Azi vă invit să poposim împreună în bisericuţa de la Tisa-Silvestri (judeţul Bacău), pentru a ne mângâia sufletul şi ochii cu unele dintre cele mai calde şi mai frumoase înfăţişări ale lemnului cioplit.
La Tisa-Silvestri, primăvara nu s-a încumetat a se cuibări pe dealurile scormonite încă de vântoasele nărăvaşe ale iernii. Sus, pe culmea pe care stă de aproape trei veacuri biserica de lemn a satului, aerul te biciuie fără milă din toate părţile. Desenul cenuşiu al satului, lăsat în urmă de nemişcarea iernii, amplifică şi mai mult sentimentul de frig. Pe coclauri, prin vâlcele, câte-un smoc timid de iarbă dă semn că sub mantaua cenuşie de pe toată întinderea viaţa mocneşte, cătând puterea de-a ieşi să-şi primească mult aşteptata porţie de lumină.
Sub cerul vânăt şi el de frig, bisericuţa, şubredă şi suferindă, e cea mai fidelă întruchipare a neputinţei. Lovită de ierni aprige, de vânturile ce bat cu nemiluita, dar mai ales de neglijenţa autorităţilor în drept, a reuşit să răzbească miraculos prin timp. O blândă cetate în care Cerul şi-a rânduit sălaş de linişte şi de odihnă.
Oleacă de istorie
Biserica de lemn cu hramul „Sfinţii Voievozi“ din Tisa-Silvestri a fost construită, potrivit cercetătorului Dorinel Ichim, cel care a descifrat pisania de deasupra portalului de intrare, la 1722, pe cheltuiala enoriaşilor. Istoricul parohiei reţine şi o altă dată a naşterii bisericii, respectiv anul 1840, aşa cum arată înscrisurile dintr-un act din 1943 al Comisiunii Monumentelor Istorice de pe lângă Ministerul Cultelor, care citează Anuarul de la 1909. Nu există însă alte documente care să certifice această din urmă ipoteză. De-a lungul timpului, bisericuţa a fost reparată în mai multe rânduri. Prima dată, la 1840, în 1870, în 1934, când a şi fost tăbănuită cu scândură, iar apoi în anul 1970, când a fost alipit în faţa portalului de intrare şi un mic pridvor. Ultimele reparaţii s-au făcut în 1995, fără a se insista foarte mult însă, din cauza rigorilor legislaţiei monumentelor de acest tip. „În bisericuţă s-a slujit neîntrerupt până în 2009, când ne-am mutat în biserica nouă. Acum, aici mai oficiem doar slujbele de înmormântare. Din păcate, e în starea în care o vedeţi. Satul este îmbătrânit şi, fără sprijin din partea autorităţilor, nu avem puterea financiară de a o repara aşa cum prevede legislaţia monumentelor istorice“, spune, cu amărăciune, părintele Cătălin Filip, parohul de la Tisa-Silvestri.
Stilul arhitectural
Biserica de lemn din Tisa-Silvestri este construită din bârne masive, de stejar, aşezate pe tălpi de stejar şi încheiate la colţuri „în coadă de rândunică“. Acoperişul este de draniţă, aşa cum a fost şi la începuturi. La reparaţiile din anul 1934 pereţii de bârnă au fost căptuşiţi cu scândură de brad atât la interior, cât şi la exterior, din cauza curenţilor reci ce se întretăiau pe coama dealului pe care e ridicat locaşul, tăbănuiala fiind reînnoită în anii â70 ai secolului trecut. La toate îmbinările sunt folosite cuie de lemn, martori ai meşteşugului pe deplin stăpânit de lemnarii de odinioară.
Bogăţia decorului de interior
Interiorul dă cu adevărat măsura valorii acestui monument, reprezentativ pentru arhitectura populară băcăuană. Căci aici, ca nicăieri în altă parte parcă, lemnul a primit un decor simplu, dar graţios, încifrând în semnele încrustate pe trupul său reperele lumii de demult. Portalul de intrare este înnobilat cu o bogăţie de motive: de jur împrejur un registru sub forma frânghiei duble, simbolizând veşnicia, apoi o altă serie de registre cioplite „în dinţi de ferăstrău“. De asemenea, pisania scrijelită deasupra portalului este încadrată de două registre cu motivul spiralei.
