Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Orizonturi româneşti în dialogul dintre teologie şi ştiinţă
În multe locuri din proiectele şi programele educaţionale cu caracter religios adresate elevilor, adevărurile de credinţă stau faţă în faţă cu afirmaţiile teoriilor ştiinţifice şi cu diverse consideraţii ce provin din spaţiul filosofiei. Situaţia aceasta, frecvent întâlnită în mediul preuniversitar şi chiar universitar, dovedeşte că astăzi, cel puţin în spaţiul educaţional şi în mediile culturale sau ştiinţifice, mărturisirea de credinţă şi discursul teologic nu pot evita întâlnirea cu achiziţiile ştiinţelor recente şi nici nu pot ocoli filosofia.
În acelaşi timp însă, în spaţiul creştin răsăritean, teologia, ştiinţele şi filosofia nu au fost situate în opoziţie. Fără să lege mântuirea omului de vreo ştiinţă sau filosofie străină, mulţi ierarhi şi părinţi cu mare autoritate duhovnicească şi teologică, cum sunt Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigore de Nissa, Sfântul Maxim Mărturisitorul sau Sfântul Grigore Palama, au acordat totuşi un spaţiu important în operele lor ştiinţelor şi filosofiei. În reflecţiile lor teologice, sfinţii au cuprins şi au valorificat strădaniile filosofice şi ştiinţifice ale umanităţii, într-un spirit critic şi cu o puternică deschidere misionară. Astăzi, deschiderea misionară a Sfinţilor Părinţi şi dascăli ai lumii creştine poate fi intens valorificată şi asumată. În ultimele decenii ale secolului al XX-lea, ştiinţa şi multe din domeniile filosofiei şi ştiinţelor sociale au adoptat o nouă viziune, determinată de marile descoperiri ale fizicii, mecanicii cuantice, ale medicinei şi neuroştiinţelor. În acest sens, dialogul ştiinţelor naturii cu teologia şi filosofia se regăseşte astăzi cu mai multă pregnanţă, în multe dintre universităţile europene de prestigiu, în forme instituţionalizate, în centre de cercetare sau programe de master şi doctorat. De aceea, pe lângă intensificarea dialogului şi a cooperării în plan academic, astfel de demersuri reprezintă şi un excelent prilej de mărturie creştină, de valorificare a forţei simbolizatoare, iluminatoare a sensurilor spirituale, pe care creştinismul în general şi ortodoxia în special le pot conferi achiziţiilor ştiinţei şi reflecţiei fiolosofice. Iniţiativele Bisericii în dialogul teologiei cu ştiinţa şi filosofia În 2006, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în vremea aceea Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, şi cu sprijinul conducerii Universităţii "Alexandru Ioan Cuza", la Iaşi s-a înfiinţat Centrul de Cercetare Interdisciplinară în Religie, Filosofie şi Ştiinţă. Centrul a avut şi are în atenţie activităţi de cercetare şi formare academică în câmpul interdisciplinarităţii, în special în câmpul dialogului dintre teologia ortodoxă şi ştiinţe. În prezent, în cadrul centrului activează peste 20 de cadre universitare şi doctoranzi din partea mai multor facultăţi: teologie ortodoxă, filosofie, psihologie, chimie, matematică, fizică, sociologie. Încă de la înfiinţare, Centrul de Cercetare a beneficiat de sprijinul conducerii universităţii, rectorul Dumitru Oprea, prorectorul Luminiţa Iacob, prorectori Gheorghe Popa, Constantin Sălăvăstru şi Henri Luchian, precum şi a multor decani ai facultăţilor Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi. La scurt timp de la înfiinţare, Centrul de Cercetare Interdisciplinară a lansat periodicul de profil "Journal for Interdisciplinary Research on Religion and Science", publicaţie semestrială, cu articole în limbile engleză, franceză, germană şi spaniolă. Costurile integrale referitoare la lansarea şi editarea primelor două numere ale JIRRS (apărute în 2007) au fost acoperite de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. Advisory Board-ul publicaţiei are în prezent ca preşedinte pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel Ciobotea, şi ca membri importante personalităţi ale spaţiului eclesial şi academic european, cum sunt Prof. Dr. Jurgen Moltmann, Eberhard-Karls, Universität Tübingen, Prof. Dr. M. Eric Gaziaux, Universite Catolique de Louvain, Belgia, Înalt Preasfinţitul Dr. Kallistos Ware, Mitropolitul Patriarhiei Ecumenice în Marea Britanie, Prof. Dr. Andrée Birmele, Université "M. Bloch" Strasbourg, Rev. Prof. Dr. John Breck, Institutul de Teologie Ortodoxă "Saint-Serge", Paris, Franţa. Anul acesta, periodicul JIRRS, care apare semestrial, a ajuns la numărul 7 (apărut în 1 august 2010). În paginile publicaţiei sunt studii ce abordează teme aflate la confluenţa teologiei cu ştiinţele naturii sau care vizează raporturile dintre spiritualitate