Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Reportaj Astăzi începe postul Naşterii Domnului

Astăzi începe postul Naşterii Domnului

Un articol de: Narcisa Balaban Urucu - 14 Noi, 2008

Astăzi, Biserica Ortodoxă intră în Postul Crăciunului. Este un post luminos, întrucât ne pregătim pentru o bucurie. În postul Naşterii Domnului, care ţine 40 de zile, sunt numai pomeniri ale bucuriei, ale nădejdii de bucurie. Ca orice post, în primul rând el trebuie să reprezinte o abţinere de la lucrurile rele care ne îndepărtează de Dumnezeu şi de oameni. Însă, odată cu gândurile noastre, în post ne angajăm şi la o disciplină în ceea ce priveşte hrana. Ne folosim numai de hrana vegetală şi, în zilele hotărâte pentru dezlegare la peşte, folosim şi peşte, şi untdelemn. Astfel, din punctul de vedere al alimentaţiei, Postul Crăciunului este un post mai uşor faţă de cel al Paştelui, având multe dezlegări la peşte, ulei şi vin. În comunitatea tradiţională, odată ce lumea a intrat în post, în primele zile aveau loc activităţi dedicate curăţeniei, având în vedere că întreaga perioadă a postului era una în care se urmărea purificarea prin toate mijloacele.

Astăzi, Biserica Ortodoxă intră în Postul Crăciunului. Acesta a fost rânduit de Biserică pentru pregătirea credincioşilor în vederea întâmpinării marelui praznic al Naşterii Domnului.

Postul Crăciunului aminteşte de postul îndelungat al patriarhilor şi drepţilor din Vechiul Testament, în aşteptarea venirii lui Mesia - Izbăvitorul. După unii tâlcuitori ai cultului ortodox, prin durata lui de 40 de zile, acest post ne aduce aminte şi de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aştepta să primească cuvintele lui Dumnezeu, Legea Decalogului (cele 10 porunci), scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii. Tot aşa se cuvine să aştepte creştinii, pentru a putea întâmpina prin ajunare Cuvântul lui Dumnezeu născut din Fecioara Maria. „Este un post luminos, întrucât ne pregătim pentru o bucurie. În Postul Crăciunului sunt numai pomeniri ale bucuriei, ale nădejdii de bucurie. Ne gândim la Întruparea Fiului lui Dumnezeu, ne gândim la Maica Preacurată, ne gândim la Dreptul Iosif, ales de Dumnezeu pentru a fi ocrotitor al Domnului Hristos, ne gândim la bunătatea lui Dumnezeu, ne gândim la iubirea lui Dumnezeu-Tatăl, care l-a trimis pe fiul său în lume, ne gândim la iubirea Fiului lui Dumnezeu, care, pentru noi şi pentru a noastră mântuire, s-a întrupat din Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi s-a făcut Om. Postul are doar rostul să ne pună cu mai multă grijă în atenţie evenimentele pe care le aşteptăm“, a explicat arhimandritul Teofil Părăian, de la Mănăstirea Brâncoveanu - Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov.

Un act liber consimţit

Acest post ţine 40 de zile: de la 15 noiembrie până la 25 decembrie. În general, în seara Sfântului Filip, pe 14 noiembrie, este lăsatul secului, 15 noiembrie fiind prima zi de post. Dacă, însă, ziua de 14 noiembrie - când, în general, se lasă sec pentru Postul Crăciunului - cade miercuri sau vineri (ca anul acesta), atunci postul începe chiar pe 14 no-iembrie, iar sec se lasă pe 13 noiembrie.

Ca orice post, în primul rând el trebuie să reprezinte o abţinere de la lucrurile rele care ne îndepărtează de Dumnezeu şi de oameni. Postul e un act liber consimţit, reglementat de disciplina religioasă pentru a întâmpina un eveniment important în istoria mântuirii.

Din punctul de vedere al postului sufletesc, cerinţele sunt aceleaşi ca în oricare altă zi de post. „Postul nu trebuie să fie o faptă izolată. Nu se poate spune că, dacă ai postit, ai realizat ceva şi că nu trebuie să mai realizezi şi altceva. Postul îl avem ca o faptă care se adaugă la celelalte fapte bune ale vieţii noastre, prin care creşte credinţa noastră“, a mai spus părintele Teofil.

Acum, creştinii trebuie să se spovedească şi să se împărtăşească pentru a se pregăti sufleteşte pentru primirea, în ieslea sufletului, a pruncului întrupat.

