Opera interbelică a lui Sandu Tudor

Trecutul recent al României este marcat de perioada comunistă, care după mai mult de două decenii încă ne pare insuficient cercetat şi înţeles. Iar atunci când dorim să cunoaştem această perioadă mergem la arhivele fostului partid unic şi ale Securităţii. Din astfel de surse începem să cunoaştem nivelul decizional din regimul comunist şi să ne facem o imagine asupra mecanismelor represive. Găsim numeroase victime, etichetate în arhivele fostei Securităţi pentru fapte politice tot mai agravante la adresa regimului comunist. Şi totuşi, într-o lectură atentă a acestor surse istorice, constatăm că majoritatea învinuirilor îşi aveau originile în atmosfera culturală şi politică a României interbelice. Aşadar, pentru a înţelege ce s-a întâmplat în cei 50 de ani de comunism, este necesară o cercetare a interbelicului românesc, atât de complicat şi fascinant totodată. Un exemplu în acest sens este Sandu Tudor, un ziarist interbelic acid la racilele societăţii româneşti, categoric faţă de încercarea dreptei de a-şi subordona religiosul şi nemilos faţă de promovarea ateismului de sorginte bolşevică. Această experienţă jurnalistică i-a folosit atunci când, prin 1943, a iniţiat un grup de reflecţie teologică a cărui primă activitate s-a desfăşurat la Mitropolia din Cernăuţi. Mai apoi, convins că numai prin vieţuirea în mijlocul monahismului poate fi găsită calea pentru vindecarea sufletului, el se retrage la Mănăstirea bucureşteană Antim, unde continuă activitatea de la Cernăuţi şi o îmbogăţeşte atât printr-o prezenţă intelectuală şi duhovnicească de anvergură, cât şi printr-o activitate în faţa căreia pălea orice iniţiativă meditativ-teologică din acea vreme. La instaurarea totală a regimului comunist, această secvenţă duhovnicească şi culturală de la Antim este reprimată. După o perioadă de câţiva ani, frumoasa iniţiativă de la Antim, cunoscută deja cu numele de „Rugul Aprins“, este reactivată de acelaşi Sandu Tudor, însă acum de sub haina schimei monahale. Combaterea ateismului distructiv la adresa tinerilor studenţi şi propovăduirea adevărului de credinţă i-au atras egumenului de la Rarău arestarea şi condamnarea de către autorităţile vremii la ani grei de închisoare. Şi nu sub orice acuzaţie: cea de „legionarism sub masca religioasă“. Cine ar fi crezut la sfârşitul anilor â50 că fiorosul ziarist de la „Credinţa“, din perioada interbelică, Sandu Tudor, ar fi ajuns legionar. Dar aceasta era marota folosită de Securitate, atunci când dispunea de numeroase vieţi la ani grei de închisoare politică. Astfel de motive l-au determinat pe teologul Marius Vasileanu de a iniţia editarea articolelor interbelice scrise de Sandu Tudor. De puţin timp, la editura clujeană Eikon, Marius Vasileanu a publicat un prim volum, cu titlul „Universalism românesc“. În cele 235 de pagini el strânge 88 de articole din perioada decembrie 1933 - iunie 1936, cu tematică foarte diversă, despre realităţi politice, culturale, dar mai ales religioase despre care Sandu Tudor a simţit nevoia să se exprime. Deşi în epocă a fost perceput ca un ziarist de stânga, din cauza unor atitudini adoptate în mod cu totul circumstanţial, de pildă când i-a luat apărarea lui Petru Constantinescu-Iaşi în 1934, din articolele editate în volumul menţionat răzbate un Sandu Tudor deplin ancorat în realităţile societăţii româneşti, care trădează un important bagaj cultural, un patriot bine motivat, un intelectual atent la problemele vremii şi cu soluţii adecvate. Din lectura articolelor avem de-a face cu un Sandu Tudor care încearcă să păstreze un echilibru între cele două paliere politice adverse, stânga şi dreapta, care răspunde de fiecare dată la acuzele care i se aduc şi polemizează cu argumente suficiente pentru a fi considerat un intelectual integru şi bine intenţionat. Totodată, scrierile sale se remarcă ca o etapă de acumulări şi de înţelesuri pentru ceea ce avea să urmeze.