şi psihologie, filosofie şi teologie, precum şi aspecte ce privesc educaţia religioasă, sociologia şi antropologia vieţii religioase sau percepţia publică a valorilor religioase în societatea contemporană. Colectivul editorial al publicaţiei "Journal for Interdisciplinary Research on Religion on Science" acoperă mai multe domenii. Directorii editoriali sunt pr. prof. dr. Gheorghe Popa, Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae", prof. dr. Gelu Bourceanu de la Facultatea de Chimie, prof. dr. Ştefan Afloroaei, Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Socio-Politice. Universalitatea dialogului teologiei cu filosofia şi ştiinţele Proiectul JIRRS a adunat în scurt timp multe persoane preocupate de acest domeniu, încât în numerele publicate până acum a scris un număr important de autori din străinătate, din partea unor instituţii şi universităţi precum University of South Africa - Research Institute for Theology and Religion, University of California, San Francisco (SUA), University of Colorado (SUA), University of Detroit-Mercy, Environmental Studies and Architecture (SUA), University of Tartu, Institute of Public Law, Estonia, Université "François Rabelais", Tours, Pontifical Lateran University (Roma), Department of Systematic Theology, Copenhagen University (Danemarca), University of Vienna (Austria), University of Texas at El Paso, Faculty of Communication and Culture, The University of Calgary (Canada), Universitat de Valčncia (Spania), The University of Hong Kong, University of Thrace (Turcia). În prezent, publicaţia JIRRS a intrat în unele baze de date şi în bibliotecile online din mai multe universităţi de prestigiu din Europa şi de peste Ocean. Proiecte de cercetare interdisciplinară Centrul de Cercetare Interdisciplinară a iniţiat şi a participat în mai multe proiecte de cercetare interdisciplinară. Prin intermediul unui grant oferit de Fundaţia "John Templeton", Centrul de Cercetare a alcătuit o bibliotecă de specialitate, cu peste 400 de titluri reprezentative în câmpul dialogului dintre teologia ortodoxă şi ştiinţă. În cadrul a două proiecte derulate în ultimii patru ani, Centrul de Cercetare a colaborat cu Asociaţia pentru Dialogul dintre Teologie şi Ştiinţă, prin sucursala Iaşi, desfăşurând patru proiecte de cercetare în care au fost angajaţi 24 de cadre universitare şi doctoranzi din universităţile din Iaşi. Au fost avute în atenţie patru teme majore: Perspectiva teologiei ortodoxe asupra potenţialului biotehnologiilor şi Logosul, Principiul raţionalităţii omului şi universului (coordonatori fiind pr. prof. dr. Gheorghe Popa şi respectiv pr. prof. dr. Gheorghe Petraru, ambii de la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae"), Valorificarea interpretării şi înţelegerii în ordinea edificării spirituale şi Persoana umană – determinism şi libertate (teme coordonate de prof. dr. Ştefan Afloroaei şi respectiv conf. dr. Dan Chiţoiu, ambii de la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Socio-Politice din Iaşi). Unul dintre proiectele importante aflate în prezent în lucru în cadrul Centrului de Cercetare Interdisciplinară vizează o cooperare între Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" şi Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, pentru înfiinţarea publicaţiei "Religie, Filosofie, Ştiinţă - Revista Română de Cercetare Interdisciplinară". Proiectul acestei reviste semestriale în limba română, destinată spaţiului academic românesc, a primit binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, primul număr urmând să apară în luna septembrie a acestui an. Cursuri postuniversitare de formare complementară O direcţie importantă în cadrul Centrului de Cercetare Interdisciplinară în Religie, Filosofie şi Ştiinţă are în atenţie cursurile postuniversitare de formare complementară în domeniul interdisciplinar religie - filosofie - ştiinţă. Beneficiind de o finanţare în cadrul unui amplu program desfăşurat de Asociaţia pentru Dialogul dintre Teologie şi Ştiinţă, centrul de cercetare a desfăşurat în ultimii trei ani cursuri pentru aproximativ 120 de profesori din mediul preuniversitar, împărţiţi în trei serii de câte două semestre fiecare. Au fost abordate subiecte precum fundamentele cunoaşterii în teologie, în filosofie şi în ştiinţă (2006-2007), cosmologie ştiinţifică, filosofică şi teologică, precum şi antropologie ştiinţifică, filosofică şi teologică. Pe lângă profesorii de religie din mediul preuniversitar, care au reprezentat cea mai mare parte a cursanţilor, la program au luat parte şi profesori de fizică, istorie, literatură sau chimie, precum şi unii masteranzi sau doctoranzi ai Universităţii "Alexandru Ioan Cuza". Cooperarea dintre Patriarhia Română şi Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi Activitatea editorială a publicaţiei JIRRS şi întreaga activitate a centrului de cercetare, sprijinită de actuala conducere a Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" Iaşi, vor intra, în curând, într-o nouă etapă. