Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Historica Oamenii trecători ai vremurilor și statornicia Ortodoxiei

Oamenii trecători ai vremurilor și statornicia Ortodoxiei

Un articol de: Daniela Lazăr - 01 Noi, 2019

În ziua de 28 octombrie, anul acesta, s-au împlinit 60 de ani de la adoptarea de către Marea Adunare Națională a Decretului 410/ 1959 privind regimul general al cultelor religioase, care aducea o serie de amendamente Decretului 177/1948. Era introdus art. 71, care preciza că „puteau fi admiși în mănăstire bărbați la vârsta de 55 ani și femei la 50 ani, dacă renunță la salariul sau la pensia de stat, dacă nu sunt căsătoriți și dacă nu au obligații pe baza Codului familiei”.

Erau excluși din monahism minorii, cei care nu aveau minimum 7 clase, care au săvârșit abateri de la regulamentele monahale, care au suferit condamnări de drept comun, „elementele contra­revolu­ționare”, cei care aveau „manifestări dușmănoase” la adresa regimului comunist. Efectele erau cu atât mai grave cu cât măsurile se aplicau retroactiv.

La vremea aceea, Patriarhul Justinian Marina a încercat și chiar a reușit să perturbe așa-zisa „reformă” a mănăstirilor, forțând regimul comunist să-și asume promulgarea Decretului 410, de la 28 octombrie 1959. Astfel, Departamentul Cultelor, cu sprijinul organismelor de control și intimidare ale vremii aceleia, a purces la decimarea mănăstirilor, urmând să fie scoși în perioada imediat urmă­toare aproape 5.000 de viețuitori din așeză­mintele monahale. Cei care refuzau erau arestați și con­damnați sau trimiși cu domiciliul obligatoriu în satele de baștină.

Patriarhul Justinian i-a îndemnat pe monahi și monahii să facă cereri să rămână în mănăstire, pe care le-a aprobat, apoi a folosit pretextul îngrijirii locașurilor de cult, care erau monumente istorice și care aveau nevoie de personal, pentru a menține cât mai mulți vie­țuitori în așezămintele monastice. De asemenea, înființa­rea unor ateliere în cadrul mănăstirilor a fost o soluţie de salvare a multor viețu­i­tori din calea prigoanei comuniste.

Am dorit să aruncăm această privire peste timp, la 60 de ani de la prigoana acelor vremuri peste viețuirea irenică a mănăstirilor, nevrând decât să punctăm momentul, fără a judeca, dar a evalua, după cuvântul Scripturii: „Greu îți este să lovești cu piciorul în țe­pușă...” (Faptele Apostolilor 9, 5).

Citeşte mai multe despre:   comunism  -   Biserica Ortodoxa Romana  -   biserica  -   Justinian Marina