Nașterea Domnului și nașterea omului prin Cuvânt

O parte considerabilă din civilizația și culturile lumii sunt edificii construite prin cuvânt. Faptele de viață, parcursul umanității prin istorie sau descoperirile științifice sunt fixate în cuvinte, primind un veșmânt de semne și sunete care îngăduie transmiterea lor de-a lungul generațiilor. De aceea, viața societății, a omului, dar și a lumii în general este, în bună măsură, o vorbire a umanității, o exprimare a oamenilor care se dezvăluie și îi pot înțelege pe ceilalți prin cuvinte. Astăzi avem parte de o ofertă tot mai generoasă de informații, experiențe și posibilități de acțiune, care se cer însă analizate și asupra cărora trebuie să decidem.

Pentru că, fără o abordare echilibrată, ele pot avea efecte nedorite asupra dispozițiilor noastre.

Într-un grup de sunete și în trupul unor litere cu ajutorul cărora se scrie, cuvântul poartă înțelesuri. Folosind cuvinte, noi adăugăm unor lucruri pe care le avem la îndemână un anumit înțeles. Și tot prin cuvinte ne putem dezvălui gândurile.

Viața omului e decisiv legată de cuvânt. Exprimarea fiecărei persoane, granițele culturii în care se naște, reglementările politice, acordurile economice, schimburile și producțiile culturale, dar și depozitarea datelor cunoașterii, toate sunt strâns legate de limbaj, de limbă, de cuvânt.

S-ar putea spune că, fără a fi neapărat scriitor, omul - ființă cuvântătoare, se scrie și se po­vestește pe sine de la primul gângurit al prunciei până la ultima suflare de viață, îmbrăcând neîncetat propria lui existență, lumea interioară și istoria pe care o traversează, prin propriile sale cuvinte. Poezia, cântecul sau re­flecția filosofică pot fi privite în forma unor strădanii omenești de a eterniza prin cuvinte înțe­lesurile excepționale ale condiției și vieții omenești. Educația, ca însușire a unor date și fapte despre lume, strânse de-a lungul ge­nerațiilor, se face mai ales prin cuvânt. În fine, și conflictele interpersonale, și cele internațio­nale pot fi văzute ca locuri ale vie­ții, configurate în bună măsură de cuvinte; unele pronun­țate apăsat, altele șoptite sau trecute sub tăcere, unele edifica­toare, altele înșelătoare, unele în stare să zidească, altele să distrugă.

Supraîncărcarea cognitivă: fast-food cultural și data smog

Între numeroasele par­ticu­la­rități ale lumii în care trăim, una poate fi constatată cu ușurință: utilizarea abuzivă a cuvintelor, a mesajelor scrise sau vorbite. Trăim într-o lume cu tot mai multe mijloace de comunicare, având parte de tot mai multe pu­blicații online, posturi de radio și televiziune (multe dintre ele găzduite în spațiul virtual), mai multe bloguri și pagini web. Toate acestea configurează un ambi­ent de comunicare generalizată, un schimb de mesaje și infor­ma­ții la nivel planetar. Este vorba despre o situație nouă de viață, pentru persoană și comunitate, în care primim, ascultăm, vedem și citim tot mai multe mesaje, tot mai multe cuvinte. Avem acces la un volum de informații tot mai mare, depozitate în tot mai multe producții radiofonice sau de televiziune, înregistrări audio sau video, mesaje publice sau personale postate în spațiul virtual.

Avem parte, dacă este să privim literatura de specialitate, de un fast-food cultural1, o inflație de știri și noutăți ce creează un smog de date (data smog)2. Este remarcată aici o „explozie de date irelevante, neclare, și pur și simplu erodate”, care ajung la noi via mass-media, în condițiile în care „oamenii au limite clare în ceea ce privește volumul de in­formații pe care pot să îl proceseze”.3 Acesta din urmă este și motivul pentru care se consideră că abundența datelor nu determină decât o supraîncărcare cognitivă a ambientului vieții perso­nale și comunitare4.

Unele observații și măsurători simple arată că, în mod obișnuit, putem procesa până la o limită de 120 de biți de informații pe secundă, ceea ce înseamnă că putem urmări cel mult două persoane care ni se adresează simultan5. Și atunci, cum putem salva precizia atenției, liniștea zăbavei, adâncimile ființei de asediul informațiilor?