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi domnul rector Vasile Işan, alături de conducerea Universităţii "Alexandru Ioan Cuza", au agreat textul unui protocol de cooperare ce urmează a fi semnat în curând, şi care are în atenţie dezvoltarea publicaţiei JIRRS, a proiectelor de cercetare, dar şi iniţierea şi desfăşurarea altor activităţi de formare a competenţelor în cercetarea interdisciplinară cu implicare la nivel naţional. Proiectele desfăşurate la Iaşi de Centrul de Cercetare Interdisciplinară în Religie, Filosofie şi Ştiinţă sunt completate de activităţile de publicizare desfăşurate de Centrul de Studii Interdisciplinare în Religie şi Ştiinţă, care este parte a Fundaţiei Solidaritate şi Speranţă. Înfiinţat cu binecuvântarea Preafericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în 2006, în vremea când era Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, Centrul de Studii Interdisciplinare în Religie şi Ştiinţă organizează activităţi destinate mediului preuniversitar şi publicului larg, având în atenţie proiecte care pot pune în valoare spiritualitatea ortodoxă şi profunzimea şi puterea edificatoare a reflecţiei patristice răsăritene în deschidere faţă de marile descoperiri ale ştiinţelor şi faţă de achiziţiile filosofiei. 150 de articole în trei ani Comunicarea publică a perspectivelor spiritualităţii creştine despre teoriile ştiinţifice actuale, despre societatea tehnică şi informatizată reprezintă o activitate prioritară a Centrului de Studii Interdisciplinare. O excelentă colaborare cu redacţia cotidianului "Lumina" şi cu cea a săptămânalului "Lumina de Duminică" a făcut posibil ca, în ultimii trei ani, să fie publicate, în cadrul unor rubrici speciale, peste 150 de articole cu subiect de ştiinţă, religie şi ştiinţă. Anul 2010 - intensificare a mărturiei dreptei credinţe şi a descoperirilor spirituale ale Ortodoxiei Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2010 ca fiind "Anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti". Astfel, în Simbolul de credinţă - miezul învăţăturii Bisericii Ortodoxe, primul articol afirmă că Dumnezeu este "făcătorul cerului şi al pământului". Prin aceasta, credinţa şi viaţa ortodoxă cuprind şi iluminează spiritual spaţiul metafizicii, ca şi "cer inteligibil", ca lume a principiilor şi înţelesurilor edificatoare, dar şi teritoriul ştiinţelor recente, fizica, biochimia sau sociologia, care au în atenţie lumea sensibilă şi spaţiul cultural-religios destinat vieţii şi creşterii spirituale a omului. Anul 2010 reprezintă o etapă nouă în deschiderea misionară a teologiei ortodoxe spre ştiinţa recentă şi spre filosofie. În acest sens, în urmă cu puţin timp, în cadrul Consiliului Naţional Bisericesc, la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a decis înfiinţarea în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul" din Bucureşti a unui Centru de Cercetare şi Dialog în Religie, Ştiinţă şi Teologie, coordonat de domnul conf. dr. Adrian Lemeni. Centrul va putea oferi, în primul rând, un spaţiu de lucru pentru cercetarea şi formarea în câmpul dialogului dintre teologie şi ştiinţă şi suport în activitatea profesorilor de religie din mediul preuniversitar, pentru o mai bună desfăşurare a lecţiilor cu teme de confluenţă a teologiei cu ştiinţa. În cadrul acestei instituţii, sunt avute în vedere cursuri postuniversitare de pregătire complementară, dar şi redactarea de materiale tipărite şi conceperea altor instrumente de lucru pentru profesorii de religie. În acelaşi timp, vor fi în atenţie activităţi menite să sprijine buna desfăşurare a proiectului "Hristos împărtăşit copiilor", care se derulează în prezent (elaborarea de materialele şi instrumente de lucru care să aibă în atenţie abordări specifice teologiei ortodoxe în privinţa temelor ce prezintă conexiuni cu ştiinţele sau cu filosofia, cum ar fi cele privitoare la om şi Creaţie). În fine, Centrul de Cercetare şi Dialog în Teologie, Ştiinţă şi Filosofie va avea în atenţie evidenţierea punctelor de convergenţă şi a temelor cu potenţial de cooperare dintre teologia ortodoxă, ştiinţele recente şi filosofie, pentru o mai corectă receptare a bogăţiei adevărurilor de credinţă şi a reflecţiei patristice în mediul intelectual din România.