Înţelesurile Creaţiei, în lumina Întrupării lui Hristos

În întreg demersul cunoaşterii Universului de către om, poate cel mai greu de explicat între toate fenomenele şi procesele existente în natură nu este structura lumii în care trăim sau puterile create care mişcă fenomenele ei, ci potrivirea tuturor acestora cu raţiunea omului. Felul acesta miraculos în care omul, suflet şi trup, se întâlneşte cu lumea creată, sensibilă şi inteligibilă, felul cum simţurile lui sunt deschise spre lumea sensibilă şi raţiunea lui este capabilă să desluşească în datele lor înţelesuri cu privire la lume rămâne un fapt spectaculos.Cum este posibilă înţelegerea naturii fizice şi a proceselor ei? Cum este posibil ca raţiunea omului să poată produce descrieri matematice potrivite pentru fenomenele lumii înconjurătoare?

Viaţa noastră zilnică ne oferă prilejul de a ne întâlni cu descoperiri miraculoase. Cunoaştem deja un număr semnificativ de date cu privire la lumea fizică, la natură şi la Univers, dar şi privitoare la viaţa organismelor. Astăzi se ştie că interacţiunile fundamentale, care acţionează pretutindeni în Univers şi în natura terestră, sunt admirabil potrivite încât să permită viaţa structurilor complexe, a organimelor vii. Este bine cunoscut faptul că vieţuim pe un Pământ miraculos, care îndeplineşte o listă lungă şi complexă de condiţii ce permit dăinuirea vieţii biologice.

Ecosistemul terestru, în care sunt cuprinse întregul ocean planetar, atmosfera, solul şi straturile din adânc, ascunde rezerve enorme de substanţe, angajate într-o dinamică deosebit de complexă, care prezervă viaţa. Pe întreg cuprinsul Pământului, zeci de milioane de specii, cuprinzând tot ceea ce este viu, de la organismele unicelulare până la cele mai complexe mamifere, toate sunt înlănţuite într-o horă a vieţii. Este suficient să amintim că 60% dintre produsele farmaceutice existente, în prezent, provin din plante. În general, felul în care Universul este mişcat, dar şi felul în care plantele asigură, prin fotosinteză, oxigenul necesar vieţii noastre, şi toate celelalte, asigură omului, într-un mod remarcabil, un mediu de viaţă securizat. Lumea fizică se dezvăluie, aşadar, într-un fel miraculos, dovedind o extraordinară potrivire cu nevoile vieţii biologice.

Chimia lumii şi cultivarea virtuţilor

Însă potrivirea lumii cu omul nu se termină în acest plan. Chimia lumii dovedeşte cât de bine se potrivesc resursele Pământului cu imboldul creator al omului. Materia ascunde virtualităţi pe care omul este capabil să le pună în act.

Prin cercetarea materiei lumii, omul a pătruns deja în structura ei, descoperind elementele constitutive şi legităţile după care constituienţii ei se asociază, formând compuşi. În acest fel, în lista lungă a substanţelor şi a texturilor existente în natură, omul a adăugat o diversitate remarcabilă de substanţe noi. În felul acesta, lumea se descoperă şi ca un vast laborator, potrivit intenţiilor creatoare ale unui subiect conştient şi raţional, care este capabil să înţeleagă lumea şi doreşte să se exprime, ca fiinţă liberă şi conştientă, în Universul în care trăieşte. Plecând de la aceste virtualităţi remarcabile ale chimiei lumii, au fost posibile tehnologiile, invenţiile şi inovaţiile. Prin aceasta, lumea se dovedeşte a fi un loc destinat omului, în vederea creşterii lui spirituale, prin întărirea alegerilor sale bune în legătură cu toate virtualităţile ei. Aceasta pentru că omul poate face şi lucruri bune, precum şi lucruri rele cu cele rânduite să le aibă la îndemână, în Creaţie. Persistând în alegerea bună de a întrebuinţa potenţialul ascuns în creaţie în folosul semenilor, omul poate creşte în virtute.

