Părintele Nicolae Mănescu, martir sub persecuţia comunistă

S-a născut la 30 noiembrie 1884 în comuna Berevoeştii-Ungureni, judeţul Muscel. A fost licenţiat în Drept şi Teologie. La 10 decembrie 1910 a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Conteşti, de unde în 1912 s-a transferat la Apa Sărată, comuna Câmpulung, ambele în judeţul Muscel.

În timpul Războiului de Reîntregire, părintele Mănescu a fost încadrat ca preot militar la Ambulanţa Diviziei I. Datorită relaţiei apropiate cu omul politic Ion Mihalache, din 1926 părintele Mănescu a fost membru al Partidului Naţional Ţărănesc. În urma activităţii sale intense, părintele a fost preşedinte al delegaţiei Consiliului Judeţean PNŢ-Muscel, pentru ca, în vremea guvernării ţărăniste, să fie prefect de Muscel (1932-1934).

După instalarea regimului comunist, părintele Mănescu s-a implicat în mişcarea de rezistenţă anticomunistă din Muscel, iniţiată de colonelul Gheorghe Arsenescu. Cunoscut ca vechi adept al Partidului Ţărănesc şi, se pare, datorită unei legături de rudenie cu iniţiatorii rezistenţei muscelene, părintele Mănescu a fost contactat de către colonelul Gheorghe Arsenescu, prima dată, în anul 1949, pentru sprijin. În acelaşi scop, în aprilie 1952, părintele Mănescu a intrat în legătură cu preotul Nicolae Andreescu, pentru a primi un bilet de la Toma Arnăuţoiu, în care îi descria modul de viaţă din munţi şi îi cerea ca, prin posibilităţile sale, „să găsească vreo ieşire a noastră din situaţia în care ne găseam”, mărturisea Arnăuţoiu, într-un interogatoriu din 11 noiembrie 1958. „I-am cerut de Paşti, spune Arnăuţoiu, să ia legătura cu vreo legaţie străină, să ne scoată afară din RPR”.

Deşi se afla la o vârstă înaintată (70 ani) şi se confrunta cu o sănătate şubredă, neputându-se deplasa decât de sărbători la biserică, unde slujea, părintele Mănescu a fost urmărit îndeaproape de Securitate, în scopul identificării persoanelor care îl vizitau. Era bănuit că, prin Lucreţia Arnăuţoiu, s-ar afla în legătură cu fraţii Arnăuţoiu din munţi. Despre părintele Mănescu, Securitatea culegea informaţii încă din 1951-1952, când îl caracteriza astfel: „[preotul Nicolae Mănescu, n.n.] se bucură de o oarecare popularitate în rândul credincioşilor, însă este un element duşmănos”. Pentru legăturile cu membrii rezistenţei anticomuniste din Muscel, la 27 iunie 1958, părintele Mănescu a fost arestat, pentru suspiciunea de „favorizare la acte de teroare”. La percheziţia domiciliară i s-au găsit mai multe cărţi „reacţionare, privitoare la socialism, naţionalism şi religioase. I s-au mai găsit documente care reflectă activitatea acestui preot pe plan politic, care ulterior au fost distruse”.

În urma unei anchete dure, părintele Mănescu era acuzat că ar fi oferit medicamente luptătorilor din munţi şi ar fi încercat să le favorizeze trecerea frauduloasă a frontierei. Prin Sentinţa nr. 174 din 21 septembrie 1959, părintele Mănescu a fost condamnat la 4 ani de închisoare corecţională, pentru infracţiunea „favorizare la acte de teroare”. A cunoscut închisorile de la Piteşti (aprilie 1959), Jilava (noiembrie 1959), Galaţi (mai 1960) şi Botoşani (noiembrie 1960). Părintele Mănescu nu a rezistat regimului de exterminare prin care a fost purtat, încât la 13 iulie 1961 a decedat în Penitenciarul Botoşani.