Multe dezlegări la peşte

Însă, odată cu gândurile noastre, în post ne angajăm şi la o disciplină în ceea ce priveşte hrana, pentru că aşa este rânduiala Bisericii noastre. Ne folosim numai de hrana vegetală şi, în zilele hotărâte pentru dezlegare la peşte, folosim şi peşte şi untdelemn.

Astfel, din punct de vedere al alimentaţiei, Postul Crăciunului este un post mai uşor, faţă de cel al Paştelui, având multe dezlegări la peşte, ulei şi vin. Este dezlegare la peşte şi preparate din peşte, precum şi la vin, untdelemn în toate zilele de sâmbătă şi duminică, cuprinse în perioada 21 noiembrie-16 decembrie, inclusiv. Va fi dezlegare la peşte: pe 21 noiembrie, de sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, în zilele de prăznuire a unor sfinţi cu cinstire mai largă în toată lumea ortodoxă, precum 30 noiembrie (Sf. Ap. Andrei), 4 decembrie (Sf. Varvara), 5 decembrie (Sf. Sava), 6 decembrie (Sf. Nicolae), 7 decembrie (Sf. Filofteia), 9 decembrie (Zămislirea Sfintei Fecioare Maria), 18 decembrie (Sf. Cuvios Daniil Sihastrul), 20 decembrie (Sf. Ignatie Teoforul).

Potrivit pr. prof. Ene Branişte - „Liturgica generală“ -, acest post este de asprime mijlocie, precum cel al Sfinţilor Apostoli. După rânduiala din pravile, în timpul acestui post, în mănăstiri se ajunează lunea, miercurea şi vinerea până în ceasul al IX-lea (aproximativ orele 15:00-16:00), când se mănâncă hrană uscată sau legume fierte fără untdelemn; marţea şi joia se mănâncă plante fierte, drese cu untdelemn, şi se bea vin, iar sâmbăta şi duminica se îngăduie şi peşte (cu excepţia perioadei dintre 20 şi 25 decembrie, când postul devine mai aspru). Dacă lunea, marţea sau joia cade prăznuirea vreunui sfânt cu doxologie mare, se dezleagă la peşte, iar miercurea şi vinerea, la vin şi untdelemn, dar se mănâncă numai o dată pe zi. Tot aşa, dacă miercuri sau vineri se întâmplă să cadă sărbătorirea unui sfânt cu Priveghere (5, 6, 9, 12 şi 13 decembrie) sau hramul bisericii, atunci se dezleagă la untdelemn, peşte şi vin.

Modificări în programul liturgic

În perioada Postului Crăciunului apar modificări în programul liturgic. Începând cu data de 21 noiembrie, se introduc în cadrul slujbei Utreniei Catavasiile Naşterii Domnului, care se cântă până în data de 30 decembrie inclusiv. La Ceasuri şi Pavecerniţă stihirile şi troparele nu se cântă, ci se citesc. Dacă Ajunul Crăciunului cade sâmbăta sau duminica, slujba Ceasurilor Împărăteşti se mută în vinerea de dinainte, această zi devenind aliturgică. De asemenea, dacă Ajunul Crăciunului cade într-una din zilele din cursul săptămânii (de luni până vineri), se va oficia în această zi Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, urmând ca în ziua praznicului să se săvârşească Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Dacă ajunul va fi sâmbăta sau duminica, în ziua de ajun se va oficia Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, iar în ziua Crăciunului - Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia.

Postul Crăciunului este ţinut şi în Biserica Romano-Catolică, unde este numit „Jejunium Adventus Domini“ (Postul venirii Domnului), dar durează doar trei săptămâni.

Vechimea Postului Crăciunului

Primele menţiuni despre respectarea acestei perioade de înfrânare alimentară şi trupească provin din secolele IV-V, de la Fericitul Augustin şi de la episcopul Leon cel Mare al Romei, care a rostit nouă cuvântări despre acest post, numit „postul din luna a zecea“.