Libertatea şi înţelegerea

Însă mai există o potrivire remarcabilă între om şi lume, care le cuprinde pe celelalte menţionate până acum: mintea omului poate sesiza şi cuprinde înţelesurile ascunse în ea. Când cineva îi explică unui copil ce este un triunghi şi îi cere apoi să reproducă ce a înţeles, va avea surpriza să descopere ceea ce de fapt profesorii ştiu foarte bine. Înţelegerea este mai mult decât reproducerea unui conţinut: este împroprierea lui. Copilul va povesti ce a înţeles despre triunghi, spunând deja despre triunghiul lui, într-o manieră personală, introducând şi altceva în ceea ce i s-a spus. Cel ce i-a predat triunghiul va sesiza în ceea ce ascultă şi acest altceva nou, care nu-i aparţine, dar care corelează bine cu ceea ce i s-a spus. Aşa profesorul va fi sigur că micuţul a înţeles. Teologic vorbind, faptul că le putem cunoaşte arată că mintea noastră este făcută pentru aceasta.

Peste toate acestea, omul mai primeşte un dar extraordinar: el poate alege liber maniera de întrebuinţare a resurselor existente în lume şi a descoperirilor sale, iar, într-o anumită măsură, el poate decide chiar şi asupra felului cum vor fi ele folosite în raporturile sale cu semenii.

Suflet şi trup, într-o lume sensibilă şi inteligibilă

Există, aşadar, o potrivire între lumea înconjurătoare şi raţiunea care primeşte înţelesurile ascunse în ea. În general, în potrivirea şi întâlnirea simţurilor trupului cu lumea sensibilă, şi a sufletului înţelegător cu înţelesurile lumii create, a fost posibilă înţelegerea lumii ca loc al vieţuirii şi creşterii noastre.

În general, întreaga ştiinţă şi filosofie au fost posibile în condiţiile acestei potriviri remarcabile între om şi lume, care face posibilă receptarea prin simţuri a diverselor ei părţi şi forme, dimpreună cu formularea diferitelor judecăţi raţionale cu privire la ceea ce este receptat.

Chiar dacă viaţa cotidiană şi cultura contemporană ne-a obişnuit cu descoperirile ştiinţifice şi cu tehnologiile ei extraordinare, potrivirea dintre om şi lume, care le face pe acelea posibile, rămâne la fel de miraculoasă şi fără nici o explicaţie trivială. Viaţa în lume pare să îl obişnuiască pe om cu ştiinţa de a întrebuinţa resursele ei, şi cu puterile raţiunii noastre de a-i pătrunde şi descrie ordinea sau de a dezlega probleme concrete. Omul decide adesea care puteri şi care structuri din lume vor fi puse la lucru, prin ştiinţe şi tehnologie, pentru depăşirea anumitor nevoi. Însă, nu trebuie uitată spectaculoasa potrivire cu lumea în care trăim, fără de care toate acestea nu ar fi posibile. Altfel, descoperirile remarcabile ale ştiinţei nu vor mai trezi în om imboldul contemplării şi interogaţiile existenţiale, ci doar febra instrumentalizării lor în câmpul economiei de capital.

Ferestre şi ziduri spre miracolul lumii

Într-o lume preocupată de ştiinţă, omul trăieşte la un pas de înţelegerea miracolului ei, în imediata vecinătate a unei iluminări cuprinzătoare, la doar o clipă de înţeleapta descoperire a extraordinarei potriviri cu ea. Pentru că, în spatele fiecărei descoperiri mărunte, şi sunt nenumărate, stă ascunsă o parte din raţionalitatea splendidei Creaţii a lui Dumnezeu. Dar, într-o lume preocupată doar de ştiinţă, omul nu poate primi miracolul lumii şi nici nu poate ajunge la înţelegerea potrivirii lui cu ea, pentru că între el şi aceste lumini înţelepţitoare stau zidurile groase ale vieţii zilnice, cu senzaţiile şi consumul ei, cu obligaţiile profesionale şi setea de divertisment. Toate acestea răpesc, cel mai adesea, dispoziţia spre contemplarea frumuseţilor lumii şi reflecţia cu privire la înţeleapta ei alcătuire.

