Cifrele triste de la marginea civilizaţiei de consum

▲ Potrivit UNICEF, între 26.500 şi 30.000 de copii mor, în fiecare zi, din cauza sărăciei, în unele din cele mai sărace sate de pe pământ, departe de centrele de putere şi de atenţie ale lumii civilizate ▲ La debutul secolului XXI, aproximativ un miliard de oameni sunt în imposibilitatea de a citi o carte sau de a şti să semneze cu numele lor ▲ 1,1 miliarde de oameni din ţări aflate în curs de dezvoltare nu au acces la surse de apă potabilă iar 2,6 miliarde de oameni nu au acces la servicii medicale primare ▲ Omul contemporan este adesea cucerit de obiecte şi resurse, confiscat de prezent, de obiectivele profesionale, de orizontul evenimentelor majore, de propriul spaţiu de viaţă ▲ Fără milostenie, oricât de luminoasă ar fi, lumea rămâne captivă şi desfigurată ▲

Dezvoltarea economică şi modelul societăţii de consum par a fi, fără excepţie, dezideratele cele mai importante ale lumii de azi. Creşterea economică, întreţinută de producţie şi de consum, preocupă marile corporaţii şi milioanele de economişti angajaţi în sectorul public sau privat. Modelul civilizaţiei occidentale a cucerit, cu destulă uşurinţă, naţiuni şi culturi, dincolo de graniţele Europei Occidentale şi a celei nord-americane. Modelul societăţii de consum poate fi regăsit, astăzi, în Japonia, în China, în Turcia dar şi în Europa Centrală şi de Est. Dincolo de frontierele acestor ţări conectate la circuitul investiţiilor şi schimburilor economice globale, alte naţiuni se luptă din greu să introducă principiile economiei de piaţă prin reforme economice structurale, pentru câştigarea unui loc, în diverse formule de parteneriat, cu marile puteri ale lumii.

Chipul lumii în care trăim este străbătut de preocuparea pentru progres şi de strălucirea bunăstării. Omul civilizat se defineşte prin prosperitate, prin condiţii de viaţă bune, printr-un serviciu care-i aduce beneficii şi acces la oferta generoasă a pieţii. Puterea de cumpărare dar şi liberul acces la servicii şi la produsele cele mai noi sunt, astăzi, indispensabile vieţii civilizate.

Umbrele bunăstării

Bunăstarea are şi umbre. Este drept, pentru cine caută cu privirea, din mijlocul unui oraş curat, cu oameni civilizaţi şi prosperi, umbrele bunăstării consumeriste nu se văd. Reclamele luminoase, zgomotul divertismentului, ofertele turistice tentante, sejururile agreabile în locaţii exotice, toate ne cuceresc simţurile şi mintea. Toate ridică ziduri mari şi groase între lumea prosperă a ţărilor civilizate şi cealaltă lume, a naţiunilor sărace din lumea a III-a. Numeroase statistici arată însă, într-un mod indubitabil, că bunăstarea actuală a societăţii de consum are costurile şi pagubele ei. Dincolo de frontiera ţărilor prospere, o jumătate din populaţia globului, 3 miliarde de oameni, duc o existenţă mizeră, la marginea istoriei şi a speciei. Problemele lor zilnice nu ţin de achiziţia unei maşini mai bune, nici de obţinerea unui credit performant, pentru o nouă locuinţă. Problemele semenilor noştri de dincolo de tărâmul bunăstării ţin de găsirea unui izvor de apă potabilă, pentru a nu muri de sete sau a unei surse de hrană, pentru a nu muri de foame.

Pentru cineva obişnuit cu viaţa luminoasă şi lipsită de griji a societăţii civilizate, s-ar putea ca aceste rânduri să pară patetice şi lipsite de realism. Există însă statistici acoperitoare cu deasupra măsură.

Cifre sumbre din secolul abundenţei i

Potrivit UNICEF, între 26.500 şi 30.000 de copii mor, în fiecare zi, din cauza sărăciei, în unele din cele mai sărace sate de pe pământ, departe de centrele de putere şi de atenţie ale lumii civilizate;

40% din populaţia globului (cei mai săraci) au, împreună, 5% din veniturile economiei globale, în timp ce 20% din populaţia planetei (cei mai bogaţi) au, împreună, trei sferturi din veniturile economiei globale.

În debutul secolului al XXI-lea, aproximativ un miliard de oameni sunt în imposibilitatea de a citi o carte sau de a şti să semneze cu numele lor.

