Odinioară era considerată „regina“ staţiunilor balneoclimaterice din România. Zeci de mii de turişti din ţară şi din străinătate i-au călcat pragul, bucurându-se de apele minerale tămăduitoare, de aerul curat şi de liniştea atât de căutată de cei din marile oraşe. Astăzi, faima luxoasei staţiuni a devenit poveste. Strălucirea Borsecului de altădată se mai vede doar pe câte-un petec de dantelărie de lemn rămasă intactă la balconul vreunei vile părăginite şi în vechile fotografii alb-negru aşezate, a nostalgie, în Muzeul Apelor Minerale.
O zi la Borsec e, dacă nu spectaculoasă, cu siguranţă odihnitoare, cât să te facă să revii măcar pentru o săptămână de totală relaxare.
În mica staţiune harghiteană e o linişte aproape nefirească. Ca într-o găleată uriaşă, încercuită armonios de Munţii Giurgeului, Bistriţei şi Călimanilor, trăiesc 2.200 de suflete, într-un amestec pestriţ, dar pitoresc, de etnii, credinţe şi graiuri.
Românii, maghiarii, ruşii, germanii şi evreii din Borsec nu s-au certat niciodată de-a lungul istoriei aşezării lor. Ar fi şi împotriva firii să strice liniştea locului şi să tulbure, cu ceva, frumuseţea priveliştilor de pe platourile largi de la înălţime. Pe un aşa tărâm binecuvântat, în care apa izvoarelor ţâşneşte direct cu bule, ca cea pe care o cumpărăm de la pet, în magazine, ai zice că nu există nici o problemă. Şi totuşi...
Un imens „cimitir de case“
Aşa încep toate dramele, dar cea de la Borsec e cu atât mai dureroasă, cu cât, de 20 de ani, lucrurile nu s-au mişcat aproape deloc. Staţiunea în sine, cu întreg şirul de vile, altădată cochete, seamănă, fără dorinţa de a face glume macabre, cu un imens „cimitir“ de case. Totul e pustiit şi pustiu. Clădirile, de fapt ce-a mai rămas din ele, se dărâmă de la o zi la alta, iar pe localnici nu-i zăreşti prea des. Turiştii sunt şi ei scumpi la vedere.
Unul dintre motivele pentru care Borsecul e ocolit este cu siguranţă starea de dezolare ce te cuprinde după numai câteva minute de colindat printre ruine. Drumurile sunt stricate, asfaltul mâncat de ploi şi viscole grele, de munte, iar baza de tratament abia se mai ţine în picioare. Nefamiliarizat cu situaţia locului, ai tendinţa să crezi că aici ori e vorba de nepăsare administrativă ori de indiferenţa oamenilor, ori, ca în atâtea alte cazuri, guvernanţii au uitat că Borsecul mai există pe hartă.
Ultima variantă, aveam să aflu ceva mai târziu, e cea mai apropiată de adevăr. „Democraţia asta ne-a adus aici. Asta o stricat tăt“, ne-a lămurit o localnică pe care am întâlnit-o în timp ce făceam turul staţiunii, să descoperim izvoarele despre care auzisem atâtea.
Două sute de ani de sănătate din apele Borsecului
Localitatea atât de vestită pentru apele sale minerale are o vârstă relativ tânără. Istoria sa începe în urmă cu circa 200 de ani, când, un întreprinzător austriac, Zimmethausen Anton, a închiriat Borsecul, pe atunci proprietatea comunelor Ditrău şi Lazărea. „A concesionat terenurile din Borsec de la aceste două comune şi a început să construiască prima manufactură de fabricare a sticlei necesare îmbutelierii apei, vile de locuit şi drum de acces spre Ditrău“, ne-a explicat primarul localităţii, Mik Jozsef.
Apoi, treptat, s-a întemeiat aşezarea, iar destinul localnicilor a fost legat, inevitabil, de izvoarele minerale din zonă. Acestea le-au oferit locuri de muncă şi tot graţie lor Borsecul a devenit un atât de cunoscut loc de odihnă, recuperare şi recreere, în scurt timp renumit şi peste graniţele ţării. Până în anii 1950 aici venea, periodic, toată lumea bună pentru băi de soare şi de apă.
Odinioară un furnicar de turişti, astăzi o ruină
A urmat naţionalizarea, în anii comunismului, iar vilele elegante şi moderne pentru acele vremuri au trecut, forţat, în proprietatea statului. Dacă odinioară acestea erau cunoscute de turişti după numele proprietarului, şefii comunişti ai vremii n-au mai permis acest lux, numerotându-le sec, de la 1 şi până la 73.
Chiar şi aşa, în cele aproape patru decenii de comunism, Borsecul a cunoscut o glorie fantastică. „Vilele erau frumoase, restaurantele erau vii, era muzică. 8.000 de musafiri veneau pentru tratament. Tinereţea mea a fost foarte frumoasă. Dar acum, vedeţi ce este… Şi oamenii sunt vinovaţi, pentru că nu se ajută între ei“, ne-a povestit Barbara K., fostă muncitoare la fabrica de apă minerală.