Creaţia - mesajul lui Dumnezeu către om

Din perspectivă creştină, întreaga Creaţie este un mesaj adresat omului. Lumea creată este limbajul care exprimă legea (naturală), dezvăluind voia lui Dumnezeu1, iar aceasta pentru că este făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, Hristos - Logosul. Creaţia a fost prima Scriptură. Ea era pregătită să ne vorbească despre Dumnezeu. „Pentru că întru El au fost făcute toate, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El şi pentru El.“ (Coloseni 1, 16)

Pe aceasta teologia îşi întemeiază explicaţia privind bogăţia imensă de înţelesuri ascunse în Univers şi compatibilitatea lor extraordinară cu mintea umană, potrivirea simţurilor noastre cu lumea lucrurilor sensibile, şi a puterilor lumii cu intenţiile noastre creatoare. Complexitatea Creaţiei descoperă înţelepciunea lui Dumnezeu. Imensitatea Universului vesteşte puterea Lui nesfârşită, potrivirea tuturor puterilor între ele şi a lor cu omul arată înţelepciunea Lui, iar frumuseţea şi armonia ambientului de viaţă arată bunătatea şi grija Lui pentru viaţa lui. Multe alte înţelesuri sunt ascunse în lume, de la crearea ei, ca legi întipărite în cele sensibile pentru urcuşul duhovnicesc al omului.

Scriptura - cuvântarea lui Dumnezeu către om

Însă căderea lui Adam face ca în acest limbaj al creaţiei (afectată de cădere), omul (afectat şi el de cădere) să nu mai poată cunoaşte pe Autorul ei, decât numai în faptul că este, însă nu şi Cine este El. Căderea a diminuat capacitatea noastră de a citi în Creaţie legea lui Dumnezeu. „Dacă nu ar fi intervenit păcatul, Dumnezeu le-ar fi fost străveziu oamenilor prin legile Universului ca porunci personale ale Lui. Dar, în urma păcatului, ei au înclinat să vadă Universul ca o realitatea în sine, nu ca pe o ţesătură de cuvinte sau de porunci consistente ale lui Dumnezeu. În urma păcatului a fost necesară legea scrisă a poruncilor directe, pentru a li Se face străveziu Dumnezeu oamenilor“2.

De aceea, Dumnezeu nu lasă doar Creaţia să vorbească despre El, ci Se dezvăluie lumii şi într-un fel mai evident, prin Scripturi. De aceea, Sf. Maxim Mărturisitorul vede întreaga creaţie ca prima Scriptură, iar Scriptura - ca a doua lege, cea scrisă, dăruită omului ca să o lămurească, să o facă mai desluşită pe cea dintâi. Scriptura „nu e decât legea naturală concretizată în simboluri, cu alte cuvinte, când e văzută dincolo de simboluri, în raţionalitatea şi puterea ei stimulatoare de virtute sau când a devenit virtute şi cunoştinţă în cei ce o împlinesc“3.

Întruparea lui Hristos - comuniunea lui Dumnezeu cu omul

Întruparea lui Hristos descoperă ce-a de-a treia lege, a harului. Sf. Maxim Mărturisitorul scrie că „pentru noi, cei groşi la cugetare, a primit să Se întrupeze şi să Se întipărească (să ia chip) în litere, în silabe şi cuvinte, ca din toate acestea să ne adune pe încetul la Sine pe noi, cei ce urmăm Lui, uniţi în Duh, şi să ne ridice la înţelegerea simplă şi liberă de relaţie, aşa de mult concentrându-ne pe noi pentru Sine în unitatea Sa, pe cât de mult S-a desfăşurat pe Sine pentru noi, prin pogorământ“4.

Restaurarea omului nu era posibilă doar prin înţelesurile puse în lucrurile create sau doar prin cuvinte. Întruparea lui Hristos şi legea harului intensifică lucrarea lui Dumnezeu în inima omului, în adâncul fiinţei lui. Lucrarea lui Dumnezeu în viaţa persoanelor (harul) se face prezentă acum înlăuntrul omului, rămânând ascunsă în gândul bun, în imboldul către rugăciune, pentru cultivarea virtuţilor sau pentru o faptă bună.

În această nouă lege a harului se dezvăluie şi temeiurile şi rostul potrivirii omului cu lumea. Căci, acum, Hristos poate fi sesizat în toate lucrurile, iar acestea nu sunt altceva decât „încorporări ale raţiunilor şi a cuvintelor Lui“, desigur, fără ca aceasta să însemne identificarea Lui cu ele. Harul, lucrarea lui Dumnezeu în noi, face posibil ca omul să poată ajunge să Îl simtă pe Dumnezeu lucrând în toate împrejurările vieţii lui, „ca Subiect mai presus de ele, transcendent lor“5.

