sopronkohida;

19 august: deschiderea simbolică a graniţei în Sankt Margarethen/Sopronkohida, timp de trei ore, pentru „Picnicul Pan-european“. Peste 600 de cetăţeni din Germania de Est profită de ocazie pentru a trece graniţa prin Ungaria în Austria.

23 august: „Lanţul Baltic“: două milioane de oameni şi-au dat mâna pe parcursul a peste 600 de km de-a lungul Estoniei, Letoniei si Lituaniei.

24 august: Tadeusz Mazowiecki (Solidaritatea) formează primul guvern necomunist din Europa comunistă;

11 septembrie: 13.000 de refugiaţi est-germani trec prin Ungaria în Austria, apoi în Germania de Vest. Cortina de Fier dispare între Austria şi Ungaria;

9 octombrie: demonstraţii uriaşe în Leipzig: 70.000 de oameni ies în stradă;

18 octombrie: Erich Honecker (politician comunist german care a condus RDG şi care a coordonat construirea Zidului Berlinului) demisionează în Germania de Est;

4 noiembrie: peste un milion de oameni se strâng pentru a demonstra în Berlinul de Est;

9 noiembrie: datorită protestelor şi emigrării în masă, guvernul est-german înlătură restricţiile de călătorie, cade Zidul Berlinului;

17 noiembrie: începutul „Revoluţiei de catifea“: poliţia înăbuşă o demonstraţie a studenţilor şi activiştilor socialişti în Praga.

16 decembrie: apar proteste la Timişoara, România. Mai târziu, apar demonstraţii în Bucureşti. Începe revoluţia, care a putut fi urmărită în direct la televizor;

25 decembrie, Nicolae Ceauşescu şi soţia sa sunt executaţi.