Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Reportaj Biserica din Lopătari, ca un luminiș cosmic al sufletului

Biserica din Lopătari, ca un luminiș cosmic al sufletului

Galerie foto (23) Galerie foto (23) Reportaj
Un articol de: Dumitru Manolache - 05 Iul, 2022

A ctitori o biserică în locul de obârșie dobândește dimensiunea unui act de jertfă, prin care îți arăți, în primul rând, dragostea față de Dumnezeu, și apoi respectul și prețuirea față de cei în mijlocul cărora te-ai născut. Un fel de luminiș cosmic pentru suflet, între atâtea nebuloase existențiale, o străfulgerare spirituală care schimbă instantaneu paradigma și face ca iubirea creștină și adevărul să circule ca valori de schimb între oameni. În această dimensiune existențială a rugăciunii deslușim noi și înălțarea noului lăcaş de cult ortodox din satul buzoian Lopătari.

Spre acest tărâm legendar de sub pădure, de pe cursul râului Slănic, am pornit într-o zi fierbinte de vară, cu nerăbdarea căutătorilor de adevăr și frumos, mânați de dorința de a gusta din farmecul unuia dintre cele „şapte locuri de poveste” buzoiene, cu apă, sare, pământ, focuri vii, vulcani noroioși, trovanți și un zid al Uriașilor, pe care le adună într-o singură exprimare muzeul cu același nume din inima satului Lopătari. Așezare veche de moșneni, situată între un deal de sare și „focurile vii”, atestată în urmă cu aproape 500 de ani, al cărei nume are mai multe posibile origini: „făcători de lopeți”, „loc ferit de inundații”, „vale cu apă curgătoare” și, probabil cel mai sigur, locuitori „lopătari”, adică oameni care trăiau în apropierea unui loc „care luminează permanent”, adică focurile vii. Această străveche origine vine din limba dacă, în care exista radicalul „lap”, sau „lăp”, care însemna „luminat”.

Satul dintre „malul cu sare” și „focurile vii”

La Lopătari însă aveam să descoperim una dintre cele mai încântătoare ctitorii buzoiene contemporane, adevărat „hrisov social, comunitar, care parcurge necontenit drumul lui Hristos cel personal”, cum frumos definea Biserica părintele Dumitru Popescu, permanent și neprețuit „laborator al Învierii”: biserica nouă, cu hramurile „Sfinții Împărați Constantin și Elena” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, din Protoieria Buzău 1. Despre această ctitorie și despre rugăciunile care s-au așezat ca temelie la zidirea ei ne-a vorbit părintele paroh Alexandru Dieaconu, preotul satului din 1996. „La vremea așezării mele aici existau aproximativ 530 de familii întregi și vreo 180 de persoane văduve. Astăzi, mai sunt în jur de 240 de familii întregi și 150-160 de persoane văduve, care însumează puțin peste 700 de suflete. Mai mult de jumătate dintre enoriași sunt trecuți de 70 de ani. Parohia continuă însă să fie vie. Avem credincioși evlavioși, care participă la Sfânta Liturghie, pentru că oamenii munților sunt foarte atașați de Biserică, sunt primitori și foarte gospodari. Copiii sunt crescuți în respectul față de Dumnezeu și de oamenii în vârstă, atitudine pe care o insuflăm și noi, mai ales că eu predau Religia la școala din localitate, fără întrerupere, de la Revoluție încoace”. Localitatea este binecuvântată de Dumnezeu, fiind așezată între focurile vii și malul cu sare, în apropierea unor cunoscute puncte turistice: „Dispunem de izvoare cu apă termală, care cândva erau folosite de săteni pentru tratarea unor afecțiuni reumatice, de o adevărată bogăție pe care ne-a dăruit-o Creatorul. La Mânzălești, comuna învecinată, există cea mai mare peșteră în sare din Europa și a doua din lume, și alte vreo 31 de peșteri mai mici, care însă nu se pot vizita din cauza intrărilor prăbușite. Pe platoul Meledic, din aceeași zonă, există un lac cu apă dulce, despre care legenda spune că este fără fund, iar peste deal se află celebrii vulcani noroioși. În zona Lopătari a activat și o semnificativă mișcare anticomunistă, din care a făcut parte și preotul Puiu Dragomirescu, tată a trei copii, arestat în ziua de 19 august 1959, imediat după terminarea slujbei, în văzul credincioșilor. La scurt timp au mai fost ridicați de Securitate alți patru preoți, rude cu dânsul, care în 1964 au fost eliberați. Dintr-un document înaintat familiei reieşea că părintele Dragomirescu s-ar fi sinucis la vreo nouă zile de la arestare. Din alte surse s-a aflat însă că ar fi fost strangulat cu o sârmă ghimpată. Deși era mort, tribunalul l-a condamnat la nouă ani de închisoare! Mai târziu, familia a aflat că fusese de fapt împușcat de un ofițer de Securitate, undeva spre dealurile Vrancei, fiind îngropat sumar într-un șanț. Oamenii locului îl consideră un martir și chiar un om sfânt, pentru că era blând, bun la suflet, devotat slujitor al lui Dumnezeu și foarte apropiat de semeni”, ne mărturisește părintele paroh Dieaconu.

