Acasă la părintele Dumitru Stăniloae în București

Viața și activitatea părintelui profesor Dumitru Stăniloae pot fi mai bine cunoscute și prin spațiul muzeal care i s-a dedicat în cadrul ansamblului Bisericii „Sfântul Gheorghe”-Vechi din București, unde a locuit timp de 27 de ani. Aici pot fi admirate manuscrise, fotografii, cărți, mașina de scris, epitrahilul și reverenda marelui teolog. Locul respiră pace și invită la rugăciune, fiind imprimat de prezența duhovnicească a celui care a tradus Filocalia românească și care, în același timp, într-o perioadă tulbure pentru societate a dus o viață simplă și încărcată de sfințenie, fiind model pentru multe persoane care l-au cunoscut.

În anul 2019, părintele Sorin-Vasile Tancău a început organizarea în spațiul locativ de la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Vechi din Capitală a unui muzeu dedicat părintelui profesor Dumitru Stăniloae, care în perioada anilor 1947-1975 a locuit la parterul casei parohiale. Într-o zi călduroasă de vară, am pășit cu emoție în acest spațiu încărcat de spiritualitate, unde alături de părintele Sorin-Vasile Tancău, parohul bisericii, și Horia Dumitru Ionescu, nepotul părintelui, am evocat amintiri și informații despre cel care a fost numit „teologul Sfintei Treimi”.

„Epitrahilul ros de rugăciune”

Muzeul conține daruri oferite de ucenicii părintelui profesor Dumitru Stăniloae și de către familia părintelui prin nepotul său, Horia Dumitru Ionescu. Astfel, vizitatorul poate admira aici manuscrise, icoane, fotografii, cărți, reverenda, epitrahilul părintelui, geanta pentru sfeștanie, mașina de scris, precum și alte obiecte personale. Toate sunt valoroase, dar printre ele se remarcă „epitrahilul ros de rugăciune”, după cum ne-a spus părintele Sorin-Vasile Tancău. În vitrinele muzeului se află diplome și distincții pe care părintele le-a primit din partea unor universități din diverse colțuri ale lumii. Unele cărți din vitrină poartă semnătura sau o dedicație din partea părintelui Dumitru Stăniloae, la care se adaugă lucrări din literatura de specialitate a teologilor occidentali, pe care părintele le cunoștea foarte bine. „Spațiul este completat cu icoane pe lemn și sticlă dăruite de domnul Horia Dumitru Ionescu. Manuscrisele înrămate asemenea unor fotografii și așezate la loc de cinste  au fost dăruite de domnul Costion Nicolescu. Acestea luminează și înnobilează încăperile, scrisul care parcă tinde către cer fiind admirat de către vizitatorii care îl prețuiesc pe părintele Stăniloae. Sunt prezente aici și lucrări realizate recent la Editurile Patriarhiei Române, alături de cărți apărute după anii ‘90 la diverse edituri din țară, ceea ce arată că în societatea românească mereu a fost un interes pentru opera părintelui”, a precizat preotul Sorin-Vasile Tancău.

Fotografiile îl surprind pe părintele în diverse ipostaze alături de Arhiepiscopul Justinian Chira și obștea Mănăstirii Rohia, Nichifor Crainic, părintele Arsenie Boca, pictorul Horea Paștina, părintele Gheorghe Holbea, precum și familia din care făceau parte doamna Maria, fiica Lidia și nepotul Horia Dumitru Ionescu. La loc de cinste se află și fotografia părintelui Stăniloae alături de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în vremea când era doctorand al părintelui profesor.

Obiecte care dau mărturie despre o viețuire simplă și duhovnicească

Camera mică a fost dormitorul familiei, plin de flori îngrijite de doamna Maria - acum este amenajată într-un stil tradițional, cu icoane ardelenești pe sticlă, un covor vechi din lână și obiecte care ne amintesc de viețuirea simplă și duhovnicească a părintelui, toate parcă dând viață acestui spațiu muzeal. Doamna Maria a fost o persoană activă, care s-a ocupat de partea administrativă și de tot ceea ce era necesar în casă. Luminoasă și dedicată rugăciunii, „Măi­cuța”, cum îi spuneau unii ucenici, a avut un rol important în sprijinirea părintelui pentru a-și îndeplini lucrarea duhovnicească și pentru a traduce din opera Sfinților Părinți.

Horia Dumitru Ionescu apreciază realizarea acestui muzeu ca fiind „cel mai important lucru care s-a realizat în ultimii 30 de ani în legătură cu bunicul meu, cea mai frumoasă moștenire pe care bunicul meu o lasă legată de București”. 

