Imoralitatea, o tendinţă reală în relaţiile internaţionale?
- Studiu de caz: politica externă americană -

Diferiţi cercetători au încercat să afle dacă în cadrul relaţiilor dintre state este loc de moralitate. În timp ce unii au ajuns la concluzia că moralitatea la nivelul politicii internaţionale e o chestiune de simplă opţiune, alţii au demonstrat că, mai mult decât atât, există şi anumite mecanisme care forţează guvernanţii să acţioneze în spirit moral în relaţiile internaţionale.

Autori ca Charles Beitz, Marshall Cohen sau J. Hare au susţinut că orice acţiune politică este o acţiune orientată spre un scop anume, că existenţa principiilor morale ce vizează problemele relaţiilor internaţionale şi constituirea politicii externe este prin sine însăşi un domeniu al opţiunii morale.

De pildă, Hans Morgenthau, despre care am amintit şi în numărul trecut, nu neagă manifestarea moralităţii, dar o condiţionează de prezenţa unor standarde morale consensuale universal acceptate, oferite de societatea internaţională, ori nici această societate şi nici aceste standarde nu şi-au anunţat încă prezenţa.

Robert W. Mc Elroy va demonstra însă că există norme morale internaţionale şi că acestea au capacitatea de a influenţa relaţiile internaţionale prin intermediul a trei mecanisme puse în lumină de internaţionaliştii liberali. Acestea sunt reprezentate de conştiinţa celor ce iau deciziile în stat, influenţa opiniei publice interne şi presiunile asupra reputaţiei internaţionale.

Comunitatea internaţională, premisa unui climat favorabil moralităţii

Norma morală ar implica o recomandare de comportament universală, îndreptată asupra considerării efectelor pe care acţiunea noastră le produce asupra celorlalţi din punctul de vedere al intereselor celorlalţi. Comunitatea internaţională constituie, în mod incontestabil, un climat favorabil moralităţii. La această idee a aderat şi Kant conturând o lume a „păcii eterne“, dar s-a văzut obligat să admită nonexistenţa unei comunităţi internaţionale perfecte şi a unei moralităţi internaţionale perfecte. Pilonii de spijin ai acestei comunităţi ar fi, fără îndoială, o percepţie identică a intereselor comune referitoare la obiectivele de bază ale vieţii sociale, regulile desemnate pentru înfăptuirea obiectivelor şi, nu în ultimul rând, instituţii care să vină în sprijinul regulilor, supunându-le unui proces de eficientizare.

Politicianul moral şi moralistul politic

Norme precum interzicerea torturii, garantarea dreptului la emigrare, interzicerea colonialismului teritorial, respingerea agresiunilor nedrepte pot fi considerate integrate în sfera moralităţii. De altfel, o normă consacrată în articolele Convenţiei de la Geneva şi acceptată de guvernele cele mai importante se referă la interzicerea uciderii intenţionate a necombatanţilor.

Schimbarea produsă în afacerile internaţionale de normele morale desemnează conturul viziunii lui R. Mc Elroy. Schimbarea survine ca o consecinţă a celor trei căi identificate de internaţionaliştii liberali.

În eseul său „Spre pacea eternă“, Kant pune faţă în faţă „politicianul moral“ şi „moralistul politic“. Politicianul moral este liderul de stat, preocupat de coexistenţa principiilor judecăţii politice cu morala, iar moralistul politic, o dată conturat avantajul omului de stat, adaptează acestuia o normă morală care să i se conformeze. Sentimentul obligaţiei morale este sursa abandonării din partea politicianului moral a intereselor de stat, plecându-se de la ideea că sacrificiile sunt necesare pentru a nu se viola dreptul sfânt al oamenilor. În confirmarea priorităţii normelor morale internaţionale au venit descoperirile psihologiei sociale referitoare la natura obligaţiei morale. Abordări însemnate în acest sens se regăsesc în teoria învăţării sociale şi paradigma dezvoltării cognitive, care afirmă puterea conştiinţei în a-i motiva pe oameni să urmeze normele morale de comportament.