La început, nu toţi creştinii posteau în acelaşi mod şi acelaşi număr de zile. De exemplu, unii posteau numai şapte zile, alţii şase săptămâni; unii ţineau un post mai aspru, alţii unul mai uşor. Însă Sinodul local din Constantinopol, ţinut la anul 1166 (sub patriarhul Luca Chrysoverghi), a uniformizat durata Postului Naşterii Domnului în Bisericile Ortodoxe, hotărând ca toţi credincioşii să postească timp de 40 de zile, începând cu data de 15 noiembrie. „Postul Crăciunului a fost instaurat după secolul al IV-lea şi cunoaştem aceasta pentru că Sfântul Ioan Gură de Aur nu cunoştea sărbătoarea Crăciunului, ci doar pe cea a Epifaniei. Explicaţia denumirii de Crăciun este variabilă: lingviştii spun că ar proveni din cuvântul «creatione», care înseamnă «creare», pornind de la idea că Iisus Se întrupează, dar există şi păreri care spun că denumirea de «Crăciun» ar proveni dintr-un cuvânt maghiar. Evenimentul Naşterii Mântuitorului este prezentat în două Evanghelii - la Sfinţii Evanghelişti Matei şi Luca -, fiecare punctând anumite elemente istorice şi cosmice de la Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos. Sfântul Evanghelist Matei aminteşte de stea, de magi şi de fuga în Egipt, pe când Sfântul Evanghelist Luca descrie călătoria de la Nazaret la Betleem, naşterea pruncului şi aşezarea Lui în iesle, închinarea păstorilor şi bucuria cerească a îngerilor. Astfel, prin Postul Crăciunului exteriorizăm puritatea de copil a sufletului, sentimentul de dragoste creştină şi bucuria că Răsăritul cel de sus alungă întunericul păcatului din sufletele noastre“, ne-a declarat pr. dr. Ilie Melniciuc-Puică, lector în cadrul Secţiei Biblice, specializarea „Studiul şi Exegeza Noului Testament“, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi.

Post mai aspru, în Ajun

Ultima zi a Postului Crăciunului (24 decembrie) este numită Ajunul Crăciunului, iar în această zi credincioşii îl aşteaptă pe preot ca să le aducă vestea naşterii Mântuitorului. Ei îşi primenesc casele, pregătesc bucate pentru cel mai important musafir, preotul, în ziua de Ajun, în felul acesta cinstind marea sărbătoare care are să vină. „În Ajun, preotul se aşteaptă cu multă curăţenie în casă, cu lumină în candelă, cu miros de tămâie în casă, cu inima bună. Aşa se aşteaptă preotul, pentru că cinstindu-l pe preot, cinsteşti naşterea lui Hristos. Dacă nu-l primeşti pe preot în casa ta, când vine Ajunul, parcă nu te poţi bucura la fel de venirea Crăciunului. Preotul trebuie aşteptat cu grijă, pentru că, la sărbătoarea Crăciunului, el este cel mai important musafir, este vestitorul naşterii lui Hristos şi prin el casa îţi este binecuvântatăââ, spun oamenii de la ţară.

„Ziua de Ajun este o zi de post mai aspru decât în celelalte zile. Se ajunează până la ceasul al IX-lea, când se obişnuieşte să se mănânce, în unele părţi, grâu fiert amestecat cu fructe şi miere, în amintirea postului lui Daniel şi al celor trei tineri din Babilon. În unele zone se ajunează până la răsăritul luceafărului de seară, care ne aminteşte de steaua ce a vestit magilor naşterea Mântuitorului. Această ajunare aminteşte, de asemenea, de postul ţinut odinioară de catehumenii care, în seara acestei zile, primeau Botezul creştin şi apoi prima împărtăşire la Liturghia săvârşită atunci în acest scop. („Liturgica generală“, pr. prof. dr. Ene Branişte, EIMBOR, 1985)

Bucuria credinţei

Tot din ziua de Ajun, încep colindele, cântările prin care glasurile cristaline ale copiilor ne vestesc marea bucurie. În fiecare an, mergând din casă în casă, în liniştea nopţii de dinaintea sărbătorii Crăciunului, colindătorii reactualizează simfonia divină a cetelor îngereşti şi cântarea păstorilor ce au vestit naşterea Domnului, în urmă cu 2.000 de ani. Versurile colindelor istorisesc toate evenimentele care s-au întâmplat la naşterea Mântuitorului lumii: cum au ajuns Iosif şi Maria la Betleem, locul în care S-a născut Mesia, cum au venit primele personaje care au aflat de marea bucurie (păstorii, magii), cum a apărut pe cer steaua călăuzitoare. La români, cel mai original mod de cinstire a Naşterii Domnului este colinda. Colinda reprezintă un mod de a ne pregăti pentru Crăciun şi de a serba bucuria lui, ca întâlnire a noastră cu sfinţenia şi cu bunătatea lui Hristos-Dumnezeu.