Preotul Dumitru Stăniloae a primit repartiție pentru locuința de la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Vechi în anul 1946 și s-a mutat în 1947. A locuit aici timp de 28 de ani, până în 1975, când a cumpărat o locuință proprie și s-a mutat în strada Călărași. Din casa parohială de la ­Gheorghe Vechi a fost reținut de către Securitate, a stat o lună în cercetare, după care a fost mutat la închisoarea de la Aiud. Ulterior, când a revenit de la închisoare, s-a întors tot în această locuință. Muzeul actual păstrează intactă arhitectura: încăperile, ferestrele, ușile ca în perioada în care părintele a locuit aici. 

„Când vorbea părintele Stăniloae, toată lumea era captată”

Mărturia că părintele Dumitru Stăniloae a slujit aici la Sfântul Altar aparține unui fost paracliser, care după mulți ani, venind să viziteze sfântul lăcaș, a povestit că i-a fost băiat de altar. În fiecare duminică, venea împreună cu bunica sa din zona Rahovei, iar la finalul Sfintei Liturghii era invitat de doamna preoteasă Maria să ia masa împreună cu familia părintelui. „Mi-a spus și despre cum slujea: nu cânta foarte tare, dar când vorbea părintele Stăniloae, toată lumea era captată. Și-mi aduc aminte de cuvintele Mitropolitului Bartolomeu Anania, care spunea că pentru părintele Stăniloae Dumnezeu este trăire. Și atunci când Îl trăiești pe Dumnezeu, El nu te uită niciodată. Avem dovada că pe părintele nu l-a uitat Dumnezeu mai ales prin generațiile tinere de teologi care vin către acest muzeu și vor să descopere opera părintelui în continuare. Sunt mulți studenți doctoranzi foarte interesați de ceea ce a lăsat părintele moștenire, nu doar prin lucrările sale, ci și fizic, de tot ceea ce înseamnă manuscrise, mod de viețuire etc”, a evidențiat preotul Sorin-Vasile Tancău. 

Nepotul părintelui, Horia Dumitru Ionescu, a fost botezat în Biserica „Sfântul Gheor­ghe”-Vechi, în perioada în care bunicul său se afla închis la Aiud. Din perioada copilăriei, el își amintește că îl vizitau pe marele teolog multe persoane cunoscute: „Starețul Mănăstirii Rohia, viitorul Arhiepiscop Justinian Chira, era un om deosebit de blând, care de fiecare dată când venea cu treburi în București trecea și pe la bunicul meu. Îmi aduc aminte că înainte de a fi arestat i-a spus că oamenii Securității au fost la Rohia și au întrebat de el. Și în acea vară bunicii mei au observat că peste tot unde s-au dus la mănăstiri, în preajma lor se afla mereu cineva care îi urmărea. De exemplu, când au ajuns în fața casei bunicilor din Vlădeni se afla o echipă de muncitori care săpa, deși nu era canalizare în sat”. 

Manuscrisele luate de Securitate nu au mai apărut niciodată

Nepotul părintelui Stăniloae păstrează în memorie detaliile locuinței în care de mic copil a locuit alături de bunicii săi. În camera de zi sau sufragerie se afla un birou cu multe sertare, frumos lucrat, pe care părintele îl adusese de la Sibiu. În colțul de lângă fereastră era așezat televizorul - Rubin 101 - la care se uita rar. Un fir mergea până pe acoperișul casei unde era fixată antena. „În interior se mai aflau două fotolii, unul dintre ele era destinat bunicului, iar pe celălalt stătea întotdeauna oaspetele aflat în vizită. Între cele două fotolii se afla o măsuță. Iar pe pianina mamei era un aparat de radio la care bunicul asculta Europa Liberă, în fiecare seară cu sonorul dat destul de tare. Tot în sufragerie mai exista o canapea pe care bunicul se odihnea uneori. Când a fost arestat, Securitatea a luat, pe lângă manuscrise, pianina mamei și aceste două fotolii. Manuscrisele au fost mai întâi răvășite pe podeaua acestei camere, țin minte că mama povestea că persoanele respective chiar s-au indignat de cât de mult scrisese părintele. Aceste documente nu au mai apărut niciodată. Antonie Plămădeală, vrednicul de pomenire mitropolit, venea des la bunicul și uneori sâmbăta se uitau la emisiunea Teleenciclopedia, și sperau că lucrurile se vor îndrepta, dar n-a fost să fie așa. În acea perioadă, lucra ca funcționar la o fabrică de mase plastice din zona Obor, acesta fiind primul loc de muncă după ieșirea din închisoare”, își amintește Horia Dumitru Ionescu.