Entropia psihică și epuizarea eului

Abundența cuvintelor, a infor­mațiilor care se cer procesate, a experiențelor care se cer trăite aglomerează așadar câmpul vie­ții de fiecare zi. Mai mult chiar, cu o intensitate mărită în această perioadă din an, la acestea se adaugă un întreg arsenal de reclame publicitare care solicită și ele un loc în câmpul atenției noastre, și un timp anume pentru a fi cântărite prin judecățile noastre. În același timp, tot mai mulți autori înțeleg voința și atenția ca fiind resurse sau energii limitate. Și, prin aceasta, devine mai ușor de înțeles de ce mediul de viață, prin oferta tot mai generoasă de informații, ex­periențe și posibilități de acțiune, care se cer analizate și asupra cărora trebuie să decidem, poate diminua considerabil rezervele noastre sufletești, atenția și voința.

Psihologia constată experimental, prin autori precum cei men­ționați aici, că, fără o abordare echilibrată, acest câmp de oferte senzoriale și informaționale poate avea efecte nedorite asupra dis­pozițiilor persoanei. Un autor recunoscut în câmpul psihologiei introduce conceptul de epuizare a eului - stare care descrie „capacitatea diminuată a persoanei de a-și regla propriile gânduri, sentimente sau acțiuni”6. Un altul vorbește despre o dezordine în câmpul conștiinței, de o entropie psihică - ca stare creată de informații ce intră în conflict cu intențiile existente sau care ne distrag de la realizarea lor7.

Atenție risipită și existență fragmentată

Ei bine, observația aceasta, potrivit căreia atenția și voința sunt mult fragmentate, câtă vreme în câmpul atenției noastre sunt prea multe ținte sau centre de atracție, este formulată și în textele filocalice. Iată cum formulează Sfântul Isaac Sirul o observație de acest fel: „Când cu ajutorul lui Dumnezeu omul se strânge [reculege, n. t.] din gândirea la cele din afară și după ce a fost mai mulți [s.n.] ajunge un singur om, atunci începe să vadă în el lucruri noi, găsește și simte în el semne ascunse, gustând în taină înnoirea…”8

Acestea sunt câteva din motivele pentru care discuția privind supraîncărcarea cognitivă și suprasolicitarea senzorială, prezente în ambientul culturii de consum și intensificate în aceste zile de sfârșit de an, devine relevantă spiritual.

Pe de o parte, rugăciunea, smerita cugetare, lectura și re­flecția pe marginea unui text din Sfânta Scriptură, dar și cultivarea virtuților cer un anumit ambient de viață personală care să favorizeze lucrarea lăuntrică, într-un loc ferit de informații și imagini care ar putea tulbura. Pe de altă parte, o distanță suficient de mare de teritoriul suprasolicitant cognitiv nu procură automat o dispoziție lăuntrică. Lucrările specifice vieții spirituale nu se produc în mod automat, nu ies la iveală cu necesitate, ca efect al îndepărtării de lume. Sunt necesare alte nevo­ințe personale, alte lucrări ascetice care contribuie la lucrarea despătimirii.

Înstrăinarea de lume și lucrarea virtuților

Potrivit spiritualității crești­ne, o viață autentică presupune o anumită înstrăinare de lume. „Depărtarea de lume aduce adăpostirea lângă Hristos”, scrie Teolipt al Filadelfiei, în debutul unui cuvânt despre ostenelile duhovnicești. Însă aici nu este vizată înstrăinarea de lumea locuită de oameni, prin îndepărtarea fizică de ea și de ei, ci o anumită dezlipire de lucrurile supuse simțurilor și de plăcerile trupului. „Alipirea de lucrurile supuse simțurilor și de trup” constituie lumea la care se referă Teolipt. De aceasta din urmă trebuie să se îndepărteze cei care vor să câștige dragostea lui Dumnezeu. Observația aceasta o găsim formulată și în altă parte: „Este cu neputință ca cineva să lucreze la desăvârșirea lui, dacă nu iu­bește însingurarea”, afirmă părintele Ilie Cleopa. Și, dacă mai era necesar, în această primă chestiune e semnificativă conver­gența acestor constatări duhov­nicești din practica vieții creștine cu unele rezultate din aria neu­roștiințelor vieții spirituale. Este vorba despre date care indică faptul că un mediu caracterizat de suprastimulare senzorială nu facilitează cultivarea și dispoziția reflexivă.9