Un vis împlinit de un ierarh, fiu al satului

În Lopătari funcționează două biserici. Cea veche, îmbrăcată în scândură, are hramul „Sfinții Voievozi”, a fost ridicată în incinta cimitirului în 1856 și zugrăvită în 1858. Cronologic, aceasta este al doilea sfânt lăcaş al comunității, primul fiind înălțat ceva mai jos, pe vremea „preaînălțatului nostru Domn Barbu Dimitrie Știrbei Voievod”, cum scrie în pisanie. În biserica veche se slujește în fiecare săptămână, ceea ce face ca ea să rămână vie. „Eu am fost încurajat de Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, om al satului, să vin în această comunitate, să mă întorc în locul de baștină al soției mele și să ridic o biserică nouă. Ideea construirii acestui lăcaş la Lopătari datează însă de mai multă vreme. Părintele Puiu Dragomirescu dorise și se pregătise pentru acest lucru. Împreună cu oamenii satului făcuse zeci de mii de cărămizi pentru biserică, fapt nu binevăzut de auto­ritățile comuniste ale timpului. După arestarea lui, cărămida a fost confiscată și folosită la zidirea școlii din sat și a celei de la Malul Roșu, o localitate apropiată nouă. Deci, Înalt­preasfințitul Părinte Casian dorea să împlinească visul părintelui martir Dragomirescu. Așa că, la îndemnul și cu sprijinul Înalt­prea­sfinției Sale, am demarat proiectul în 1999. La 27 octombrie 2000 am sfințit locul, iar în anul următor am început zidirea noii biserici. În 2014 a fost terminată pictura, de către o echipă de zugravi tineri ai grupului «Panselinos» din Iași, adusă de Înalt­prea­sfințitul Părinte Casian. Sfințirea noului lăcaş a avut loc în 22 octombrie 2017, în prezența a trei ierarhi: Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, arhipăstorul nostru, Înalt­preasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, și Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii”, ne spune părintele paroh.

Cu acel prilej istoric, după ce Preasfințitul Părinte Visarion a tâlcuit pericopa evanghelică a vindecării demonizatului din ținutul Gherghesenilor, Înaltpreasfințitul Părinte Casian a subliniat faptul că, „într-o vecinătate de doar câțiva metri, biserica nouă se unește cu tot ceea ce este esențial în educație și sănătate, pentru viața creștinului de rând: școala și dispensarul. Iar în partea de sud, are un alt «braț» al iubirii de oameni: centrul social-filantropic”.

La rându-i, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, după ce a evocat personalitatea preotului martir Puiu Dragomirescu, a spus: „S-a ridicat o biserică deosebit de frumoasă, o adevărată catedrală pe această vale a Slănicului. (...) Prin glasul clopotelor, Hristos vă invită la întâlnirea cu El, cu Maica Domnului și cu sfinții. Fiți încredințați că, dacă veți proceda astfel, veți păstra în continuare dreapta credință și vă veți menține în dreapta viețuire”.

În toată această perioadă a fost ridicată și casa praznicară, cu sprijinul aceluiași ierarh, iar în 2021, în Duminica a treia din Postul Mare, a Sfintei Cruci, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, care a slujit Sfânta Liturghie în noul lăcaş, a sfințit și monumentul eroilor ridicat în curtea bisericii.