A doua zi, după ce participă la Sfânta Liturghie, credincioşii se întorc la casele lor, înfruptându-se din bucate de dulce şi bucurându-se de marea sărbătoare a creştinătăţii.

Postul Crăciunului, în comunitatea tradiţională

În comunitatea tradiţională românească, lăsatul secului era sărbătorit cu bucate din belşug; lumea petrecea, de obicei, în familie, înfruptându-se pe săturate din bucatele de care nu se mai puteau atinge în post, pentru a nu le duce astfel dorul. Nu doar partea alimentară era importantă, oamenii pregătindu-se şi din punct de vedere sufletesc, astfel că toţi ai casei trebuiau să se împace între ei, pentru a nu intra în perioada postului cu supărări.

Odată ce lumea a intrat în post, în primele zile aveau loc activităţi dedicate curăţeniei, având în vedere că întreaga perioadă a postului era una în care se urmărea purificarea prin toate mijloacele. Astfel, „în prima zi de post, femeile se îndeletniceau cu spălatul vaselor. Se făcea leşie cu apă şi se spălau toate vasele, lingurile, furculiţele, toată bucătăria, mobilierul, în general toată casa era curăţată astfel încât orice grăsime de natură animală să fie îndepărtată pentru a nu se mai spurca“, conform celor precizate de Ovidiu Focşa de la Muzeul de Etnografie al Moldovei. De asemenea, cei care îşi permiteau, foloseau un alt rând de vase care erau folosite doar pentru perioada de post.

Şezătoarea şi claca – modalităţi de petrecere a timpului în post

Modul de petrecere a timpului în perioada Postului Crăciunului în comunităţile tradiţionale ţărăneşti era caracterizat prin severitatea regimului alimetar, dar şi prin manifestări specifice care luau forma unor şezători sau clăci, obicei care astăzi se întâlneşte din ce în ce mai rar.

Şezătoarea, o manifestare socială la care participa întreaga comunitate sătească, avea loc, de regulă, în anotimpul rece şi, de obicei, în post. O altă manifestare de acelaşi gen era şi claca.

Dacă la şezătoare fiecare venea cu lucrul său, la clacă participau mai mulţi săteni care veneau în ajutorul celor care rămâneau în urmă cu muncile câmpului sau cu alte treburi gospodăreşti.

„La şezători se făceau şi glume, se cânta, se puneau la cale şi căsătorii, şezătorile având şi rolul ca tinerii să se cunoască între ei. Băieţii veneau mai mult să necăjească fetele, să facă tot felul de jocuri, dar şi pentru a intra în graţiile mamelor“, a continuat Ovidiu Focşa de la Muzeul Etnografic al Moldovei.

În timp ce mâinile lucrau, fetele cântau doine, cântece de dor, fiind acompaniate de băieţi la fluier. Şezătorile aveau loc în special în perioada lungă a postului; se mânca porumb sau grâu fiert, se coceau turte de grâu şi se bea covaşă, o băutură din făină de grâu şi făină de mei care se fermenta, având un gust dulce-acrişor. De altfel, în funcţie de zonă, meniul unei astfel de şezători varia, astfel că gospodina casei unde avea loc şezătoarea sau claca pregătea plăcintă cu dovleac, mere coapte la cuptor, plăcintă din făină de grâu şi mălai cu sfeclă de zahăr. La mare cinste erau gogoşile, setea fiind stinsă cu vin care se afla din belşug în beciurile gospodăriei.

Pregătirea cetelor de colindători

În perioada de post, nunţile, precum şi orice petrecere, erau interzise, însă nu acelaşi lucru se poate spune şi despre pregătirile pentru acest gen de evenimente. Astfel, printre preocupările cele mai intense care aveau loc la aceste şezători erau pregătirile de nuntă. Femeile mai în vârstă chiar le îndemnau pe tinerele fete să fie harnice, spunându-le acestora că, „dacă nu reuşeau să termine de tors caierul până la ziuă, urmau să se mărite după unul bătrân“, după cum a menţionat Ovidiu Focşa. Astfel, hărnicia era asigurată la o şezătoare, iar fetele lucrau cu spor.

În post, avea loc şi debutul pregătirilor pentru sărbătorile de iarnă, acum se forma ceata de colindători, se alegea căpetenia, cel care avea obligaţia să aibă grijă de bunul mers al pregătirilor. (Oana RUSU)