Educaţia fără comparaţii

Puţine teme acasă, puţine ore de curs şi evaluare fără note în şcoala generală. Acestea sunt câteva dintre metodele de reuşită ale modelului educaţional finlandez, învăţământ asigurat de stat 100%. Însă una dintre cele mai remarcabile politici este sistemul de evaluare a elevului, care îşi propune ca scop dezvoltarea educaţiei în detrimentul competiţiei, adică a comparaţiei.

PISA şi CEDO au conside­rat, în urma evaluărilor din intervalul 2006-2010, că cel mai bun sistem de învăţământ din lu­me este modelul adoptat de Fin­landa. Cifrele vorbesc de la si­ne: 93% dintre liceenii finlandezi devin absolvenţi, 43% dintre elevii de liceu urmează pro­fi­­le vocaţionale, 66% dintre ab­sol­­venţii de liceu sunt acceptaţi la facultate, diferenţa dintre cel mai slab şi cel mai inteligent elev este cea mai mică din lu­me, Finlanda are acelaşi nu­măr de profesori ca şi New Yor­kul, însă mult mai puţini elevi (600.000 elevi comparativ cu 1,1 milion elevi), şi alte apo­ge­uri asemănătoare1. Sigur că toa­­te aceste rezultate confirmă sta­­tutul conferit profesorului în Finalnda, care este conside­rat la acelaşi nivel cu medicul şi a­vocatul, iar după unele publi­ca­ţii meseria de profesor este per­cepută ca şi cea mai înaltă con­sideraţie în societatea fin­lan­­deză. Pe lângă o pregătire ex­cepţională şi o dedicare tota­lă pedagogiei - care nu aduc vreun bonus financiar! -, profe­so­­rii se concentrează pe forma­rea tânărului, într-un mod per­so­­nal pe cât le este accesibil cu pu­­tinţă. Ceea ce occidentalii au de­­numit modernizarea în­văţă­mân­­tului finlandez se traduce mai curând ca personalizarea e­du­caţiei, fără a fi recurs obli­ga­­toriu la tehnologii de ultimă ge­neraţie, cum ar fi platformele e-Learning sau BDI Agent. De ce am numi reforma învă­ţă­mân­tului finlandez personali­za­rea educaţiei? Cum reuşeşte re­laxarea programului şcolar să genereze performanţe la ni­vel mondial? Şi cum ajung pro­fe­sorii să fie profund respectaţi de întreaga societate finlande­ză, inclusiv de către elevi, as­tăzi, când etica se confruntă tot mai des cu schimbări de valori? Ia­tă câteva întrebări, unele cu un conţinut paradoxal, care sus­ci­tă interesul statelor cu tra­diţie în învăţământul de ca­li­­ta­te.

Notele şi riscul comparaţiei neloiale

Una dintre politicile care a­trag atenţia o reprezintă siste­mul de evaluare a elevului. În şcoa­la generală (1-6), elevii fin­lan­­dezi nu sunt evaluaţi prin in­termediul notelor. Metoda ur­măreşte să insufle fiecărui elev un nivel înalt de încredere şi stima de sine. Deşi profesorii îi testează periodic, notele nu sunt trecute nicăieri şi nu sunt co­municate părinţilor, nici e­le­vi­lor, iar acest fapt este posibil pen­tru că nu există un sistem de evaluare centralizat. Notă­ri­le reprezintă mai curând nişte in­dicatori pentru profesori, în func­ţie de care ştiu cum să se re­­pereze la fiecare copil în par­te: profesorul observă care este ni­velul de cunoştinţe, ce proble­me întâmpină la învăţat sau da­că a fost ceva greşit în modul de predare (în abordarea su­biec­tului), stabileşte împreună cu părinţii o programă speci­fi­că pentru studiu. În urma a­dop­­tării acestui sistem de eva­lu­a­re, rata de absolvire a ciclului primar în şcolile finlandeze es­te de 99%.

În contextul actual - la ni­vel e­tic, cultural şi psihologic - no­te­le încep să devină predictori ine­ficienţi şi instabili, ade­sea ire­levanţi (sau nelo­iali) în eva­lu­­area elevului sau studentului, cu atât mai mult cu cât vo­in­ţa de putere tinde să corupă ba­lanţa calităţii în fa­voarea can­tităţii. Dincolo de orice cri­ti­că a sistemelor de învăţământ de pe mapamond, de-a lungul tim­pului s-a putut observa că ori­ce evaluare comparativă fa­ce loc concurenţei şi orice con­cu­renţă implică ide­ea de com­pa­­raţie, chiar şi atunci când nu a­cesta este sco­pul. Dacă ur­mă­rim firul, nota a devenit sinoni­mi­că cu un anumit nivel în con­cu­­ren­ţă, concurenţa aduce cu si­ne comparaţia, iar com­pa­ra­ţia cu un oricare celălalt riscă să dea naştere mai curând invidiei decât perseverenţei (deşi e­­xis­tă şi o motivaţie negativă an­­trenată de invidie, care în­să in­tră într-un cerc vicios asu­­mat cu consecinţe în plan psi­hosomatic).