În acest apartament modest, părintele Stăniloae i-a primit pe doctoranzii săi şi pe marii oameni de cultură ai perioadei respective, dintre care amintim: Marin Preda, Ana Blandiana, Sânziana Pop, Gheorghe Pituț, Ioan Alexandru, Paul Anghel, regizorul Dinu Cocea, Stelian Tăbăraș și Ileana Corbea, redactori la Radio România. În fiecare zi primea oaspeți și pentru el era o bucurie să deschidă ușa tuturor celor care doreau să-l cunoască ori să-i ceară un sfat. Foarte des îl vizita părintele Nicolae Bordașiu, care venea îmbrăcat civil, seara târziu când se întuneca, pentru a fi protejat de ochii curioșilor. Veneau multe personalități, discutau pe îndelete, îl întrebau foarte multe lucruri, însă mai departe, în presă, numele Stăniloae era complet absent. Nu pomeneau nimic despre el, chiar dacă, uneori, îi preluau ideile. 

„Dumnezeu lucrează prin părintele Dumitru”

Mai mult chiar, „în anii ce au urmat imediat după ce a ieșit din închisoare, părintele profesor Dumitru Stăniloae a publicat sub pseudonim anumite studii. În această privință există mărturia vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania, care menționează acest aspect din perioada când lucrau împreună ca funcționari la Cancelaria Sfântului Sinod, cu sediul la Mănăstirea Antim”, a adăugat părintele Sorin-Vasile Tancău. 

În diminețile de toamnă-iarnă, focul în sobe îl făcea mereu părintele, care se trezea la ora 5. Avea o îndemânare deosebită în a mânui lemnele și cărbunii, astfel încât să producă în casă acea „căldură plăcută și odihnitoare” despre care își amintește nepotul părintelui.

Purtând stigmatul faptului că a fost în închisoare, nu s-a bucurat de un statut firesc în cadrul spațiului locativ de la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Vechi. Familia Stăniloae a fost nevoită să amenajeze, în spațiul unei debarale, o mică bucătărie, căci nu i s-a permis să gătească la bucătăria care era la acel nivel. Ulterior, cu ajutorul unor muncitori care lucrau în preajmă, familia Stăniloae a amenajat și o baie proprie și au ridicat un zid între cele două spații locative de la parterul clădirii ridicate după planurile cunoscutului arhitect Dimitrie Ionescu-Berechet. „Proiectul inițial de a face un spațiu muzeal nu avea în spate un depozit de documente care să fi aparținut părintelui Stăniloae. Am dorit să recuperăm acest spațiu din prisma întâlnirilor importante pe care părintele le-a avut aici. Părintele a tradus din operele Sfinților Părinți, ceea ce a imprimat un duh aparte locului. A fost important pentru noi să pornim, iar ulterior, când spațiul a fost amenajat, am simțit că Dumnezeu lucrează prin părintele  Stăniloae, astfel că fără un e­fort substanțial au venit obiectele pe care le vedeți aici. Nădăjduim ca generațiile viitoare să păstreze acest muzeu al celui mai mare teolog al secolului al XX-lea. Dorim ca pentru vizitatori, spațiul de la Biserica «Sfântul Gheorghe»-Vechi din Capitală să devină acasă la părintele Dumitru Stăniloae”, a precizat părintele Sorin-Vasile Tancău. 

„Duhul puternic al părintelui Stăniloae”

Manuscrisele care împodobesc pereții muzeului, donate de scriitorul Costion Nicolescu, fac parte din articolul „Misterele Bisericii” și luminează întreg spațiul muzeal, conferind  autenticitate și în același timp un duh aparte, pe care l-a menționat conf. univ. Adrian Lemeni, în Cartea de aur a muzeului, mărturisind că a simțit aici „duhul puternic al părintelui Stăniloae”.

Și pentru că părintele Stăniloae a fost numit „teologul Sfintei Treimi”, nu puteau să lipsească din acest spațiu icoana Sfintei Treimi și icoanele sfinţilor Grigorie Palama și Maxim Mărturisitorul, teologi pe care i-a tradus și i-a iubit foarte mult.

La finalul discuției, părintele Sorin-Vasile Tancău ne-a declarat: „Am o mulțumire sufletească pentru că acest spațiu s-a înnobilat cu aspecte culturale și teologice. Mulți vizitatori au mărturisit că au perceput aici o atmosferă duhovnicească. De fapt, ceea ce simt ei este duhul părintelui. Dorim ca astfel să ținem trează amintirea părintelui Dumitru Stăniloae în spațiul românesc și nu numai, cu o deschidere specială către studenți și lumea academică. Pentru viitor, ne dorim să organizăm activități culturale și seri duhovniceşti dedicate părintelui Stăniloae, astfel încât acest spațiu să prindă și mai multă viață”.