Starea sufletească şi viaţa trupului

Corpul este cel mai complex sistem din câte sunt cunoscute până în prezent. Gradul de complexitate este greu de reprezentat în vreun fel. Poate ne-ar putea ajuta faptul că biologii afirmă adesea că o celulă din corp este mai complexă decât o metropolă... Or corpul nostru are în jur de un miliard de miliarde de miliarde de celule.

Nu este nevoie să ne gândim la ceea ce se întâmplă în corp. Este adevărat, el trebuie hrănit, îngrijit şi protejat. Însă, în cea mai mare parte a mecanismelor lui, el funcţionează singur. Ar fi imposibil să povestim, chiar şi într-o viaţă întreagă, tot ceea ce se petrece cu fiecare dintre celulele corpului nostru într-o singură secundă... Cum am putea decide asupra proceselor care se petrec în el, într-o zi?

Viaţa este un dar! Cum ar putea fi altfel, de vreme ce noi nu am putea face nici măcar o celulă din corpul nostru, chiar dacă vom pune la lucru toată tehnologia şi toată cunoaşterea din lume de care dispunem în prezent? Cu toate că majoritatea lucrurilor care se petrec în corpul nostru au un ecou chimic, totuşi viaţa nu este doar un schimb de substanţe chimice. O serie de rezultate din neuroştiinţe arată că, prin starea noastră sufletească, putem influenţa chimia corpului.

Studiile de scientometrie au arătat că tematica din domeniul neuroştiinţelor este cea care a înregistrat cea mai spectaculoasă creştere în ultimii ani. Cercetarea şi înţelegerea neuroproceselor sunt, de departe, domenii care se regăsesc cel mai adesea pe agenda de lucru a laboratoarelor din întreaga lume şi în cuprinsul periodicelor şi titlurilor de specialitate.

Scientometria se ocupă cu identificarea parametrilor calitativi şi cantitativi ai rezultatelor cercetărilor ştiinţifice din domeniile tehnologiei şi ştiinţelor experimentale la nivel mondial.

Cât de complex este creierul uman?

Putem gândi şi simţi pentru că suntem înzestraţi cu celule specializate tocmai pe transmiterea şi stocarea informaţiilor. Celulele specializate pe stocarea şi transportul electrochimic al informaţiilor sunt neuronii. Creierul uman conţine aproximativ 100 de miliarde de astfel de celule. Acest număr este extrem de mare. Dacă am dori să numărăm toţi neuronii care ne alcătuiesc creierul, ne-ar trebui mai mult de 3.000 de ani ca să terminăm operaţia...

Creierul este considerat, pe bună dreptate, cel mai complex sistem din câte există în întreg Universul. Cu ajutorul lui am identificat instrumente şi reprezentări care au făcut posibil ca întreg Universul să intre în mintea noastră, cu ajutorul lui căutăm să deprindem cunoaşterea şi comunicarea, prin funcţiile lui ne întoarcem către noi înşine pentru a cunoaşte însuşi instrumentul cu care cântărim lumea în care trăim...

Complexitatea creierului este greu de reprezentat. Cercetările psihologiei cognitive şi ale neuroştiinţelor au încercat în ultimele cinci decenii să investigheze cât mai mult şi mai profund creierul uman. Au fost abordate diverse căi de investigaţie a proceselor care se petrec în creier, de la analogiile cu sistemele artificiale, care au descompus cât mai mult posibil procesele cognitive în procese informatice, până la abordarea chimiei, biochimiei moleculare şi a neurobiologiei. În acest fel, creierul a primit diverse modele de reprezentare, de la maşina de calcul, care procesează date senzoriale, până la sistemul neuronal care schimbă mesaje electrochimice pe suport molecular.

Emoţiile pozitive au un important rol fiziologic

Teologia afirmă, şi viaţa sfinţilor a verificat mereu, faptul că ceea ce se petrece în trup se răsfrânge în suflet şi, de asemenea, ceea ce trăieşte sufletul se răsfrânge în trup.

Unele cercetări din 2006 au produs rezultate care arată că viaţa sufletească are repercusiuni puternice şi directe asupra trupului. Desigur, cercetările nu au vizat sufletul în accepţiunea lui teologică, ci activitatea psihică (psihologia deci, nu spiritualitatea), rezultatele însă sunt demne de menţionat, mai ales pentru aceia care încă mai cred că pot gândi la orice, întrucât asta nu le poate afecta în nici un fel sănătatea trupului.

Cercetări recente făcute în Marea Britanie au dovedit faptul că emoţiile au efecte fiziologice directe. Spre exemplu, emoţiile negative determină creşterea nivelului de secreţie a cortizolului, determinând creşterea tensiunii arteriale. Dimpotrivă, emoţiile pozitive scad cantitatea de cortizol, având efectul de stabilizator al tensiunii arteriale.

