„Cum va arăta în viitor «Piaţa Victoriei»“

Bucureştiul, care avea pretenţia de a fi o capitală occidentală, făcea eforturi să îşi consolideze bunul renume de care se bucura în Europa. „Micul Paris“ era, în perioada interbelică, un oraş în plină expansiune în care se construia mult, chiar şi cu preţul dărâmării clădirilor care stăteau în calea sistematizării. Pretenţiile se ţin cu cheltuială, astfel că Primăria Bucureştiului din acea vreme aloca fonduri atât pentru lărgirea unor străzi şi ridicarea unor monumente, cât şi pentru curăţenia oraşului sau păstrarea condiţiilor de igienă a pieţelor.

Aşa cum relatează ziarul „Adevărul“ din 24 octombrie 1928, chestiunile privind arhitectura urbană erau relatate pe larg în revista „Arta şi oraşul“, în care se puteau găsi ample polemici privind anumite proiecte.

O astfel de polemică s-a stârnit în jurul Arcului de Triumf, care s-a ridicat într-un ritm accelerat pentru a putea fi inaugurat odată cu serbările încoronării, aşa cum arată arhitectul ce s-a ocupat de aceste planuri, P. Antonescu, care „a cerut comisiunei ca, din cauza grabei cu care se organizau serbările, să se construiască definitiv arcul numai în structura lui interioară; iar în ceea ce privea construcţiunea sa exterioară d-sa a propus să se întrebuinţeze numai materiale uşoare şi provizorii cari să fie ulterior înlocuite cu altele trainice şi definitive. În acest fel s-a procedat aiurea în împrejurări identice şi exemplul arcului de triumf din Paris, de pe piaţa Etoile, este cel mai tipic: început în anul 1806, monumentul nu a fost terminat decât după 30 de ani“. Astfel, „Arcul de la Şosea s-a ridicat având construcţia temeliilor de beton de ciment, baza de granit de Deva, iar restul structurei interioare, dela bază până la creştet de beton armat. Tot exteriorul însă, a fost provizoriu executat, numai pentru serbări, în materiale uşoare şi puţin costisitoare, afară de medalioanele regelui şi reginei cari sâau turnat de atunci în bronz“. Ziarul „Adevărul“ publică şi o imagine care ilustrează „Cum va fi Arcul de Triumf, când va fi terminat“.

Monument pentru cinstirea lui Ferdinand cel Loial

Un articol din 18 aprilie 1939 din „Evenimentul Zilei“ arată „Cum va arăta în viitor «Piaţa Victoriei». Proectul pentru descongestionarea pieţii va îmbina frumosul cu monumentalul şi utilul. Un pios omagiu de aducere aminte şi de recunoştinţă: statuia marelui rege întregitor de ţară Ferdinand I cel Loial“.

Articolul arată că „lipsită până acum de pieţe monumentale, Capitala va fi în măsură să corespundă în curând, şi în această privinţă, exigenţelor celor mai pretenţioase de urbanistică (...) Ne vom mărgini astăzi să publicăm proectul de descongestionare şi amenajare a «Pieţei Victoriei» care, alături de «Piaţa 8 Iunie» va fi cea mai monumentală realizare adilitară a Bucureştilor“.

Piaţa urma să aibă „o lăţime de 180 m - între frontul ministerului de externe şi cel al muzeului - şi o adâncime de 220 m între linia de terminare a căii Victoriei şi începutul b-dului Buzdugan. Statuia equestră a Regelui Ferdinand, operă a sculptorului Mestrovici, va avea - în afară de soclu - 8.50 m înălţime şi va cântări 25 tone. Ea va turnată în bronz. Împrejurul statuii va fi construit un portic circular, cu pilaştri de granit şi precedat de 4 coloane, suportând fiecare câte o «Victorie înaripat㻓.

O imagine de epocă cu o statuie celebră, dispărută între timp, este redată de „Evenimentul Zilei“ din 10 mai 1939, în articolul: „Menită să rămână amintire scumpă viitorimii, statuia regelui făuritor de Ţară a fost desvelită azi dimineaţă în Piaţa Palatului Regal“. Astfel, regele Carol al II-lea a dezvelit statuia primului rege al României, Carol I, după cum relatează ediţia de la ora 6 seara a ziarului.

De asemenea, o altă imagine din „Evenimentul Zilei“, din 17 mai 1939, prezintă „Cafeneaua «Corso» a cărei dărâmare a început astăzi, în vederea descongestionării căii Victoriei“. Imaginea prezintă un cuplu care se fotografiază cu frumoasa construcţie, înaltă de câteva etaje, inainte ca aceasta să fie făcută una cu pământul, pentru a face loc uneia dintre cele mai monumentale pieţe a Bucureştiului, cel puţin aşa cum era proiectul.

„Evenimentul Zilei“ din 4 aprilie 1939 publică o fotografie ilustrând lucrările pentru lărgirea Şoselei Kisseleff: „Stadiul lucrărilor care se execută pe Şoseaua Kisseleff, între Hipodrom şi «Mioriţa», este foarte înaintat. După cum se ştie, Primăria Municipiului Bucureşti a luat hotărârea să lărgească şoseaua, pe această porţiune, pentru a-i da continuitate dela hipodrom până la aeroportul Băneasa. Tot în cadrul acestor lucrări este şi proectul construirii unui nou pod peste lacul Băneasa, care va avea lărgimea şoselei în acel loc“.