Vilele erau pline ochi de turişti, numiţi de localnici „musafiri“, în buna tradiţie de ospitalitate a locului, iar pe Bulevardul „Şapte izvoare“, strada de promenadă a borsecenilor, n-aveai loc s-arunci un ac. „În sezonul de vară, pe un ciclu de o săptămână - zece zile, erau câte 5.000 de turişti, pe lângă cei 3.000 de locuitori ai Borsecului. Pentru cazare existau aproape 100 de vile, hoteluri şi încă mai erau cazaţi musafiri la fiecare a doua casă“, îşi aminteşte primarul.
„Eu am lucrat 34 de ani la cazare, ca recepţioneră. Aveam contractaţi pe zi câte 250 de oameni. Mă trezeam la ora 4 dimineaţa să deschid, pentru că la ora 5 soseau deja turiştii. La policlinică, la ora 7 era plin pe culoare. Se făceau multe tipuri de tratamente“, îşi aminteşte Tudora Fokt, o bucureşteancă venită în Borsec din tinereţe, acum în vârstă de 77 de ani.
Lucrurile mergeau bine, turismul era înfloritor, oamenii aveau unde munci, iar localitatea părea că nu mai pridideşte să ţină în spate, zilnic, atâtea suflete. „Cam 80% din veniturile oraşului veneau din turism, iar 20% din industrie şi apă minerală. Acuma-i invers: cam 5% din turism şi restul din apă minerală“, susţine primarul. „Seara se vedea adevărata faţă a Borsecului. După ora 6, toţi musafirii ieşeau pe bulevard, la plimbare. Era atâta lume că, dacă erai grăbit, nu te puteai strecura. Avea toată lumea acces la Borsec. Iarna veneau la tratament colectiviştii, pentru că vara aveau treburi pe câmp“, a completat şi Eszter Fazakas, fostă asistentă medicală în Policlinica din Borsec.
Spre anii de sfârşit ai „epocii de aur“, însă, „maşinăria“ a început să scârţâie. Turiştii au subţiat rândurile, mai ales iarna, pentru că începuseră să apară problemele cu căldura. „Moartea Borsecului n-a început la data schimbării regimului. Se produseseră deja «fisuri»…“, susţine Eszter Fazakas.
Borsecul decade, preţul terenurilor creşte
Întâmplările nefericite s-au ţinut lanţ. În 1995, în spiritul instalat la acea vreme, al privatizărilor pe interes, baza de tratament şi de cazare a Borsecului a trebuit să treacă prin aceleaşi proceduri.
„S-au vândut atunci o parte dintre vile, cu toate că se ştia că multe vor fi retrocedate vechilor proprietari. Au început, apoi, din această cauză, multe procese. „Punctul pe i“ a fost pus în anul 2001, când s-a închis şi baza de tratament şi a fost vândută particularilor. Cam 70% dintre obiective au fost vândute unei firme, clădirile fiind supraevaluate. Apoi, acestea au fost băgate drept garanţii la două bănci, s-au luat nişte credite frumoase, iar banca s-a trezit în 2004 că, după doi ani perioadă de graţie, nu mai are cine plăti ratele. Aşa că s-au revândut obiectivele respective diferitelor persoane. De atunci lumea a tot început să cumpere, simţind că Borsecul, cândva, cândva, o să revină la ce-a fost odată“, ne-a explicat Mik Jozsef.
Aceasta pare să fie şi explicaţia faptului că, paradoxal, deşi staţiunea e o ruină, vilele aflate într-o accentuată stare de degradare să se vândă şi acum, iar preţurile, culmea, cresc, în loc să scadă. „Preţurile au crescut de la 3 dolari, cât era în 2003 un metru pătrat, la 40 de euro/metrul pătrat, cât este în prezent, cu toate că nu s-a făcut nimic. Noi, ca oraş, ne duceam în jos, iar preţurile creşteau şi la clădiri, şi la teren“, subliniază edilul urbei.
S-a ajuns, după cum povesteşte primarul, să se cumpere, spre exemplu, o clădire ce trebuie dărâmată până la fundaţie, fără un metru de teren, cu suma de 30.000 de euro. Pentru un Borsec în moarte clinică, o sumă uriaşă.
Baza de tratament, soluţia pentru reînvierea Borsecului de odinioară
Închiderea policlinicii şi a bazei de tratament a tras după sine şi ştergerea renumelui localităţii, aceasta decăzând din staţiune de interes naţional în staţiune de interes local. O lovitură de imagine care va putea fi reparată numai dacă, cineva, vreun investitor puternic sau statul, prin pârghiile sale, va pune pe picioare o nouă bază de tratament. Acesta este punctul nevralgic care ar putea repune în mişcare vechiul mecanism al turismului balnear.
