Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Psihologie Recuperarea psihologică în dependență

Recuperarea psihologică în dependență

Un articol de: Alina A. Rotaru - 22 Noi, 2019

Specialiștii în sănătate mintală din întreaga lume realizează cât de stringentă este problema de­pen­dențelor, iar cercetările care se efectuează vizează atât cauzele dependențelor, cât și moda­litățile optime de recuperare și tratament.

A vorbi despre depen­den­țele noastre nu e simplu sau comod, deoarece ele își au originea în traumele noastre timpurii, iar comportamentul adictiv este expresia suferinței pe care încă o purtăm în noi și chiar ne controlează viața. Deși au un puternic strat biochimic, în fapt, dependențele au rolul de alinare emoțională și psihică a noastră, reprezentând un surogat pentru lipsa abilităților de management al stresului, a satisfacției în viață, a dezamăgirilor sau durerilor pe care dorim să le îngropăm sau evităm.

Întrebări care cer introspecție

Comportamentele compulsive ne distrag atenția de la adevăratele probleme pe care le avem cu noi înșine și cu ceilalți, dificultățile în relațiile noastre, răni din trecut, dureri din prezent, dar ne găsim alinarea, fugind de ceea ce nu vrem să confruntăm, prin practicarea repetată a unui anumit comportament care devine nociv, dăunător.

Întrebarea nu este: „De ce ai un comportament dependent?” Întrebările corecte sunt: „Care este durerea de care fugi?, de ce emoții și realități te protejează dependența?, care este suferința din spate care a generat-o?, cum putem ajunge la ea și ce alternative avem pentru a o ameliora?”

Sunt întrebări inconfortabile, dureroase, iar răspunsul la ele necesită profunzime în autoanaliza vieții. A evita acest proces îți va aduce enorm de multă suferință pe termen lung. Costurile introspecției din prezent sunt infinit mai mici decât prețul ignoranței. Depen­dența se revarsă și crește acolo unde cunoașterea sinelui lipsește, iar ruperea acestui ciclu se face prin atenția față de emoțiile, reacțiile și comportamentele tale, prin grija față de tine.

Dependențele clasice se referă la alcool, droguri sau tutun, însă noua paradigmă, mai adecvată timpurilor actuale, spune că putem dezvolta dependență față de orice comportament care ne furnizează o alinare (distragere) temporară de la durerea noastră originară: angajarea compulsivă în relații datorată fricii de singurătate (dar și altor cauze cu substrat mai adânc), sportul, cumpărăturile, mâncarea, jocurile pe computer, munca, succesul etc.

Cinci pași de recuperare

Gabor Maté, lider mondial în tratarea adicțiilor, propune cinci pași testați și validați din practica lui medicală și clinică pentru recuperarea din dependență. Personal, am descoperit că acești pași sunt eficienți inclusiv în schimbarea sau modificarea comportamentelor nedorite sau compulsive, cele care ne cauzează reale probleme de adaptare sau funcționare.

Primul pas este re-etichetarea. Percepem la nivel subiectiv nevoia ca pe o urgență: „Vreau ciocolată/ droguri/o țigară acum”. Însă re-etichetarea presupune să-mi observ gândul obsesiv și să-mi dau seama că este doar un gând. Nu este o urgență. Nu este o nevoie reală.

Al doilea pas este re-atribuirea. Dependențele sau comportamentele disfuncționale se dezvoltă pe tărâmul unui creier vulnerabil la anumite stări, emoții sau expe­riențe. Prin re-atribuire eu conști­­entizez care este declanșatorul nevoii mele de substanța sau ex­periența problematică. Cu alte cuvinte spun: „Această nevoie este adânc săpată în creierul meu și este ușor de declanșat de fiecare dată când sunt obosit, plictisit, stresat sau trist”. Prin urmare, sunt atent la situațiile care mă aduc în starea de a nu mă mai putea controla și fac tot posibilul să le evit. Vigilența la antecendente mă ferește de contextele care favorizează practicarea dependenței.

Pasul al treilea este re-concentrarea. Ideea esențială a acestui prag este că nu modul în care te simți contează în mod fundamental, ci ceea ce faci, acțiunea ta. De aceea, între impulsul de a face comportamentul pe care-l dorești abstinent și acțiunea propriu-zisă, lasă o fereastră de 15 minute. Este un timp suficient pentru a te concentra pe altceva sau a descoperi care este motivația, dorința adâncă din spatele comportamentului ce pare irezistibil.

Al patrulea pas este re-valorizarea, prin care atribuim relevanță obiectivă comportamentului dependent: „Valoarea reală a dependenței mele este că m-a făcut să cheltui banii, să-mi sabotez scopurile privind un stil de viață sănătos și să mă simt vinovat”. Aceasta este dependența. Pare că-mi dă valoare pe moment, mă face să mă simt bine, dar în realitate îmi ia atât de mult, mă deprivează de aspecte cu adevărat importante ale existenței. Dependența îmi fură, cu voia mea, fericirea și liniștea sufletească.

În fine, pasul al cincilea este îndemnul re-creează. În orice moment, ai posibilitatea de a alege o altfel de viață: cu alte valori, in­tenții și comportamente. Ai liberul arbitru. Dependența este un gol spiritual și existențial, pe care îl alinăm cu surogate ce nu hrănesc sufletul, de aceea, dezvoltarea spirituală și exercițiul spiritual te ajută să-ți schimbi modul în care te raportezi la tine: nu ești o victimă, ci ai o varietate de resurse la care poți apela în situații de criză.

Este important de știut că miza nu este neapărat abstinența (în anumite dependențe), ci cumpătarea: tu ajungi să redobândești controlul asupra emoțiilor și comportamentului tău.

Revenirea din dependență este un proces imperfect, pentru că noi suntem imperfecți, pasibili de greșeli și recăderi. A-ți seta expec­tanțe (așteptări) realiste este un pas esențial pentru a evita dezamăgirile, frustrările foarte mari și chiar abandonul procesului.

Restabilirea stimei de sine și valorizarea ca persoană sunt etape integrante din acest complex proces, exprimat foarte bine de Robin Norwood: „Mai întâi, încetăm să ne mai urâm, apoi devenim mai toleranți faţă de noi înşine. Urmează înmugurirea aprecierii propriilor noastre calităţi, după care se dezvoltă acceptarea de sine...”