Interiorul este împărţit în altar, naos şi pronaos, ultimele două spaţii fiind separate printr-un perete despărţitor sculptat şi decorat cu motive vechi. Partea superioară a peretelui despărţitor prezintă motive de o tulburătoare sensibilitate: pomul vieţii, coarnele berbecului, spirala.
Consolele sculptate „în cap de cal“, cele mai frumoase, mai bine reliefate şi mai expresive din toate bisericile de lemn văzute până acum, constituie un adevărat brand al locului, fiind cele care dau nota de unicitate monumentului şi îl particularizează în rândul bisericilor de lemn din Moldova. „După cum se poate observa, există console sculptate în «cap de cal», console pe care este sculptat capul de om şi, foarte interesant, console sculptate în cap de cal cu chip de om“, explică părintele paroh. De altfel, aceste splendide console au fost remarcate încă din anii â80 ai secolului trecut, de către cercetătorii Ioana Cristache Panait şi Titu Elian: „«Consolele interioare ale bisericii din Tisa-Silvestri sunt decorate cu motive antropomorfe, cărora le corespund la exterior console cu decoraţie «în cap de cal»“.
Una dintre splendorile acestei bisericuţe rămâne catapeteasma. Pictată de un zugrav anonim, aceasta păstrează un tezaur iconografic unic. „Catapeteasma este cea originală. A fost doar curăţată, din câte ştiu, în 1995“, spune părintele Cătălin Filip.
Din patrimoniul bisericuţei fac parte două icoane foarte vechi şi extrem de valoroase din punct de vedere pictural - icoana Sfântului Arhanghel Mihail şi cea a Sfântului Ierarh Nicolae, păstrate în Altar. „Masa Altarului este sculptată dintr-un singur trunchi, sub formă de amforă“, subliniază parohul de la Tisa-Silvestri.
Lucrări urgente
Deşi înscrisă pe lista monumentelor istorice din judeţul Bacău, deşi e una dintre cele mai valoroase construcţii din lemn datând din prima jumătate a secolului al XVIII-lea din această parte de ţară, pe bisericuţa de la Tisa-Silvestri numai un miracol o mai ţine în picioare. Înlocuirea draniţei de pe acoperiş este urgenţa de căpătâi pentru salvarea ei. „Draniţa este foarte deteriorată; practic se vede afară. Iar înăuntru plouă. Din cauza aceasta lemnăria din pod, argeaua cum se spune, a putrezit, nu poţi bate un cui. Eu am făcut în urmă cu câţiva ani un proiect pe fonduri europene pentru un centru after-school, în care aş fi putut integra şi reparaţia monumentului, dar nu au fost suficiente sumele, însă politica a făcut în aşa fel încât să nu mai meargă înainte toate proiectele pe Măsura 3.2.2. Ne-am dori să putem să o restaurăm şi să rămână ca muzeu“, explică preotul.
Satul din pădurea lui Silvestru
Despre numele aşezării o legendă locală spune că ar proveni de la un anume Silvestru. Acesta ar fi primit, ca danie, o pădure de tisă ce se afla pe teritoriul actualei vetre a satului.
Dincolo de legendă, satul este atestat documentar la 1436, când, într-un act domnesc, sunt pomeniţi Selvestrenii. Satul, în componenţa de astăzi, avea să ia fiinţă, aşa cum arată documentele istorice, din contopirea a două aşezări distincte: Tisa şi Silvestri.
Din punct de vedere teritorial-administrativ, localitatea face parte din comuna Odobeşti, judeţul Bacău, şi se află la circa 25 de kilometri distanţă de oraşul reşedinţă de judeţ. În Tisa-Silvestri există şi o altă veche vatră de spiritualitate, mănăstirea de maici „Buna Vestire“, atestată documentar la 1729.