Pe de altă parte, doar îndepăr­tarea de zgomotul lumii nu furnizează în mod automat liniștea duhovnicească. Și în legătură cu acest aspect, găsim numeroase observații în textele filocalice, privind nevoințele duhovnicești necesare pentru dobândirea li­niștii. „Cel care se liniștește este dator mai întâi să aibă ca temelie aceste cinci virtuţi pe care să ridice clădirea lucrărilor sale: tăcerea, înfrânarea, privegherea, smerenia și răbdarea. Iar ca lucrări bine plăcute lui Dumnezeu trebuie să le aibă pe acestea trei: cântarea, rugăciunea și citirea; și lucrul mâinilor, dacă este neputincios (la cele dintâi). Căci virtuţile pomenite, nu numai că le cuprind pe toate, ci se și susţin una pe alta. El trebuie să se îndeletnicească de dimineaţa cu pomenirea lui Dumnezeu, prin rugăciune, și cu liniștirea inimii“.10

Cum se poate vedea, rugăciunii îi premerg tăcerea și liniștirea ca lucrări ce pot da interiorității omenești o anumită limpezime capabilă să poată oferi putința înțelegerii celor mai presus de înțelegere la care se pregătește să urce prin rugăciune, adică la cele dumnezeiești.

Omul - ființă cuvântătoare și cuvântarea lui Dumnezeu adresată lui

Din perspectivă teologică, si­tuația aceasta excepțională a cuvântului în viața omului și a lumii, faptul că mai toate mișcările lui și ale ei prin istorie sunt lega­te de cuvânt are o cauză lămuritoare. Întreaga Creație a fost gândită din veșnicie de Dumnezeu, Treimea de Persoane care experiază plenar iubirea și comuniunea deplină din veșnicie. Ca rod al acestei convorbiri și dăruiri reciproce de iubire între Persoanele Sfintei Treimi, Crea­ția este zidită prin cuvântul lui Dumnezeu, Care a zis și s-a făcut (de exemplu, Facerea 1, 3-6-9). Prin Fiul, Cuvântul lui Dumnezeu, înțelegem că au fost făcute toate (Ioan 1, 3), iar omul - făptură după chipul lui Dumnezeu-Cuvântul, este cum altfel?, o fi­ință cuvântătoare.

Așa tâlcuiește teologia minunata putință a omului de a se exprima prin cuvânt și de a găsi expresii potrivite pentru realită­țile vieții. Într-adevăr, oamenii pot să îmbrace realitatea prin cuvinte, fixând un anumit înțeles din ea, care devine astfel mai ușor de transmis. Și, vorbind, noi putem desface o parte din miezul realității, scoțând la iveală o parte din tainele lumii create, introducând și pe semenii noștri în ele, prin cuvintele despre ele. Însă acestea se petrec așa, pentru că la început Dumnezeu a făcut întreaga Creație prin Cuvântul Său, și pe om după Chipul Cuvântului Său. Și pentru om a făcut întreaga lume, ca o vorbire a Sa către el, exprimându-Se pe Sine prin lucrurile lumii. Sfântul Maxim Mărturisitorul face adesea sublinierea aceasta că întreaga Creație este prima Scriptură prin care Dumnezeu se adresează omului.

Omul este, cum a formulat Sfântul Grigorie de Nyssa, un microtheos, într-o lume care constituie ea însăși, cum se poate vedea, o cuvântare a lui Dumnezeu cu noi. Părintele Dumitru Stăniloae scrie că lumea este o „cuvântare a lui Dumnezeu adresată omului”, Dumnezeu așteap­tă ca omul „să sesizeze intențiile Lui puse în lucruri”, și prin descoperirea lor, el să ajungă la El.

Și, după căderea lui Adam, cuvântarea lui Dumnezeu către om nu încetează, ci devine mai evidentă, prin cuvintele Scripturii. Sfântul Ioan Gură de Aur subliniază că Scriptura este o vorbire a lui Dumnezeu adresată omului: „La început, când a făcut Dumnezeu pe om, Dumnezeu vorbea cu oamenii, atât cât era cu putinţă oamenilor să-L audă… Când, în sfârşit, oamenii au ajuns nevrednici de a mai vorbi cu Dumnezeu, Dumnezeu, vrând să reînnoiască prietenia cu ei, le‑a trimis scrieri ca unor oameni care stau departe, pentru a atrage la El toată firea omenească”.11