Moralitatea politicianului american

Sprijinul intern oferit normelor morale internaţionale constituie o a doua cale de legătură între normele internaţionale şi comportamentul statal adecvat normelor. Dacă avem în vedere exempul Americii, nu putem neglija faptul că dorinţa preşedintelui şi a reprezentanţilor din Congres de a fi realeşi şi de a-şi menţine popularitatea creează o cale de legătură între normele morale internaţionale şi statul dispus să respecte normele. Această cale de legătură poate funcţiona prin efortul grupurilor interne de întărire a sprijinului normelor morale internaţionale şi astfel de a ameninţa legitimitatea politică, reputaţia politică sau sprijinul parlamentar de care se bucură preşedintele.

Altă cale de realizare a legăturii este oferită de presiunea inernaţională în sprijinul normelor morale, motivată de dorinţa de a eluda câştigul unei reputaţii de conduită nedreaptă în sistemul internaţional.

Un stat subiect poate mobiliza şi alţi subiecţi împotriva respectivei încălcări prin neascunderea nerespectării unei norme internaţionale, iar rezultatul firesc va fi o pată de neşters în reputaţia statului contravenient. Astfel, însăşi ameninţarea unei reputaţii pătate poate determina naţiunea contravenientă să schimbe optica politicii sale. Sprijinul oferit de normele morale internaţionale moralizării politicii externe nu a exclus însă conflictul dintre datoria de a urma o normă morală internaţională şi datoria de a realiza o altă şi importantă valoare morală. Dar nu trebuie ignorat faptul că, uneori, la baza unei opţiuni politice ce contravin normelor morale internaţionale stau chiar aserţiuni autentic morale.

Ajutoarele SUA pentru Uniunea Sovietică

În ipoteza unui conflict, opţiunea îndreptată spre norma morală internaţională, nu e prin ea însăşi suficientă a demonstra corectitudinea ei din punct de vedere moral. Or, chiar şi atunci când aserţiunile morale contraveniente cântăresc mai mult decât cele ce susţin normele morale internaţionale, moralitatea este cea în câştig, indiferent de forma pe care o îmbracă.

Afirmaţia conform căreia moralitatea poate influenţa politica externă capătă mai multă valoare prin supunerea ei testului empiric din politica externă americană.

Un rol evident al normei morale se reliefează din exemplul referitor la asistenţa alimentară pe timp de foamete, în decizia SUA de a trimite ajutoare alimentare masive Uniunii Sovietice în 1921. Acesta e un exemplu al modalităţii conştiinţei individuale în acţiune. O situaţie reprezentativă a presiunilor interne de a respecta norma morală internaţională asupra armelor chimice şi biologice este decizia lui Richard Nixon din 1969 de a schimba radical politica SUA faţă de războiul chimic şi biologic. O altă decizie a SUA, prin care se acceptă negocierea unui tratat privind transferarea către Republica Panama a Canalului Panama şi a zonei Canalului, poate fi atribuită presiunilor asupra reputaţiei internaţionale a SUA, presiuni ce au convers în jurul normei internaţionale privind interzicerea colonialismului teritorial.

Şi totuşi, relaţiile internaţionale nu sunt lipsite de moralitate

Un caz de încălcare a normei morale internaţionale a imunităţii necombatanţilor îl reprezintă bombardarea oraşului Dresda în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Exemplele sus menţionate sunt menite a contesta rigiditatea şi imprecizia acelor afirmaţii care fac din absenţa moralităţii din şanul relaţiilor internaţionale obiectul lor principal.

Chiar dacă, de cele mai multe ori, realitatea îndreptăţeşte să conchidem că moralitatea nu este solicitată ca un mijloc care să conducă la soluţionarea şi stingerea unor diferende, ci că mai degrabă statutul ei se contopeşte în ideea de scop utopic şi deziderat, o eventuală speranţă de manifestare a acesteia nu este lipsită cu desăvârşire de un suport, mărturie în acest sens depunând exemplele prezentate.