Bucureştiul, spălat de apele Argeşului

Aspectul Bucureştiului era dat şi de râul Dâmboviţa şi de lucrările de utilitate publică întreprinse timp de mai mulţi ani. Aşa cum arată un articol din „Evenimentul Zilei“ din 22 iunie 1939, edilii Bucureştiului au proiectat „un canal care să lege Argeşul cu Dâmboviţa, de la Ogrezeni până la Roşu. Decretul-lege întocmit în acest scop, prevede, deasemenea, asanarea cursului Dâmboviţei, dela Vitan până la Budeşti, precum şi asanarea lacurilor Scroviştea - Bălteni, Snagov, - indicându-se totodată şi modalităţile de executare a uriaşului plan integrat în legea de expropriere din Februarie 1937“. Pentru aceste lucrări era prevăzut un buget de 200 de milioane de lei.

„Institutul de înfrumuseţare“ a Bucureştiului

Un reportaj din „Evenimentul Zilei“ din 4 iulie 1939 arată cum se face „Toaleta nocturnă a Capitalei. Ce nu ştie şi ce nu vede marele public“. Astfel, bucureştenii se arată foarte interesaţi de modul în care se prezintă vizitatorilor străini, cărora doresc să le lase o bună impresie: „Ţinuta unei Capitale cere întru permanenta ei promovare - o continuă îngrijire. Căci Capitala e oglinda ţării, cu ea te făleşti, dânsa constituie măsura de judecată a progresului, pentru vizitatorul străin. E cert că, pe zi ce trece, Capitala noastră îşi şlefuieşte fizionomia (...) Dar cum am spus, obrazul unei metropole reclamă o veşnică atenţie. Aspectul arătos al edificiilor publice, bună starea pavajelor, repararea lor îndată ce mijeşte vreâo stricăciune, - sunt tot atâtea griji zilnice automate. Marele public nu ştie câtă ardoare se depune, câţi bani se cheltuiesc cu treburile astea. Nu ştie ce efectiv impresionant e utilizat la acest «institut de înfrumuseţare» a Bucureştiului (...). Aţi apucat poate, spectacolul nocturn al acestei dereticări municipale. Spectacol impresionant la ceasul de linişte şi întuneric, când se petrece. Echipa cu salopetă gri sâa ivit să spele şi să curăţe bulevardele şi străzile, de impurităţile zilei“.

Efortul susţinut al echipajelor de salubritate nu este însă susţinut de toţi cetăţenii: „Dacă publicul ar arăta tot atâta grijă, păstrând curăţenia, sâar diminua într-o largă măsură, eforturile primăriei. Din păcate ne lipseşte încă acest cult al gospodăriei obşteşti, ne lipseşte disciplina. Vom continua, neglijând cutiile speciale, să aruncăm pe trotuare mucurile de ţigară, hârtiile, cojile şi sâmburii de fructe. Şi asta fiindcă ştim că nimeni nu se împotriveşte, că e o deprindere generală şi că primăriei îi incumbă grija să măture şi să înlăture tot ce aruncă uşurinţa şi nepăsarea seninului bucureştean“.

▲ Pieţe şi precupeţe

O atenţie deosebită a presei era îndreptată către pieţele alimentare, locul de unde bucureştenii îşi procurau hrana zilnică. Cu această ocazie, se poate vedea că obiceiul ridicării preţurilor în apropierea marilor sărbători se practica şi în perioada interbelică: „Blagoveşte fără... peşte. Negustorii au urcat subit preţurile ştiind că astăzi tot românul trebue să aibă «doi peşti în oală... cu cozile afară». Zelul speculanţilor a fost temperat de intervenţia hotărâtă a autorităţilor care au aplicat severe sancţiuni spoliatorilor“. În articol se mai poate citi că „la piaţa Obor au fost expuse sute de kilograme de carne, proaspăt sosită dela Abator, şi peşte în abundenţă, rânduit pe specialităţi. Preţurile le-au stricat gospodinelor nu numai dispoziţia de cumpărare dar şi... pofta de mâncare. E drept că agenţii însărcinaţi de Primărie cu reprimarea speculei, au dat câte o raită, ici, colo, supraveghind tocmelile. Dar negustorii nu sâau lăsat intimidaţi, preferând să nu vândă, decât să lase din preţ“, scria „Evenimentul Zilei“ din 26 martie 1939.

Comercianţii care nu respectau condiţiile de igienă impuse de către Primăria Capitalei în ceea ce priveşte comercializarea produselor alimentare în pieţe sau alte localuri erau aspru pedepsiţi, după cum arată „Evenimentul Zilei“ din 6 aprilie 1939: „este cu desăvârşire oprit a se ţine spre vânzare articole alimentare expuse pe tarăbi în afara prăvăliei, în uliţă sau în ferestre deschise. Vânzătorul nu va permite publicului să pună mâna pe articolele alimentare expuse; vânzătorul le va prezenta cu un instrument ce are la îndemână. Fiecare vas sau galantar va avea lingura sau instrumentul special cu care marfa va fi luată spre a fi cântărită sau servită (...) Împachetarea produselor alimentare se va face numai în hârtie albă curată, în pungi sau cutii de carton noui“. În ceea ce priveşte personalul, „trebuie să nu sufere de nici o boală externă sau internă molipsitoare, să nu prezinte răni desgustătoare la vedere, va păstra curăţenia corpului; va avea mâinile curate, unghiile tăiate, părul îngrijit, îmbrăcămintea curată şi va purta în serviciu bluze albe curate“.