Emoţiile negative controlează comportamentul adaptativ, funcţiile de apărare şi au un rol important în focalizarea atenţiei pentru evitarea ameninţărilor. Toate acestea constituie, în fapt, un pachet standard de reacţii la stres. Stresul este unul dintre cei mai frecvenţi factori agresivi ai zilelor noastre. Reacţiile la stres determină apariţia unor reacţii precum creşterea nivelului de secreţie a cortizolului ce determină la rândul lui secreţia proteinei C reactive. Aceasta din urmă asigură reacţia inflamatorie şi secreţia crescută de fibrinogen plasmatic, o proteină implicată în coagularea sângelui. Această ultimă reacţie o are şi organismul agresat, pentru a putea diminua pierderea de sânge.

Pe de altă parte, emoţiile pozitive au efect contrar. Ele diminuează intensitatea reacţiilor (bio-chimio-fiziologice) organismului la stres. Optimismul şi, în general, emotivitatea pozitivă, acţionează ca un factor protector, determinând scăderea nivelul de cortizol şi reducerea tensiunii arteriale (un răspuns cardiovascular opus celui întâlnit în cazul stresului). Prin urmare, persoanele cu o emoţionalitate pozitivă au un risc scăzut de hipertensiune arterială şi o diminuare a reacţiilor inflamatorii (care s-ar putea manifesta, spre exemplu, printr-o diminuare a alergiilor).

Rezultatele cercetărilor mai arată şi faptul că emotivitatea pozitivă are efecte în planul psihologic al comportamentului. Aceasta, datorită faptului că emoţiile pozitive stimulează tendinţa de a explora mediul şi cresc interesul pentru activităţile curente. Ele potenţează dezvoltarea personală şi stimulează socializarea, ce se manifestă adesea prin creşterea calitativă şi cantitativă a relaţiilor interpersonale confidente. Însă acest ultim tip de comportament se traduce prin creşterea suportului social, al numărului de prieteni. Acesta este semnificativ pentru relaţia între stres şi emotivitatea pozitivă, întrucât suportul social este considerat în mod constant ca fiind un factor diminuator al stresului.

Cum stimulăm emoţiile pozitive?

Emoţionalitatea pozitivă se referă, în principal, la modul în care o persoană reacţionează faţă de mediu. Cum percepem mediul înconjurător? Acesta poate fi perceput ca fiind un mediu ameninţător, ostil, sau, dimpotrivă, un mediu înconjurător care permite şi stimulează dezvoltarea personală. Emoţionalitatea depinde de aşteptările şi de gândurile pe care o persoană le are. Acestea formează, din perspectiva psihologiei comportamentale, un adevărat filtru prin care este interpretată realitatea. Maniera personală în care se stabileşte stilul personal în care se face această lectură (interpretând realitatea cu precădere prin factorii agresivi, ameninţările şi barierele ei, sau, dimpotrivă, prin aspectele ei pozitive sau oportunităţile ei) ţine în principal de opţiunea personală. Emotivitatea pozitivă, dincolo de caracterul ei spontan, natural, reprezintă, până la urmă, rezultatul unei alegeri.

Studiile arată că persoana umană ar putea să dezvolte anumite mecanisme care ar putea să argumenteze un anumit sistem de valori. În final, felul în care privim viaţa este dat chiar de felul în care trăieşte persoana, de credinţa şi de opţiunile ei. Din acest punct de vedere, viaţa religioasă în general şi viaţa creştină, în special, este un factor deosebit de important, tocmai pentru că promovează valorilor pozitive. Ne putem întreba atunci, cât de mult pot folosi actul contemplativ, iubirea şi rugăciunea de mulţumire existente în viaţa creştină, pentru sănătate?

Ar fi însă util să mergem cu gândul şi mai departe, la faptul că viaţa creştină nu este doar auto-vindecare pentru viaţa din această lume, ci pregătire pentru viaţa veşnică, nu sănătate pentru trup, ci şi pentru suflet, şi nu prin armonizarea puterilor şi funcţiilor trupului şi sufletului, ci prin harul Lui necreat. Cuviosul Isihie Sinaitul scria că „observarea şi păzirea minţii, dacă e ţinută de noi cum trebuie, taie toate patimile şi toate relele, dezrădăcinându-le din inimă, şi aduce în schimb bucurie, bună nădăduire, cunoştinţă de noi înşine şi de păcatele noastre, smerenie adevărată, iubire nesfârşită faţă de Dumnezeu şi de oameni şi dragoste dumnezeiască din inimă“. (Isihie Sinaitul, Cuvânt despre trezvie şi virtute, suta a doua, cap.11, în Filocalia, vol. IV, p. 72)