Prin secolul al XV-lea, negustorii nemţi care îşi făcuseră depozit de mărfuri la poalele Pietricicăi, în oraşul Piatra lui Crăciun (astăzi Piatra Neamţ), în drumul lor spre Bacău, făceau popas într-un loc de o frumuseţe magnifică, pentru a admira strălucirea trandafirilor care creşteau din abundenţă pe aici. „Rosen hoff“ i-au spus ei acestei „grădini“ înmiresmate, adică „locul cu trandafiri“. Numai că moldovenii au pronunţat în limba lor acest cuvânt ce denumea pe nemţeşte zona de confluenţă a râurilor Cracău şi Bistriţa şi au spus „Roznou“, apoi „Roznov“. Şi Roznov i se spune şi astăzi. Din 2003, Roznov este oraş, însă locuitorii lui nu se dau a fi orăşeni, trăind în case mici, aşezate la margini de alei şi ducând viaţa liniştită a moldovenilor de la ţară.
În secololele trecute, au existat prin aceste locuri oameni care şi-au înveşnicit numele şi au lăsat posterităţii o valoaroasă moştenire. De numele colonelului Gheorghe Rosetti (Roset sau Ruset) Roznovanu se leagă biserica „Sfântul Nicolae“ din localitate, muzeul de la demisolul bisericii, parcul din centrul comunităţii, castelul de mai la vale, corurile bisericii, ansamblul folcloric al parohiei.
Despre biserica „Sfântul Nicolae“ se spune că este o minune creată de om cu ajutorul lui Dumnezeu. A fost ctitorită pe la sfârşitul secolului al XIX-lea de renumitul proprietar şi om politic, colonelul Gheorghe Ruset Roznovanu în amintirea fiului său, Alexandru, care a murit la 20 de ani, de pneumonie.
Biserica se impune atât prin frumuseţea sa monumentală, cât şi prin arhitectura neobişnuită prin Ţara Moldovei, desprinzându-se parcă din salba de biserici de la Sankt Petersburg sau Moscova. Această înfăţişare a bisericii de la Roznov se explică având în vedere tradiţionalele legături ale familiei Roznovanu cu nobilimea rusă şi cu familia ţarului, la care se adaugă şi faptul că însuşi ctitorul a urmat şcoala de ofiţeri din Petersburg, fiind un profund cunoscător şi un mare admirator al civilizaţiei şi culturii slavilor orientali.
Clopotele cântă numele ctitorului
„În doi ani a adunat materiale şi a ridicat biserica, după planul de construcţie al arhitectului rus Sultanoff şi cu ajutorul unor cioplitori italieni. A adus două esenţe de piatră, de la Tarcău şi de la Piatra Şoimului. O esenţă dură pentru bază şi una mai moale pentru ferestre şi ancadramente. După ce a ridicat biserica, a pus zece clopote. Şapte clopte mici fac gama Do major, al optulea face Do de jos - acesta fiind cel mai mare - şi două egale ţin isonul între note şi aşa ar ieşi refrenul: «co-lo-ne- lul roz-no-va-nu, co-lo-ne-lul roz-no-va-nu». Cam aşa a vrut să sune cântecul clopotelor. Fiecăruia dintre cele opt clopote care cântă pe note să-i fie dedicată o silabă din numele lui. Îi plăcea foarte mult această titulatură «colonelul Roznovanu». În 1904, Gheorghe Roznovanu a murit, biserica rămânând nepictată. A rămas să îndeplinescă acest lucru soţia, care şi ea a murit în 1907. Şi atunci a rămas pe seama executorilor testamentari, cărora colonelul le-a lăsat bani pentru pictură, pentru plata preoţilor slujitori, plata cântăreţilor, plata corului, plata unei burse pentru viitorul preot care avea să slujească în ctitoria sa şi care studia în Rusia. În aceste condiţii, pictura a fost realizată între 1914 şi 1915 de Costin Petrescu, cel care a pictat Ateneul Român din Bucureşti şi catedrala din Târgu Mureş“, ne povesteşte părintele Vasile Ţoc, paroh la „Sf. Nicolae“ şi protopop al Protopopiatului Roznov.
Icoane din Rusia
Pictura interioară reuneşte câteva compoziţii de evidentă valoare artistică, armonizându-se, prin dispunere şi culoare, cu întregul ansamblu al monumentului. Remarcabile sunt şi cele două tablouri votive situate de-o parte şi de alta a intrării în biserică, tablouri care înfăţişează în partea dreaptă pe colonelul Roznovanu, iar în stânga pe soţia sa, Alexandrina Ruset Roznovanu, alături de fiul lor, Alexandru. Nici catapeteasma nu se încadrează în canoanele obişnuite ale bisericilor româneşti, ea fiind executată la Moscova, din bronz aurit, între anii 1890 şi 1892. Ea încântă ochiul privitorului datorită bogăţiei şi strălucirii ornamentaţiei, oferind, totodată, un anume echilibru întregului spaţiu interior.
