Cum ni se atrage atenţia?

Un mare psiholog român afirmă că omul se află permanent într-o ploaie de stimuli care produc numeroase senzaţii: vizuale, auditive, olfactive, tactile, interne etc. Volumul de informaţii receptat de organele senzoriale ajunge până la 100.000 de biţi pe secundă, din care ajung în conştiinţă 25-100 de biţi pe secundă, realizându-se astfel o importantă selecţie a stimulărilor. În acest proces, un rol central îl îndeplineşte atenţia, ea fiind o focalizare a conştiinţei - cea a atenţiei, înconjurată de aspecte neclare şi de stimuli subconştienţi. Atenţia este o importantă funcţie cognitivă, constând în orientarea şi concentrarea activităţii psihice cognitive asupra unui obiect sau fenomen.

Atenţia este un fenomen deosebit de complex, greu de descifrat, însoţind permanent celelalte procese si activităţi psihice, manifestându-se o dată cu ele. Este greu de presupus că un proces psihic s-ar putea desfăşura fără participarea, cât de cât, a atenţiei. În asemenea condiţii, separarea conţinutului specific al atenţiei de conţinutul specific al celorlalte procese şi activităţi psihice devine deosebit de dificilă.

Atenţia face parte din categoria fenomenelor psihice care susţin energetic activitatea. Ea este o funcţie prin care se modulează tonusul nervos, necesar desfăşurării celorlalte procese şi structuri psihice. Prezenţa ei asigură o bună receptare senzorială şi perceptivă a stimulilor, înţelegerea mai profundă a ideilor, o memorare mai trainică şi mai fidelă, selectarea şi exersarea mai adecvată a priceperilor şi a deprinderilor.

După ce cunoaştem că un om este atent?

Starea de atenţie a unui om se poate constata după expresia feţei, poziţia corpului şi gesturi. Într-un act de atenţie, capul este puţin ridicat şi întins înainte, privirea este îndreptată în direcţia din care vine excitaţia, gura este uşor deschisă, corpul ia o poziţie imobilă.

Un om atent are, adeseori, privirea fixă, dar vie, expresia feţei puţin încordată, mişcările membrelor, ca şi cele ale întregului corp, reduse şi subordonate activităţii desfăşurate în acel moment, respiraţia mai superficială şi rară, raportul dintre inspiraţie şi expiraţie schimbat: inspiraţiile mai scurte, expiraţiile prelungite.

În cazul unor operaţii monotone, atenţia scade rapid. Dincolo de o durată de 2-10 minute apare oboseala, se produc erori şi, în cazul unui serviciu solicitant, trebuie să fim înlocuiţi. Capacitatea de atenţie a unui subiect poate fi apreciată cu ajutorul testelor psihologice (Krepelin şi metoda barării literelor).

Trucurile iluzioniştilor magicieni, folosite în înţelegerea mecanismului atenţional

O echipă de cercetători de la Universitatea din Londra au demonstrat cum pierdem din vedere adesea schimbările din jurul nostru (precum schimbarea culorii semaforului în verde în timp ce ascultăm radioul). Incapacitatea noastră de a observa schimbările mari dintr-o scenă vizuală este un fenomen exploatat de magicieni. Cortexul parietal, zona din creier responsabilă pentru concentrare, are o importanţă majoră în abilitatea noastră de a detecta schimbările. Punctul critic se află doar la câţiva centimetri mai jos de urechea dreaptă - zona în care oamenii au tendinţa de a se scărpina când se concentrează asupra unui lucru.

