Europenizare şi globalizare

În contextul în care Europa numără acum 49 de state (admitem că recent proclamata Republică Kosovo este, cel puţin de facto, o realitate) preocupările legate de ordinea internaţională şi de aspectele ei normative capătă o nouă relevanţă în discuţiile tot mai numeroase ale unor specialişti, dar şi a cetăţenilor informaţi. Modul în care procesul globalizării stârneşte noi tribalisme şi parohialisme pe linia unei logici a fisiunii nu trebuie neglijat, ci tratat cu maximă atenţie. Europa şi globalizarea constituie o discuţie cu atât mai importantă şi relevantă pentru noi, cu cât recentul Tratat de la Lisabona, ratificat deja de Parlamentul de la Bucureşti, îşi propune transformarea Uniunii Europene într-un factor activ al acestui proces. Ne propunem de aceea, în rândurile de mai jos, o scurtă reflecţie asupra modului istoric în care putem înţelege raportul între europenizare şi globalizare în timpurile mai apropiate de noi.

Există încă numeroase şi legitime preocupări legate de faptul că procesul globalizării a redus puterea guvernelor naţionale de a stabili regulile potrivit nevoilor şi preferinţelor domestice. În timp ce concurenţa între ţări, realizată într-un sistem reglementat, poate conduce la disciplinarea guvernelor, şi la creşterea eficienţei instituţiilor publice, ar exista pericolul renunţării la multe dintre succesele statului numit „al bunăstării“, astfel încât calitatea forţei de muncă şi a standardelor sociale, protecţia mediului şi a consumatorului să fie puse în pericol.

Conceptul bunurilor publice globale sugerează nevoia pentru cooperare internaţională multilaterală într-o economie globalizată. O asigurare eficientă a acestor bunuri necesită dezvoltarea şi implemetarea regulilor acceptate la nivel internaţional, precum şi o finanţare constantă şi adecvată. Inegalităţile privind distribuirea venitului global se petrec ca urmare a inegalităţii de venit între ţări şi între regiuni, în interiorul ţărilor. Acest fenomen se poate petrece ca urmare a faptului că săracii devin mai săraci, în termeni absoluţi, în timp ce bogaţii devin tot mai bogaţi. Globalizarea poate fi benefică, în general, dar creează şi costuri de ajustare pentru anumite segmente ale populaţiei, cum sunt, spre exemplu, muncitorii slab calificaţi în ţările industrializate.

Criza financiară, rezultat al globalizării

Ca rezultat al globalizării, ţările pot fi expuse la evenimente economice internaţionale şi şocuri economice. Cea mai convingătoare manifestare de acest gen o reprezintă crizele financiare. În astfel de momente există o tendinţă, pe pieţele financiare, de a investi capital internaţional numai în segmentele de calitate ale economiei. Aceasta poate face ca economiile de piaţă în curs de formare şi ţările în curs de dezvoltare să nu mai deţină acces la capitalul internaţional, pe termen scurt. Realitatea de acum generată de criza creditelor imobiliare din Statele Unite, precum şi de insecuritatea energetică percepută de pieţe ne ilustrează un asemenea context, care, însă, nu a devenit dramatic.

În ultima perioadă au existat diverse propuneri despre adaptarea sistemului monetar şi financiar faţă de aceste provocări. Aceste propuneri pot fi grupate în trei categorii: prevenirea şi managementul crizei, cooperarea regională şi globală, reforma cadrului instituţional.

Există ingrijorări şi cu privire la vulnerabilitatea sistemelor financiare internaţionale faţă de abuzuri. Un efect advers al globalizării pe pieţele financiare îl reprezintă faptul că sistemul a devenit mai dificil de protejat împotriva abuzurilor cum ar fi spălarea banilor, finanţarea activitaţilor criminale şi teroriste, evaziunea fiscală, sustragerea de la respectarea regulilor.

Integrarea - efort de a controla consecinţele globalizării

În acest context al globalizării şi al ameninţărilor sale, decidenţii politici europeni au considerat că un efort unitar va conduce la creşterea competitivităţii şi va evita ca asupra statelor să se răsfrângă acele consecinţe negative ale globalizării. „Integrarea europeană poate fi văzută ca un efort al vest-europenilor de a controla consecinţele globalizării. Decât sa fie forţaţi să aleagă între politica naţională pentru politicile în curs de dezvoltare şi relativă anarhie a globului, vest-europenii au inventat o formă de guvernare regională care să extindă statul şi să întărească graniţele între ei şi restul lumii“.

În relaţie cu integrarea europeană, globalizarea este văzută ca o ameninţare externă care va crea un mediu în care va fi necesar un grad mult mai ridicat de integrare. Astfel, Europa va tinde către realizarea unei uniuni şi mai „strânse“. Statul-naţiune are nevoie de securitatea oferită de calitatea de membru în blocul economic european, întrucât economiile mici nu mai pot să se dezvolte izolat, într-un mediu de piaţă global. Integrarea europeană devine un răspuns logic faţă de o lume dominată de fluxuri financiare globale şi corporaţii transnaţionale. Globalizarea a acţionat asupra Uniunii Europene prin încurajarea înlocuirii unui spaţiu economic al regiunilor şi naţiunilor independente cu o economie de dimensiuni europene.

