De multe ori, noi, românii, avem nevoie de un suflet convertit la Ortodoxie pentru a ne arăta comoara primită de noi de la strămoşi: credinţa drept-măritoare. Monahul Kyrill de la mănăstirea bucureşteană Radu Vodă este german de origine şi a ajuns „acasă“, în Ortodoxie, după pribegia prin luteranism, catolicism, hinduism sau budism.
Botezat în urmă cu cinci ani în biserica Mănăstirii Radu Vodă, pe când avea 20 de ani, părintele Kyrill povesteşte despre căutările sale spirituale: „Am ajuns în urma unei căutări foarte lungi, începută în tinereţea mea. Copil fiind, am avut setea asta după Dumnezeu, după Adevăr şi am căutat religia adevărată. În toţi acei ani, parcă cineva mi-a ţinut căile respiratorii, dar, în momentul botezului, mi-a luat mâinile de pe gât, trăgând pentru prima dată aer în piept. A fost extraordinar, atât raţional, cât şi sufletesc, am simţit ce înseamnă a avea viaţă. Acum, când mă uit înapoi, mi se pare că nu am trăit până am devenit ortodox. Sigur au fost nişte experienţe importante, dar abia acum simt că trăiesc“.
Pentru tânărul Nimai Karthaus din Germania, monahul Kyrill de astăzi, acest drum al regăsirii a fost lung. L-a cunoscut pe Dumnezeu în urma unei călătorii. A făcut primul pas spre Dumnezeu când a cerut la vârsta de 10 ani să fie botezat în Biserica Luterană, religia mamei sale. A urmat cursurile catehetice şi a primit confirmarea la 14 ani. Însă luteranismul nu i-a potolit setea de Dumnezeu. Impresionat de seriozitatea cu care tatăl său îşi practica religia sa, mişcarea hindusă Hare Krishna, a călătorit alături de acesta în India. „Am participat la slujbe, am dansat înaintea idolilor, am rostit mantre, dar niciodată nu m-am simţit împlinit acolo. Totdeauna a rămas un gol înăuntrul meu. L-am întâlnit chiar şi pe Dalai Lama. A fost o experienţă unică, impresionantă şi am rămas atras de budism. Însă Dalai Lama exportează budismul adaptat, nu este budismul autentic. Ceea ce ajunge la noi este un budism de marketing, adaptat la nevoile noastre. Dacă se înţelege ce înseamnă budismul în fapt, eu nu cred că ar mai avea aşa de mulţi adepţi în Occident“, spune monahul Kyrill. Tatăl său nu l-a forţat să se convertească la religia sa, şi pentru asta îi mulţumeşte: „Mi-a lăsat libertatea să aleg. Bineînţeles, totdeauna a răspuns la întrebările mele, şi nu au fost puţine. Am văzut cum trăieşte el, cum se scoală de dimineaţa rostind mantre, cum slujeşte la paraclisul hinduist din casa noastră. Dar, ştiţi, sunt mai multe trepte, printre care raţionamentul şi sufletul. Nici la una, nici la alta nu au reuşit nici budismul, nici hinduismul, nici islamul să răspundă în mod satisfăcător. Am găsit răspunsul abia după ce am ajuns la Ortodoxie, deoarece creştinismul ortodox este singura religie unde există dragostea adevărată. Nu se găseşte la nici o altă religie în forma aceasta.“ Şi ne-a explicat de ce nu a ales nici una dintre aceste religii: „În budism totul este iluzie, nu există sine. Ce nu există nu poţi să iubeşti. La sfârşit este integrarea în nimic, nu mai este nici dragoste, nici ură, nu mai există nimic. În islam este Allah care iubeşte doar pe cei care cred în el, doar pe cei care sunt drept-credincioşi, chiar se spune în Coran că urăşte pe păcătoşi. Însă în creştinism Dumnezeu iubeşte păcătoşii. Atunci când Mântuitorul Iisus Hristos este întrebat de ce mănâncă cu păcătoşii, El răspunde că doar cei bolnavi au nevoie de doctor, nu cei sănătoşi. În hinduism sunt zei care ei înşişi sunt stăpâniţi de patimi. Doar în creştinism este dragostea faţă de păcătoşi, aici există dragostea adevărată“.