Ansamblul spiritual, rod al rugăciunilor

„Eu cred că toate aceste realizări istorice pentru comunitatea noastră sunt rodul credinței și rugăciunilor oamenilor de aici și, bineînțeles, ale Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Casian, care a dorit să se zidească acest sfânt lăcaş în satul al cărui fiu este, devenind ctitor al întregului ansamblu religios. Proiectul, materialele folosite, pictura și toate celelalte înfăptuiri de aici sunt contribuții ale Înaltpreasfinției Sale. De asemenea, binecuvântarea Înaltprea­sfin­țitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, sfaturile, ajutorul și sprijinul financiar primit din partea eparhiei noastre au făcut ca acest obiectiv spiritual, în care se cuprinde și monumentul eroilor, să fie desăvârșit. Bisericile nu se zidesc din mândrie, ci din necesitate! Oamenii de aici și-au dorit să aibă o casă a lui Dumnezeu cât mai frumoasă, cât mai primitoare. De aceea sunt convins că pentru a se împlini dialogul nostru cu Creatorul, rugăciunea trebuie trăită și întărită prin fapte. În acest sens înțeleg și apropierea, sprijinul frățesc al eparhiilor și al enoriașilor, jertfa lor, care au unit întreaga comunitate în această lucrare, nu ușoară, în care se integrează și aportul copiilor din școală, și cel al bătrânilor din localitate care au ajutat cu ceea ce au putut ei la ridicarea noii biserici. Astfel, sufletele noastre se unesc și se înalță prin rugăciune la ceruri. Atâta vreme cât există Liturghie, lumea nu se va pierde! Lucru probat aici, în satele noastre de munte, unde oamenii, deși sunt apăsați de nevoi și încercări, ca peste tot în aceste vremuri, umplu bisericile în fiecare duminică, în fiecare sărbătoare, păstrează tradițiile, își venerează trecutul și-i pomenesc pe cei plecați dintre noi. Credința nu va dispărea. Suntem un popor credincios. De aceea eu nu văd un viitor sumbru”, ne mai mărtu­ri­sește părintele paroh Dieaconu.

Mângâierile mamei Maria Moldoveanu

Am străbătut satul, ne-am bucurat de fiecare întâlnire, de fiecare lucru descoperit, de frumusețea locului și a noii biserici, oprindu-ne în gospodăria mamei Maria Moldoveanu. O femeie de 82 de ani, văduvă, care a contribuit foarte mult la ridicarea tânărului sfânt lăcaş. „Soțul meu a decedat în anul 2000. Locuiesc aici cu un băiat pe care l-am luat de mic de la casa de copii. Fata mea locuieşte la Buzău. Nu am nepoți direcți, dar am foarte mulți adunați de la celelalte rude ale mele! Pe timpul lucrărilor la biserica nouă, aici la mine s-a gătit mâncarea pentru muncitori din produsele pe care credincioșii din sat ni le dăruiau. Aici serveau masa zilnic uneori și peste 25 de oameni. Eu găteam, ajutată de alte credincioase din sat, supă, ciorbă, mâncare de cartofi, de fasole, fripturi, sarmale, cum se gătește pe la noi. Mi-a plăcut să fac lucrul acesta. Deși sunt în vârstă, nu mă pot lipsi de Biserică. Mă rog în fiecare zi, citesc psalmi, pentru că toate acestea sunt pentru sufletul oamenilor. Toate îți mângâie sufletul. Când te rogi, te simți fericit și împlinit. Când eram copil, tatăl meu a murit pe front. Aveam patru ani când am primit hârtia care ne anunța lucrul acesta. Mama mea plângea, dar nu înțelegeam de ce, și plângeam și eu. Simțeam o mare durere. Am crescut foarte greu, pentru că după război a venit foametea. Dacă le povestesc acum tinerilor despre toate aceste necazuri, nu pot înțelege ce însemnau ele. Copiii noștri s-au născut și au crescut fără să cunoască asemenea orori. Când eram mică, ne citea un cunoscut al bunicului dintr-o carte și ne spunea că vor veni vremuri și mai grele. Dar cine se gândea atunci la așa ceva? Ei, pare că acele vremuri le trăim acum! Și dacă vine război, o să vină și foamete, și boli, și multe alte greutăți. De aceea, eu cred că lumea ar trebui să fie mai bună. Să aibă mai multă credință, pentru ca Dumnezeu să-Și întoarcă mai mult mila Lui către noi, către copii, către animale, către tot ce El a zidit. Sunt foarte fericită și mulțumită că toată munca mea a fost apreciată de credincioși și de fiul satului nostru, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, care mi-a acordat o medalie, «Vrednicia Andreiană», cu diplomă, și o icoană a Maicii Domnului pe care o păstrez cu mare cinste în casa mea”, ne mărturisește mama Maria.

După câteva ceasuri petrecute alături de lopătăreni, am plecat mai departe, spre alte ținuturi de basm buzoiene, cu bucuria însușirii unei lecții despre credință și datorie față de Dumnezeu, despre omenie și jertfă, despre respect și dăruire față de cei în mijlocul cărora te naști, care, la Lopătari, a luat chipul rugăciunii și face ca adevărul și iubirea să circule ca valori de schimb între oameni.

 

Citeşte mai multe despre:   Biserici din Romania  -   Biserica din Lopătari