Existenţa globalizării legitimează integrarea europeană în scopul nevoii pentru o mai mare competitivitate, iar patternurile de comerţ global pot justifica nevoia pentru blocuri regionale. Globalizarea este prezentată ca o provocare şi justificare, precum şi ca un stimulent pentru a adânci integrarea, competitivitatea, liberalizarea comerţului. Dinamica globalizării pare să fi avut şi o altă dimensiune şi anume, aceea de a fi prezentat noi oportunităţi pentru Uniunea Europeană pentru a-şi asuma rolul principal în guvernarea globală. O Uniune cu un grad ridicat de integrare economică şi un angajament faţă de politicile comerciale neo-liberale va beneficia de pe urma extinderii pieţelor globale şi a împuternicirii instituţiilor de guvernare globală dedicate apărării principiilor neo-liberale.

Transformarea Europei într-un spaţiu global

Dar Uniunea Europeană se concepe pe sine ca fiind mult mai mult decât o piaţă. Conform afirmaţiei fostului preşedinte al Comisiei, Jacques Delors, „societăţile europene erau mai mult decât pieţe, cetăţenia e mai mult decât consum şi guvernarea mai mult decât agenţie economică“. Uniunea Europeană reprezintă totodată un model social, prin faptul de a contribui la dezvoltarea noii sale puteri, ca actor global pentru a face presiuni asupra regulilor în ceea ce îi priveşte pe actorii globali, în genere. Conform unei afirmaţii a lui Romano Prodi - alt fost preşedinte al Comisiei, în 2001, „problema sărăciei nu poate fi rezolvată prin mai puţină globalizare, ci avem nevoie de mai multă“.

Există o relaţie cauzală între globalizare, concepută ca un proces economic, şi integrare. Uniunea Europeană este un răspuns necesar faţă de integrarea inexorabilă de capital. Ideea pentru o uniune strânsă, coezivă, este întărită. Dar, globalizarea poate fi concepută şi ca o serie de procese multidimensionale, care reduc separarea Europei de restul lumii, lărgind orizontul pentru posibilitatea de acces a actorilor europeni şi transformarea Europei într-un spaţiu global.

Uniunea Europeană funcţionează ca un intermediar care negociază cu scopul de a reduce tensiunile generate de clivajele produse de globalizare, în interiorul sau între statele naţionale. Ea nu trebuie văzută doar ca o agregare de state naţionale cu un motor intern al integrării, ci şi ca o entitate care contribuie la accelerarea instituţionalizării instrumentelor internaţionale şi globale de guvernare.

Uniunea Europeană este unul dintre cei mai importanţi actori în negocierile de comerţ multilaterale şi este un frecvent susţinător al Organizaţiei Mondiale a Comerţului. Încă din 1998, Uniunea Europeană devenise cel mai mare bloc de comerţ global, cu un procent de 21% din exporturile globale de mărfuri.

Motivaţia de bază pentru crearea Uniunii Europene a reprezentat-o încercarea de depăşire a conflictelor politice, generate de cel de-al doilea război mondial. Declaraţia lui Robert Schuman a dorit detensionarea relaţiilor intre Franţa şi Germania, relaţii care, în prezent, nu mai pot fi gândite ca potenţiale generatoare de conflict. Fondatorii comunităţii au urmărit slăbirea animozităţilor naţionale prin realizarea unei ordini legale internaţionale. Astăzi, scopul Uniunii a devenit acela de a crea un sistem economic unitar, în direcţia dezvoltării şi creşterii economice.

UE şi intensificarea globalizării

Analiştii economici apreciază ca efect al globalizării, din perspectiva liberalizării pieţei şi schimbului, creşterea economică. Dar există şi un efect negativ, şi anume, intensificarea nesiguranţei şi inegalităţii economice. Unii analişti susţin o şi mai mare liberalizare a economiei, pe când, alţii doresc un control guvernamental sporit asupra pieţei.

După unii autori, Uniunea Europeană a apărut ca răspuns la intensificarea competiţiei pe pieţele globale şi ca o consecinţă şi o cauză a schimbărilor în rolul economic al statelor. Ordinea politică şi economică pe nivele multiple a Uniunii influenţează ordinea mondială mai largă. Uniunea Europeană a răspuns la provocările globalizării şi a promovat, ca urmare, o intensificare a fenomenului. Ea a devenit un actor crucial în economia mondială. Totuşi, este clar diferită de alte proiecte regionaliste din lume, în sensul că integrarea a fost mai largă, mai adâncă şi mai instituţionalizată. Integrarea în alte regiuni ale lumii a fost mai pragmatică şi flexibilă. Astfel, în timp ce Uniunea Europeană este parte a regionalizării economiei mondiale, este, în acelaşi timp un tip specific de proiect regionalist. În anii â80 ai secolului trecut au existat unele probleme legate de ideea că acest proiect accelerat de crearea pieţei unice europene ar conduce la o formă protecţionistă a „fortăreţei europene“.

S-a argumentat însă că, în ciuda patternurilor ciclurilor financiare, mare parte a investiţiilor şi comerţului sunt concentrate în regiunile triadei dominante a economiei politice globale. Aceiaşi autori consideră că daca ar fi să plasăm Uniunea Europeană în contextul liberarizării economice, am ajunge la concluzia ca ea ar reflecta, mai degrabă, o strategie de reconciliere a integrării regionale cu forţele globalizatoare.