Într-o altă optică, notele re­pre­zintă un mijloc de recom­pen­­să şi concurenţă (formă de mo­tivaţie), sau obstacol în ca­lea dezvoltării competenţelor per­­sonale? Oamenii sunt di­fe­riţi şi au diferite talente. Nu toţi sunt la fel, nici nu dispun toţi de aceeaşi capacitate inte­lec­­tuală. Unii sunt dotaţi cu in­te­­ligenţă matematică, alţii cu in­­teligenţă artistică, unii dispun de un IQ remarcabil, în timp ce alţii se evidenţiază prin EQ, SQ. Şcoala îl formează pe om, îi capacitează talentele, nu îl standardizează. Atunci, în a­cest context, nota devine mijloc de discriminare?

Autoevaluarea - formă de asceză?

Privind retrospectiv în istorie, comparaţia cu celălalt, iar nu cu Modelul, este cea care dis­truge şi cea responsabilă pen­tru degenerarea modului de au­toevaluare prin reducţia de la persoană la individ, de la do­rin­ţa de a fi împreună cu cei­lalţi la dorinţa de autoafirmare, a­dică de la o vedere de tip „ci­ne­va între alţi cineva“ la o ve­de­re de tip „eu“ (un joc indepen­dent). Prima ucidere din istorie a plecat de la o comparaţie în­ţe­lea­să greşit. Cain a văzut că fumul de la jertfa lui nu s-a în­drep­tat către cer şi a interpretat acest semn - atenţie! - prin com­paraţie cu jertfa fratelui său, Abel. Însă Cain a omis că Dum­nezeu este personal şi ve­de pe fiecare în mod unic, aşa cum este el, fără să-l compare cu celălalt. Acest fapt îl re-con­fir­­mă Hristos într-un cunoscut e­pisod, după Înviere, când îi răs­punde lui Petru, îndreptân­du-i vederea de la indiscreţia vederii comparative: „Dacă vreau Eu ca acesta să rămână pâ­nă voi veni, ce te priveşte? Tu urmează-Mă pe Mine!“ (In. 21, 20-22).

Pe de altă parte, acelaşi Cain - care a interpretat semnul fără să-i cunoască totuşi cu cer­titudine semnificaţia - a vă­zut în Abel un concurent, nu un frate2. În acest context, Cain dez­voltă firul comparaţiei şi a­jun­ge la ucidere (eliminarea ce­lui care i-a creat neplăcerea), în loc să ia seama la sine în­suşi. „Am greşit? Cu ce am gre­şit? Ce pot face acum (pentru că a­cum este «timpul» lui Dum­nezeu)?“ Sfinţii Părinţii pun în lu­mină faptul că judecata de si­ne sau osândirea de sine dă naş­tere pocăinţei, însă unei po­căinţe revelatoare şi creatoare care îl scoate pe om din dez­nă­dej­de şi din deprimare. De a­ce­ea, timpul ascetic merge întot­dea­­una în sensul metaniei (teo-lo­­gia durerii): rănirea (că­de­rea), căinţa şi starea de mul­ţu­mi­re (omul se ridică îndreptat şi cu o recunoştinţă vie)3.

Aşadar, în lumina scrierilor as­­cetice şi ale reperelor bibli­ce, sis­temul de învăţământ fin­landez ne pare o alternati­vă cu un foar­te fin simţ al etho­sului, foar­te practic în via­ţa cotidia­nă. Faptul că în şcoa­la gene­ra­lă nu se recurge la note, însă în­curajează autoevaluarea in­di­­viduală (a ele­vu­lui, a profeso­ru­lui) şi a şco­lii4 denotă importanţa pe care o acordă îmbună­tă­ţirii propriului mod de în­vă­ţa­re/predare şi corespunde unui ra­port CEDO - Finlanda: accent pe dez­voltare în loc de com­petiţie şi comparaţie.

Note: 1 ‑http://www.businessinsi­der.com/finlands-education-system-best-in-world-2012-11?opâ1

2 ‑Foarte interesantă per­spec­tivă, dacă o luăm în sens invers, de astă dată, şi în­cercăm să vedem în fie­ca­re un frate sau un a­pro­piat, pentru că, istoric vor­bind, provenim din aceiaşi pă­rinţi, din aceeaşi genă;

3 ‑Sf. Simeon Noul Teolog, Ca­te­heze, Scrieri II, Ed. Dei­sis, Sibiu, 2003, pp. 247-253

4 ‑http://www.minedu.fi/export/sites/default/OPM/Julkaisut/2009/liitteet/opm46.pdf, The Finnish education system and PISA