Biserica a primit importante donaţii în obiecte de cult, multe dintre ele de o valoare incontestabilă. Menţionăm două icoane dăruite lui Roznovanu de marele duce Pavel Alexandrovici şi de ţarul Nicolae al II-lea. O altă icoană, îmbrăcată în argint, a fost donată de Leon Urusov, ambasador al Rusiei în mai multe ţări europene. Printre cărţile de cult din patrimoniul bisericii se găseşte şi o Evanghelie din 1644, scrisă în slavonă. Amintim şi un sfânt epitaf cu fir de aur şi argint, cusut şi donat în urmă cu 115 ani de verişoara ctitorului, Glafira.
Criptă pentru familia Rosetti
La demisolul bisericii, unde ctitorul a construit criptă pentru neamul Ruset Roznoveanu, scriind deasupra intrării în cavou cu litere slavone „Neamul Ruset Roznovanu“, parohia a amenajat în anul 2002 Muzeul „Gheorghe Ruset Roznovanu“, care adăposteşte cele mai frumoase obiecte vechi care până acum au fost păstrate în biserică. „Muzeul păstrează epoleţii, lancea, toiagul de majordom ale lui Roznovanu, avem banderolele lui Roznovanu, avem şi alte decoraţii din război, pe lângă cele 11 medalii - două din aur şi nouă de argint, pe care le-a primit în urma participării sale la război - care au fost recuperate de la Banca Naţională. Avem veşminte vechi de 100 de ani, în culori naturale, avem veşmântul diaconului din 1940, fotografii cu Roznovanu, o copie a testamentului lui, apoi avem cele două icoane mari, a Maicii Domnului şi a Mântuitorului, din biserica ce a ars în 1944. Aceste icoane au acoperit pe timpul comunismului cele două pisanii: cea a zidirii bisericii, realizată cu aprobarea regelui Carol I şi una care explică metoda prin care s-a fixat locul bisericii. Pisaniile care menţionează «Majestatea sa Regele Carol…», formulă ce nu cădea bine comuniştilor, ar fi fost tencuite şi s-ar fi pierdut, dacă nu se găsea altă soluţie“, ne mai spune părintele protopop.
Pe lângă acestea, muzeul mai păstrează două tablouri în mărime naturală ale celor doi ctitori, Gheorghe şi Alexandrina Roznovanu, refăcute în 1986 după tablouri vechi de un pictor din Roznov, Dan Adăscăliţei, cu menţiunea că tablourile după care au fost făcute fuseseră ciuruite de ruşi în 1944, rămânând întregi numai capul şi vârfurile de la cizme. „La demisolul bisericii se află şi mormintele străbunilor şi strămoşilor lui Roznovanu, Iordache, Neculai Ruset Roznovanu, cu fiii lor, cu cei care au făcut parte din familia Roznovanu. Avem busturile în marmură ale ctitorilor, avem o coroană mortuară de la înmormântarea lui Roznovanu, apoi semnătura lui Roznovanu pe o Sfântă Evanghelie în ziua morţii fiului său şi un sfânt epitaf adus de la Moscova, acum 111 ani. De asemenea, am îmbogăţit muzeul şi continuăm să adunăm tot felul de obiecte. Avem şi o colecţie de monezi vechi şi noi ale tânărului elev seminarist, Lucian Buzoianu. De asemenea, avem o colecţie de insigne şi medalii din toate timpurile, apoi avem colţul etnografic şi folcloric, apoi câteva elemente din arsenalul războiului de ţesut popular, adunate de la credincioşi etc.“, adaugă părintele Ţoc.
▲
Castelul şi Parcul Roznovanu
Castelul Roznovanu a fost construit după 1800 şi fost lăsat bisericii de către Gheorghe Roznovanu, prin testament. El fiind filoţarist, executorii testamentari nu l-au mai lăsat bisericii, dându-i altă destinaţie. A fost dat mai întâi Eforiei Spitalelor din Iaşi, iar în 1940 aparţinea colegiului militar. În timpul regimului comunist a fost transformat în şcoală profesională, apoi în şcoală de perfecţionare pentru contabilii din domeniul silvic. După â90, castelul a fost preluat prin acţiuni de către o societate privată.
Un alt punct de atracţie al roznovenilor este parcul dendrologic Roznovanu. Pe cele trei hectare ale sale pot fi admirate specii rare de copaci, precum bradul argintiu, tuia americană, pinul snob, salcâmul japonez, salcâmul galben sau oţetarul. Deşi deţine minunăţii nemaiîntâlnite, parcul nu mai este ce a fost odată.