Este semnificativ, aşadar, faptul că Sf. Maxim Mărturisitorul vede trei legi, corespunzătoare celor trei Întrupări ale Logosului, în Creaţie, în Scriptură şi în Hristos: „cea naturală, cea scrisă, şi cea a harului. Căci fiecăreia din aceste legi îi corespunde o anumită vieţuire şi un anume curs al vieţii, ca şi o dispoziţie lăuntrică deosebită, produsă de acea lege prin voia celor ce se conformează cu ea“6.

Istoria lumii este istoria iubirii lui Dumnezeu pentru om

În lumina Întrupării lui Hristos, toate celelalte capătă mai multă lumină. Şi înţeleapta alcătuire a lumii, şi potrivirea ei cu nevoile de trai ale omului, şi virtualităţile ei gătite pentru intenţiile lui creatoare, şi înţelesurile ei croite pentru raţiunea lui. Creaţia se descoperă ca o cuvântare coerentă a lui Dumnezeu cu oamenii. Toate cele din ea sunt pe măsura noastră, pentru ca, la întâlnirea noastră cu ele, să ne fie mai evidentă purtarea de grijă a unui Creator, care vrea să creştem prin viaţa în lume înspre comuniunea cu El. De aceea, creştinismul vede întreaga Creaţie ca operă a iubirii lui Dumnezeu pentru om, şi întreaga istorie a lumii - ca istorie a acestei iubiri.

În legea harului, Cuvântul lui Dumnezeu făcut om, Răstignit şi Înviat, intră în comuniune cu omul chiar prin uşile încuiate, dezvăluind înţelesurile Creaţiei şi ale Scripturii în Duhul Sfânt. Întruparea lui Hristos reduce distanţa dintre om şi Dumnezeu, pusă de Adam. Apropierea Lui de om este maximă, iar unirea cu El, în mod deplin, este acum posibilă. Nici cele văzute ale lumii create, nici simţurile noastre nu mai sunt „uşi încuiate pentru intrarea acestui Cuvânt; toate rămân, dar devin transparente“7.

Întâlnirea dintre om şi lume, în lumina Întrupării lui Hristos

Dar în lucrarea lui Hristos, înfăptuită la Întrupare, se vede şi faptul că şi cel care este creat după chipul Lui, omul, este chemat să aibă aceeaşi lucrare. Alegând să mănânce din Pomul Cunoştinţei, mâncare creată, Adam a pierdut capacitatea de a rămâne în comuniune cu Dumnezeu şi de a împlini lucrarea sa de unire a polilor Creaţiei. Întruparea lui Hristos şi lucrarea Lui în lume sunt lecţia şi calea de îndreptare pentru omul care priveşte numai în Creaţie, fără să mai vadă pe Creator. Vieţuind în Hristos, omul poate utiliza şi resursele lumii, şi virtualităţile ei, şi potrivirea dintre el şi ea, în scopuri bune, spre ajutorarea semenilor şi spre o tot mai mare solidaritate. Pentru aceasta, el trebuie să cultive virtuţile, şi, de data aceasta, să mănânce spiritual pe Hristos din lumea sensibilă (din cer şi pământ), asumând înţelesurile sensibile şi inteligibile, în aşa fel încât toate să fie în Logosul în care au fost făcute.

Note

1 În această lumină poate fi înţeles şi locul unde s-a spus „Căci, când păgânii, care nu au lege, din fire fac ale legii, aceştia, neavând lege, îşi sunt loruşi lege“ (Romani 2, 14), din fire fac ale legii (în mod firesc, în mod natural, dar conform unei naturi curate), adică aproape de firea făcută de Dumnezeu, armonizată cu legea naturii puse în Creaţie.

2 Părintele Dumitru Stăniloae, nota 181, în Sf. Maxim Mărturisitorul, Ambigua, 37, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2006, p. 225.

3 Ibidem.

4 Sf. Maxim Mărturisitorul, Ambigua, 98, p. 370.

5 Idem, nota 319, p. 372.

6 Sf. Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, în Filocalia, vol. VIII.

7 Ibidem.