Colindul - cuvinte curate, șlefuite în tăcerea lucrătoare, spre slava Cuvântului

În zilele acestea, în decorul luminos al lumii, împodobit cu multe reclame strălucitoare și oferte de divertisment, prăznuim Naș­terea Fiului lui Dumnezeu, Întru­parea Cuvântului. Pentru a recep­ta înțelesurile adânci și luminoase ale acestei taine mai presus de putințele omenești de cuprindere și de înțelegere, este nevoie de o dispoziție interioară adecvată. Tocmai de aceea, ca în preajma marilor sărbători, Tra­diția vie a Bisericii recomandă tuturor celor care doresc să se hrănească cu bucuria mare și tainică a sărbătorii să lucreze, după putință, despătimirea. Tăcerea, înfrânarea, privegherea, smerenia și îndelunga-răbdare, așa cum am văzut, sunt lucrări pe care Sfântul Grigorie Sinaitul le vede necesare pentru a pregăti dispoziția sufletească pentru rugăciune și cântare.

În colinde se împletește minunat rugăciunea și cântarea încât putem lua îndemnul de cultivare lăuntrică formulat de Sfântul Grigorie Sinaitul pentru o situare spirituală în raport cu toate ofertele lumii. Și, în felul acesta, adunați din risipirea in­formațională a lumii, vom putea distinge între simpla plăcere a simțurilor și adânca bucurie spirituală care poate fi trăită lăuntric de cel pregătit duhovnicește prin post, rugăciune, spovedanie și lucrare despătimitoare. Și, învredniciți prin acestea, cu tăcerea contemplatoare, plină de uimire, și prin cântarea cuvintelor curate, să cinstim Taina Nașterii, Întruparea Cuvântului, în rugăciune și colind.

Note: 

1‑Pierre Bourdieu, Despre televiziune, Editura Art, Bucureşti, 2007, pp. 42-43.

2‑Semnificativ este faptul că expresia smog provine din combinația a două cuvinte din limba engleză, smoke (= fum) și fog (= ceață).

3‑Francis Heylighen, „Complexity and Information Overload in Society: Why Increasing Efficiency Leads to Decreasing Control”, Free University of Brussels, 2002, (draft pentru The Information Society), http://pespmc1.vub.ac.be//Papers/info-Overload.pdf, apud. Dr. Andrew Weil, Fericirea Spontană, traducere Iustina Cojocaru, Editura Curtea Veche, București, 2013, p. 247.

4‑Daniel J. Levitin, Mintea organizată: cum să gândești corect în era supraîncărcării informaționale, traducere din engleză de Dan Crăciun, Editura Publica, București, 2015, p. 47.

5‑Ibidem, p. 37. Într-o altă abordare psihologică a conștiinței, un autor respectat apreciază că, în mod obiș­nuit, o persoană poate procesa 126 de unități de informație pe secundă sau 7.560 de unități de informație pe minut, însemnând o jumătate de milion pe oră și 185 de miliarde într‑o viață de 70 de ani, cu o medie de 16 ore de veghe, incluzând aici toate amintirile, gândurile și activitățile noastre conștiente. (Mihaly Csikszentmihalyi, Flux: psihologia fericirii, traducere din engleză de Monica Lungu, Editura Publica, București, 2015, p. 49).

6‑Roy F. Baumeister, John Tier­ney, Voinţa. Cum să-ţi redescoperi cea mai mare putere interioară, Editura Paralela 45, Bucureşti, 2012, p. 33.

7‑Mihaly Csikszentmihalyi, Flux: psihologia fericirii, p. 60.

8‑Sf. Isaac Sirul, A patra sută a capitolelor despre cunoaștere, în Cuvinte către singuratici, partea a II-a, Cuvântul 3, traducere de diac. Ioan Ică jr, Editura Deisis, 2007, p. 219.

9‑Cf. Ilan I. Goldberg, Michal Harel and Rafael Malach, „When the Brain Loses Its Self: Prefrontal Inactivation during Sensorimotor Processing”, în rev. Neuron, apr. 2006, vol. 50, nr. 2, pp. 329-339.

10‑Sf. Grigore Sinaitul, „Capete după acrostih”, cap. 99, Filocalia, vol. 7, Ed. Humanitas, 1999, p. 130.

11‑Omilii la Facere, Omilia II, în col. PSB, vol. 21, pp. 39-40.