Despre tulburarea bipolară și tratament

Aud des în interacțiunile cu cei din jur expresia „ești bipolar”. Majoritatea celor care spun asta se referă la felul schimbător de a fi al unei persoane. Accentuez că nu este expresia potrivită pentru a arăta această stare. Tulburarea bipolară debutează în jurul vârstei de 18 ani și în cursul unui an afectează aproximativ 0,6% din populație, conform American Psychological Association.

Simptomele tulburării bipolare se referă la existența unei perioade distincte de dispoziție anormală, persistentă, crescută, expansivă sau iritabilă și nivel de energie sau activitate orientată spre un scop anormal de mare, timp de o săptămână, în fiecare zi, aproape toată ziua. Vorbim despre simptome maniacale dacă se produce o schimbare semnificativă a comportamentului obișnuit: stimă de sine exagerată sau grandoare, scăderea necesității de somn, locvacitate, fugă de idei sau gânduri accelerate, distractibilitate raportată sau observată, creșterea activității orientate spre scop sau agitație psihomotorie și implicare excesivă în activități cu potențial crescut de consecințe nedorite (de exemplu, în timpul unui episod maniacal poți să‑ți vinzi casa sau să mergi într‑o vacanță foarte scumpă unde să‑ți cheltuiești toate economiile). De menționat faptul că toate aceste simptome produc o deteriorare semnificativă a calității vieții și nu sunt cauzate de o condiție medicală sau de consum de substanțe.

Simptomele hipomaniacale se manifestă timp de patru zile consecutiv, producând o schimbare evidentă, dar nu atât de severă încât să cauzeze afectare funcțională marcată sau să necesite spitalizare.

Tulburarea bipolară I se referă la existența a cel puțin unui episod maniacal, adesea asociat cu Episod depresiv major, iar Tulburarea bipolară II se referă la existența a cel puțin unui episod depresiv major, alături de cel puțin un episod hipomaniacal, fără episod maniacal.

Tratamentul este în primul rând psihiatric, constând în Litiu, Anticolvunsivante și Antipsihotice. Intervenția psihoterapeutică vizează psihoeducația, în primul rând, și se referă la motivele apariției bolii, evoluția, tratamentul, de ce este importantă continuarea lui și de ce poate fi dificilă complianța la tratament. Complianța la tratament constă în familiarizarea pacientului cu medicația și efectele acesteia, planul de tratament, obstacole potențiale care sunt de natură cognitivă, socială, interpersonală, intrapersonală și planul pentru depășirea obstacolelor.

Un alt pas important este monitorizarea, detectarea timpurie a simptomelor și prevenirea recăderilor. Un rol crucial îl au strategiile comportamentale, dintre care amintesc: controlul factorilor declanșatori ai simptomelor depresive, controlul factorilor declanștori ai simptomelor maniacale, reducerea impulsivității comportamentale, managementul stresului, facilitarea integrării sociale și o serie de strategii cognitive, care se bazează pe monitorizarea gândurilor și tehnici de restructurare cognitivă.

Educația în legătură cu diversele patologii ale psihicului și tratament este necesară pentru prevenție și ameliorare.