1,1 miliarde de oameni din ţări aflate în curs de dezvoltare nu au acces la surse de apă potabilă, iar 2,6 miliarde de oameni nu au acces la servicii medicale primare. 1,8 miliarde de oameni au cea mai apropiată sursă de apă la mai mult de un kilometru de locul unde trăiesc şi folosesc, pe zi, mai puţin de 20 de litri de apă, de persoană. Numai în 2003, au murit 1,4 milioane de copii, din cauza faptului că nu au avut acces la o sursă de apă potabilă (curată). Doar 12% din populaţia planetei (societăţile dezvoltate) utilizează 85% din resursele de apă aflate în consum. Media consumului într-o ţară civilizată este de 150 de litri/zi, pe cap de locuitor.

Produsul intern brut al celor mai sărace 41 de ţări ale lumii (care totalizează, împreună, 567 de milioane de locuitori) este mai mic decât averea primilor şapte bogaţi ai planetei.

Distanţa între media veniturilor săracilor şi cea a bogaţilor a evoluat, după cum urmează:

- 3 la 1 în anul 1820;

- 11 la 1 în anul 1913;

- 35 la 1 în anul 1950;

- 44 la 1 în anul 1973;

- 72 la 1 în anul 1992.

Managmentul bunăstării poate „îndulci“ traiul săracilor

Plecând de la aceste cifre, s-ar putea crede că oamenii aceştia săraci îşi merită, întrucâtva, soarta. S-ar putea spune că ei s-au născut într-o zonă defavorizată şi într-o perioadă nefastă. Desigur, cauzele sărăciei sunt multiple, iar teoriile economice care încearcă să le explice sunt împărţite. Unele cauze ţin de geografia resurselor naturale, altele ţin de geopolitică, altele ţin de istorie sau chiar de regimurile care sunt la putere în prezent. Detaliile nu au loc aici. Pe de altă parte, oricare ar fi explicaţiile lor, o simplificare a tabloului resorturilor sărăciei ar fi inacceptabil. Ceea ce dorim însă să spunem, este că nu bogăţia şi prosperitatea unora este cauza exclusivă a sărăciei celorlalţi. Dar ele nici nu sunt complet dezlegate una de alta. Sărăcia lumii a III-a ţine şi de modul cum oamenii civilizaţi îşi gestionează prosperitatea lor. În mod cert, managementul bunăstării noastre poate avea repercusiuni benefice asupra sărăciei semenilor noştri.

Recordurile risipei

În fiecare zi, britanicii aruncă 4,4 milioane de mere, 1,6 milioane de banane, 1,3 milioane de recipiente cu iaurt, 660.000 de ouă, 5.500 de pui, 440.000 de ambalaje cu preparate culinare, 1,2 milioane de cârnaţi, 710.000 de pachete de ciocolată sau dulciuri, 260.000 de cutii cu brânză;

Alimentele aruncate în Marea Britanie într-un an, ating o cantitate de 3,3 milionane de tone, iar 1,6 milioane de tone de alimente sunt aruncate de către agenţii de vânzăriii;

Britanicii pierd anual între 420 şi 600 de lire sterline, întrucât cumpără alimente pe care le aruncă. (La fiecare liră consumată pe hrană, se pierd 15 penny) Cercetarea făcută în acest an, a fost dată publicităţii în „The Independent“, în 8 mai 2008, în aceiaşi perioadă în care se dezbătea tema penuriei de alimente în statele Asiei de Sud şi Africii.

Un alt studiu, făcut în 2004, arată că în SUA alimentele sunt aruncate în cantităţi, de asemenea, impresionante. 14% din alimentele cumpărate de consumatori sunt aruncate, jumătate dintre ele încă nedesfăcute! Suma totală pe care o pierde fiecare american, prin cumpărarea alimentelor pe care le aruncă, este de peste 550 USD anual!iii

Numărul înfometaţilor creşte

Previziunile sunt din ce în ce mai îngrijorătoare. De curând, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE ) şi Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) au publicat un raport privind piaţa produselor agricole şi alimentare. Schimbările climaterice, dar şi preocuparea pentru beneficiile economice fac ca mulţi dintre producătorii de cereale să se orienteze spre piaţa biocombustibililor, unde preţurile de achiziţie pentru sortimentele de porumb sau trestie de zahăr sunt mai bune. Pe de altă parte, vor creşte şi preţurile la produsele din carne, cu 20 sau chiar 30%. Datele îngrijorează şi mai mult, ţinând cont de faptul că nici în perioada de până acum, mult mai favorabilă ameliorării discrepanţelor dintre bogaţi şi săraci, decalajele dintre ţările dezvoltate şi celelalte din lumea a III-a au crescut tot mai mult.