Dacă India l-a îndepărtat de creştinism, tot India l-a readus la creştinism. „Creştinismul ortodox a fost singura religie care mi-a oferit un răspuns la problema suferinţei. De multe ori în viaţa mea am fost confruntat cu problema suferinţei. În a doua călătorie în India, la Mumbai, am fost la un ordin catolic de maici care s-au dedicat slujirii aproapelui, având grijă de copiii suferinzi de toate bolile. A fost groaznic ce am văzut acolo. Jertfa maicilor m-a readus spre creştinism, cu toate că eu nu m-am dezis niciodată cu totul de creştinism“, mărturiseşte monahul Kyrill.
„Ceva s-a întâmplat în sufletul meu“
Primul contact cu Ortodoxia a fost în cea mai secularizată ţară europeană. La 19 ani a lucrat în Franţa pe timp de vară ca voluntar la un centru social pentru persoane cu dizabilităţi. Din pronia lui Dumnezeu, la acest centru au venit şi voluntari români. „Într-o seară, când noi, voluntarii, am făcut fiecare o mică prezentare a ţării lui, românii au cântat un cântec psaltic. Am rămas copleşit, am şi plâns, cu toate că nu am înţeles nici un cuvânt. Ceva s-a întâmplat în sufletul meu. Şi, după experienţa aceasta, am venit în România în acea toamnă. Până să vin aici, m-am interesat de muzica psaltică, am început să citesc cărţi traduse în limba germană. «Pelerinul rus» m-a influenţat foarte mult pentru că vorbeşte foarte frumos despre rugăciunea inimii. Sfântul Siluan Athonitul a avut un rol crucial în convertirea mea, nici astăzi nu pot să mă satur să citesc din scrierile sale, este ceva minunat. Am citit şi catehismul ortodox apărut în Franţa, «Viu este Dumnezeu», tradus şi în germană“, mărturiseşte monahul Kyrill.
Când a ajuns în România, a vizitat Mănăstirea Radu Vodă, primul lăcaş ortodox căruia i-a trecut pragul. „Era slujba Vecerniei. A fost copleşitor pentru mine. M-am convins că aici este adevărul şi am avut dorinţa să mă botez ortodox. Părintele arhim. Policarp Chiţulescu, directorul Bibliotecii Sfântului Sinod, singurul părinte care ştia limba franceză, mi-a spus să citesc anumite cărţi, să învăţ Crezul şi alte lucruri importante şi mi-a zis să mă întorc de Crăciun. Aşa am rămas în contact cu el, am vorbit prin mail, m-a catehizat şi m-a botezat chiar de Naşterea Domnului, aici la Mănăstirea Radu Vodă“, îşi aminteşte neamţul care a primit la botez numele Antim. În vara următoare, în anul 2008, dragostea de „acasă“ l-a readus în România. Şi-a făcut serviciul militar muncind în folosul comunităţii la un centru pentru copiii străzii din Bucureşti. „Eu am ales varianta aceasta pentru ca să cunosc mai bine Ortodoxia. Am avut aşa o dragoste de ţara aceasta...“, se destăinuie monahul Kyrill, care s-a mutat definitiv în noua lui patrie, în februarie 2009, când a intrat ca frate la Mănăstirea Radu Vodă.
„Eu m-am gândit aşa: sunt convins că Dumnezeu există, atunci vreau să mă dăruiesc cu totul lui Dumnezeu, necondiţionat, vreau să mă aduc «ardere de tot»“. Astfel, neamţul Nimai Karthaus, Antim după botezul creştin-ortodox, s-a dăruit cu totul lui Dumnezeu, luând voturile monahale în Duminica Ortodoxiei din Postul Sfintelor Paşti de anul acesta. Şi-a ales numele Kyrill, scris după regulile limbii germane. „Mă simt foarte apropiat de România, pentru că aici am fost botezat, adică am primit naşterea din nou, aici am fost călugărit, care este tot o naştere. Deci, după trup m-am născut în Germania, dar după suflet în România“, mărturiseşte monahul Kyrill de la Radu Vodă.