Mecanismele ce guvernează percepţia vizuală sunt înţelese doar parţial de oamenii de ştiinţă. În timp ce cei din urmă au folosit cunoştinţele despre iluzii pentru a înţelege mai bine mintea umană, magicienii au învăţat să manipuleze arta înşelării în scopuri de amuzament, distracţie. Percepţia noastră cu privire la un eveniment este adesea modelată de experienţele noastre anterioare şi de aşteptări. Într-un studiu al psihologilor englezi din 2006, cercetătorii au folosit un truc de magie (iluzia mingii ce dispare) pentru a demonstra modul în care magicienii pot distorsiona percepţia noastră într-o situaţie de zi cu zi, prin manipularea aşteptărilor noastre. În momentul în care magicianul realizează iluzia în care o minge părea să dispară în aer, în urma unei false aruncări a acesteia, 68% dintre observatori percepeau mingea ca părăsind mâna magicianului, zburând şi dispărând. Manipulări experimentale ale acestor trucuri relevă faptul că percepţia observatorului privind mingea era determinată de anumite directive (direcţia capului magicianului), ce indicau locul intenţionat de magician, şi nu locul mingii însăşi. Măsurând mişcările actuale ale ochiului observatorului, cercetătorii au arătat că, în loc să urmărească traseul mingii, majoritatea oamenilor privesc faţa magicianului pentru observarea direcţiei capului acesteia şi a uimirii lui, pentru a-şi forma o percepţie a locului mingii. Cu toate acestea, odată ce mingea nu mai era prezentă în cursul iluziei, observatorii nu se uitau la locul în care pretindeau că au văzut mingea, sugerând faptul că sistemul oculomotor (ce guvernează controlul motor al ochilor) nu a fost amăgit de iluzie. Aşadar, deşi percepţia vizuală a oamenilor e puternic influenţată de aşteptări, sistemul oculomotor e condus, în principal, de informaţiile vizuale de la mingea însăşi.

Colaborarea dintre magicieni şi oamenii de ştiinţă la un studiu recent a dus la noi descoperiri de care diverse domenii ale educaţiei ar putea beneficia: medicii pot folosi tehnicile magiei la tratarea ADHD, boala Alzheimer sau traume ale creierului.

Magicienii au dezvoltat puternice principii cognitive şi au făcut intuiţii care nu sunt înţelese din punct de vedere ştiinţific. Unii doctori afirmă că putem învăţa despre cogniţie de la magicienii care au dezvoltat iluzii pentru a amăgi publicul.

Oamenii de ştiinţă au studiat modul în care magicienii îmbină umorul în performanţele lor, fiindcă o audienţă amuzată nu e capabilă să fie atentă la mâna magicianului, precum şi diferitele niveluri de ghidare greşită folosite de magicieni pentru amăgirea audienţei.

Consumul de ciocolată şi atenţia

Analiza literaturii de specialitate a relevat faptul că, datorită conţinutului său bogat în substanţe cu efect psihotonic puternic, ciocolata neagră stimulează activitatea creierului, facilitând astfel o mai bună concentrare şi rapiditate a perceperii unui fenomen, precum şi o mai mare uşurinţă în orientarea conştiintei într-o anumită direcţie.

Cacaua, în uzul terapeutic, este cunoscută de mult timp în America de Sud. Ciocolata neagră conţine nişte substanţe chimice, denumite flavonoide, care sunt benefice pentru circulaţia sângelui şi pentru inimă.

Un singur baton de ciocolată amăruie conţine fier, magneziu şi o cantitate de flavonoide egală cu cea pe care o găsim în şase mere, iar ciocolata cu lapte conţine, în plus, şi calciu. Ciocolata mai conţine, în cantităţi mici, teobromină, feniletilamină, serotonină, cafeină, toate la un loc având un puternic efect energizant.

Cum poate, astfel, influenţa consumul de ciocolata atenţia? Datorită compoziţiei sale bogate în glucide şi lipide, ciocolata este un aliment energetic prin excelenţa (antioboseală şi dinamizator), dar şi psihostimulator. Ciocolata acţionează pe plan psihic (întăreşte funcţiile celulare, cafeina şi serotonina conferind ciocolatei proprietăţi psihoactive). Rezultatele diverselor experimente scot în evidenţă faptul că performanţa concentrării, clarităţii, rapidităţii şi orientării asupra unui eveniment, fenomen etc. poate creşte în situaţia administrării unui aliment bogat în cacao, glucide, vitamine şi minerale, aşa cum este cazul ciocolatei.