Cei mai afectaţi de această nouă situaţie vor fi locuitorii lumii a III-a şi cetăţenii ţărilor în curs de dezvoltare, adică jumătate din populaţia globului terestru. Dacă până acum situaţia populaţiei afectate de sărăcie a fost atât de grea, ce va urma? În 27 mai 2008, un înalt reprezentat al Food and Agriculture Organisation declara că noua criză a alimentelor va creşte numărul actual al oamenilor aflaţi sub pragul sărăciei, (estimat la 854 de milioane) cu mai multe milioane.iv

Oamenii din exilul civilizaţiei consumeriste

Dimensiunile inechităţii sunt atât de impresionante, şi numărul celor afectaţi este atât de mare, încât aproape orice gând sau rând pus lângă ele pare fără relevanţă. Din perspectivă creştină, inechitatea socială este o rană adâncă, ce afectează întreaga umanitate, întrucât natura noastră comună, care stă în fiecare om, nu este trăită în solidaritate. Câtă vreme marile suferinţe nu ne solidarizează, purtăm încă semnul sfâşierii naturii noastre.

Teologia răsăriteană a repetat fără încetare, de la întruparea lui Hristos şi până astăzi, şi o va spune neîncetat până la sfârşitul veacurilor: lumea este doar o scară sensibilă destinată să-l urce pe om către înţelesuri mai mari şi mai cuprinzătoare. În multe situaţii însă, omul contemporan pare că se opreşte în lume, ca într-o destinaţie finală, ca pentru un sejur nesfârşit în ea. El nu vede în lume şi în bunurile ei spaţiul întâlnirii cu semenii şi cu Dumnezeu.

Omul contemporan este adesea cucerit de obiecte şi resurse, confiscat de prezent, de obiectivele profesionale, de orizontul evenimentelor majore, de propriul spaţiu de viaţă. Aşa devine lumea civilizată zid în calea către suferinţa celorlalţi şi înspre solidaritatea cu ei. Fără milostenie, oricât de luminoasă ar fi, lumea rămâne captivă şi desfigurată. O lume în care subiectul uman nu a depăşit lucrurile materiale pentru semenii săi, ci a rămas la ele.

Iubirea de oameni ne trece dincolo de bogăţiile lumii

Din perspectivă creştină, numai iubirea pentru cei aflaţi în suferinţă ne poate trece deasupra lucrurilor, resurselor şi bunurilor lumii. Numai dragostea arătată în milostenie ne poate ajuta să le depăşim, jertfindu-le pe acelea pentru ei. Numai solidaritatea şi dragostea ne salvează pe noi din egoism, şi pe celălalt din singurătate. Prin milostenie, oamenii ajung în solidaritate şi mai aproape de Dumnezeu. „Milostenia este mama dragostei, a dragostei care caracterizează creştinismul, care este mai mare decât toate semnele şi minunile (...). Ea este doctoria păcatelor noastre, leacul curăţirii murdăriei din sufletele noastre şi scara care duce la cer.“ v

Dacă ne oprim mintea şi năzuinţele în ceea ce găsim în lumea materială, nu mai ajungem să-i vedem pe semenii noştri de dincolo de lucruri, de averi, de resurse şi de bogăţii. Toate capacităţile, toate puterile extraordinare ale sufletului se risipesc în obiecte. „Din perspectivă teologică, nici ştiinţa, nici cultura, nici natura nu ne pot ajuta să depăşim propriul nostru orizont. Rămânând în ele, eşuăm, ratăm ţinta, pentru că am transformat bunurile pe care le avem într-un „punct terminus“, în care s-a oprit mişcarea spiritului nostru, un loc ce ne-a acaparat conştiinţa, energiile, timpul, până la posesie.vi

