Biserica „Sfinţii Voievozi“ - Griviţa la începutul secolului trecut

Cultul Sfinţilor Arhangheli la români datează de prin secolul al XVII-lea, fiind de influenţă orientală prin venirea în Ţările Române a patriarhilor ameninţaţi continuu de prozelitismul latin şi birurile grele impuse de stăpânirea otomană. Aşadar, avem mai puţine biserici cu hramul acestor sfinţi, dar multe de o frumuseţe aparte. Aşa este cazul Bisericii „Sfinţii Voievozi“ din cartierul Griviţa din Capitală, aflată la jumătatea drumului dintre Calea Victoriei şi Gara de Nord, într-o zonă care mai aminteşte de Bucureştii începutului de secol XX. Primul lăcaş a fost construit din lemn pe la 1750 de Mihalcea Băcanul. Acesta a rezistat mai puţin de un secol, probabil şi din cauza devastatoarelor cutremure de la 1802 şi 1808. Totodată, mahalaua din jurul acestei biserici a crescut în numărul de credincioşi. Tocmai aceşti credincioşi din apropierea podului dinspre Târgovişte ridică pe la 1817 un alt lăcaş de cult patronat de Sfinţii Arhangheli, de data aceasta din zid. Nu este exclus ca printre ctitori să se fi numărat creştini cu stare, deoarece, spune tradiţia, în jurul noii biserici existau 17 chilii de călugări, o şcoală de renume, cu incintă şi intrare pe sub o clopotniţă, iar în exterior prăvălii care aduceau venituri însemnate la funcţionarea aşezământului. Biserica avea o intrare străjuită de doi stâlpi masivi şi un naos larg, fiind zugrăvită în stil bizantin de un pictor necunoscut. Cu toate acestea, biserica nu a rezistat, fie din cauza unor greşeli tehnice de arhitectură, fie din cauza secularizării iniţiate de stat mai ales după 1862. Biserica „Sfinţii Arhangheli“ din mahalaua Griviţei a ajuns în uitare până la sistematizarea iniţiată în vremea regelui Carol I. Refacerea Bisericii „Sfinţii Arhangheli“ este strâns legată de refacerea oraşului Bucureşti de la sfârşitul secolului al XIX-lea, mai ales că se afla pe o cale al cărei nume trimitea la recentul război de independenţă. Aşa se face că, la începutul secolului trecut, s-a purces la restaurarea lăcaşului de cult. Alţi istorici sunt de părere că biserica a fost rezidită, deci construită a treia oară. La 1903, lăcaşul a primit o înfăţişare inspirată de biserica lui Neagoe Basarab de la Curtea de Argeş. Acest monument refăcut la iniţiativa regelui Carol I devenise model pentru ridicarea altor biserici din România acelei vremi. Putem enumera Biserica „Sfântul Haralambie“ din Turnu Măgurele sau „Sfântul Silvestru“ din Bucureşti. Acelaşi model a fost şi pentru „Sfinţii Voievozi“ - Griviţa. Arhitectul Capitalei, P. Petricu, a proiectat Biserica „Sfinţii Voievozi“ cu un pronaos supralărgit, deasupra căruia, pe partea de apus, au fost aşezate două turle, alături de cea principală de pe pronaos. De menţionat că acelaşi arhitect a proiectat Biserica „Sfântul Silvestru“ în mod asemănător cu diferenţa vizibilă determinată de turlele secundare, care au o formă răsucită. Noua biserică din cartierul Griviţa are aceeaşi decoraţie exterioară ca şi monumentul de la Argeş şi o uşă care face intrarea direct în altar. Intrarea în biserică este străjuită de un pridvor în formă de baldachin susţinut de patru coloane zvelte, iar în partea superioară se găseşte un fronton de inspiraţie neogotică. În interior există un cavas şi un amvon, semn că influenţele neogotice pătrunse în spaţiul românesc la mijlocul secolului al XIX-lea încă erau vizibile la data construirii lăcaşului. Pictura a fost executată de V. Damian, celebrul pictor care a lucrat la bisericile bucureştene „Sfântul Ştefan“ - Cuibul cu Barză, „Sfântul Mina“ - Vergu, Iancu Nou, Boteanu şi Stavropoleos.