Sensul curat al lucrurilor

Dimpotrivă, din perspectiva teologiei creştine, lucrurile, resursele şi toate bogăţiile lumii sunt punţi de legătură între oameni. Părintele Stăniloae spune că noi sporim în diferite forme de tărie spirituală sau de virtuţi „printr-un anumit raport de superioritate detaşată faţă de lucruri“, prin aceea că nu ne lăsăm dominaţi de ele în mod egoist. Printr-un efort etic, omul poate să nu mai fie stăpânit de materialitatea lumii.vii Numai în măsura în care ne eliberăm de servitutea pasiunilor şi creştem în capacitatea de a ne uita pe noi în favoarea altora, ne putem dezlipi de lume, apropiindu-ne de semenii noştri şi trăind intens comuniunea cu ei. „Numai întrucât lucrurile capătă o anumită transparenţă sau relativitate în raport cu comuniunea interpersonală, ele îşi descoperă sensul lor din ce în ce mai profund şi importanţa lor în formarea spirituală a omului.“viii

Iar pentru a depăşi lucrurile din lume, Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că totul este să nu punem ceva pătimaş în sensul lor. Dimpotrivă, trebuie să ne străduim „a păstra sensurile lor curate, dumnezeieşti, deci deschise spre infinit.“ Tocmai acesta este rolul purificării gândurilor, faptelor şi deprinderilor noastre din viaţa creştină. „Sesizăm lucrurile în sensul lor curat sau adevărat, scrie părintele Stăniloae, când le cunoaştem în legătura lor cu Dumnezeu sau în scopul în care le-a gândit Dumnezeu.“ix

Patimile sunt aşadar, cele care alterează sensul obiectiv al lucrurilor din lume. Ele ne împiedică să vedem dincolo de lucruri, pe semenii noştri. În umbra patimilor, mintea noastră nu mai poate sesiza lumina înţelesurilor adânci ale celor create. Numai dacă ne ridicăm deasupra patimilor, depăşim lumea sensibilă şi ajungem la înţelegerea sensului fraternităţii umane şi a responsabilităţii noastre reciproce. Aşa ajung oameni „să descopere în posibilităţile raţionalităţii sau ale legilor naturii, ceea ce serveşte într-un mod mai deplin acestei fraternităţi şi responsabilităţi şi tot aceasta dă naştere tehnicii, care poate apropia mai mult pe oameni şi poate satisface nevoile tuturor într-un grad mai deplin.“ x

Politica iubirii

Astăzi, mai mult ca oricând, mesajul iubirii creştine trebuie unit cu fapta, pentru a aduce semenii în solidaritate. „Politica“ iubirii, a jertfei şi a echităţii trebuie să treacă dincolo de graniţele economice ale statelor lumii şi în faţa strategiilor de acumulare a profiturilor. Este absolut esenţial ca bunăstarea să nu tragă obloane peste sensibilitatea noastră şi să rămânem închişi într-o lume a belşugului, insensibili la suferinţele semenilor noştri, de aproape ori de departe. Este absolut necesar ca ştiinţa politică să se lase inspirată de Evanghelia iubirii, pentru ca beneficiile prezentului să ajungă în viitorul cât mai apropiat la toţi cei aflaţi în nevoi. Este necesară schimbarea viziunii despre progres, înspre cuprinderea întregii lumi, în dragoste şi solidaritate, şi spre folosirea echitabilă a resurselor şi tehnologiilor.

Creştinii buni, şi mai ales politicienii buni creştini, pot duce acest mesaj şi pot mişca politica lumii înspre solidaritatea cu semenii noştri. Altfel, toată această suferinţă ce însoţeşte întreg progresul umanităţii din ultimele 2 secole, se adânceşte tot mai mult. z

I Statisticile sunt preluate din Poverty Facts and Stats, diponibile în Global Issue, disponibile la http://www.globalissues.org/

II Martin Hickman (Consumer Affairs Correspondent), What a waste: Britain throws away Ł10bn of food every year, în rev. The Independent, 8 mai, 2008, disponibil la http://www.independent.co.uk

III Half of US food goes to waste, disponibil în www.foodproductiondayli.com

IV Julian Borger (diplomatic editor), Crisis talks on global food prices, în rev. The Guardian, 27 mai 2008, disponibil la www.guardian.co.uk

V Sf. Ioan Gură de Aur, Comentariile sau explicarea Epistolei către Tit, omilia VI, în vol. Comentariile sau explicarea Epistolei a doua către Timotei..., Editura Nemira, 2005, p. 188

VI Pr. Constatin Galeriu, Jertfă şi Răscumpărare, Editura Harisma, p. 94

VII Pr. Dumitru Stăniloae, Teologie Dogmatică Ortodoxă, vol. I, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1996, p. 293

VIII Idem, Teologie Dogmatică Ortodoxă, vol. II, ed. cit., p. 244

IX Ibidem, p. 248-249

X Ibidem