Administraţia locală este pusă pe treabă, însă localitatea e foarte mică, întreprinzători puţini, taxe şi impozite pe măsură. Singuri, din venituri proprii, nu se pot descurca. „Dorim ca până la sfârşitul anului viitor să recăpătăm statutul de staţiune de interes naţional. Pentru asta avem nevoie de 500 de locuri de cazare, iar din acestea 150 trebuie să fie de trei stele. Noi le avem şi acum, dar nu sunt atestate, pentru că lumea a fost învăţată să lucreze la negru. De un an de zile am pus piciorul în prag şi fiecare trebuie să aibă acte în regulă, dacă vrea să funcţioneze“, mai spune primarul.
Ceilalţi proprietari de vile, unii autohtoni, alţii ceva mai exotici (indieni, kuweitieni), nu fac absolut nimic pentru clădirile care se dărâmă sub ochii trişti ai localnicilor, în speranţa că Primăria va face ceva. Nu investesc în renovări, pentru că ştiu că dacă infrastructura e la pământ, iar servicii, practic, nu există, cheltuiala ar fi în van, fiindcă nu vor veni turişti. Aşa că fiecare aşteaptă.
Primăria a încercat să răscumpere de la actualul proprietar fosta bază de tratament, însă preţul cerut a fost exorbitant pentru un imobil pe jumătate dărâmat: 350.000 de euro. În aceste condiţii, singura soluţie a fost demararea unui proiect nou. „Am făcut un proiect nou, pentru o astfel de bază, cu dotări moderne, şi sunt promisiuni că vom avea finanţare şi din partea Ministerului Turismului. De asemenea, dorim să accesăm şi un program prin fonduri europene. Valoarea proiectului este de 4,6 milioane de euro“, a precizat primarul.
Ape minerale cu proprietăţi excepţionale
În Borsec funcţionează o fabrică de îmbuteliere a apelor din izvoarele minerale, singura întreprindere mare, cea care asigură liniştea socială în zonă. De aici vin şi cele mai multe venituri către Primărie. „Însă sumele mari de bani, adică redevenţa care se plăteşte pentru fiecare litru de apă minerală îmbuteliată, merge direct către bugetul de stat. Ca să vă daţi seama despre ce sumă vorbim, vă spun că pentru un an se plăteşte cam cât dublul bugetului nostru local. Bani care nu se întorc la Borsec şi cu care am putea face multe“, explică Mik Jozsef. Apa minerală îmbuteliată aici se exportă în Israel, Statele Unite, Canada, Republica Moldova şi Ungaria, capacitatea anuală de producţie fiind de 4-5 milioane de litri.
Restul izvoarelor minerale din Borsec, captate şi amenajate în pavilioane, sunt deschise publicului larg. De fapt, cea mai mare aglomeraţie din staţiune e la izvoare. Localnici, turişti şi oameni din localităţile apropiate vin zilnic să ia apa minerală de-a gata. Maşini întregi de peturi stau aliniate lângă izvor, pregătite să fie umplute.
Proprietăţile tămăduitoare ale apelor minerale sunt incontestabile, acestea fiind utilizate atât pentru cura internă, cât şi pentru cea externă: afecţiuni tiroidiene, diabet, afecţiuni gastro-intestinale, afecţiuni ale colonului, afecţiuni hepatice, litiază urinară şi biliară, afecţiuni coronariene. În 2004, calităţile deosebite ale apei minerale de la Borsec au fost recunoscute şi recompensate cu premiul I la Expoziţia Internaţională din SUA.
Din 2010, pârtie de ski
Autorităţile locale încearcă să mişte lucrurile, dar totul merge greu, pentru că banii sunt puţini. Imaginaţi-vă că Borsecul n-are mai mult de 2.200 de locuitori, aşadar seamănă cu un sat ceva mai mărişor. În condiţiile în care investitorii particulari lipsesc, administraţia face cât poate. „Problema e că am preluat o staţiune în ruină, iar ca s-o refaci îţi trebuie câţiva ani buni. Încercăm să refacem la anul sistemul de canalizare şi avem un proiect câştigat, de 1,7 milioane de euro, pentru reabilitarea centrului. Numai că după ce o să refacem centrul, în stilul clasic, aşa cum era înainte, va rămâne problema cu clădirile, de care nu ne putem atinge. Nu putem decât să le dăm amenzi proprietarilor, între 1.000-2.500 de lei, dar pe care le pot achita la jumătate de preţ în 48 de ore şi practic suntem cu mâinile legate“, spune, cu amărăciune, primarul Mik Jozsef.
Primul proiect major va fi, însă, gata până la finele lui 2010. Este vorba de o pârtie de ski, de 600 de metri, şi cu o diferenţă de nivel de 130 m, pentru finanţarea căreia au fost alocate 40 de milioane de lei de la Ministerul Turismului. De-aici speră autorităţile să pornească în demersul lor de a repune Borsecul pe picioare. „Va fi o singură instalaţie de transport prin cablu şi trei pârtii care se întorc în acelaşi punct“, explică viceprimarul Szabo Tibor.
Avem un loc, n-avem turişti
În Borsec există acum cam 24 de pensiuni care pot oferi cazare turiştilor ce n-au uitat liniştea şi frumuseţile locului. Unele sunt vechile vile, renovate şi modernizate, altele sunt clădiri noi. Preţurile la cazare variază între 50 şi 150 de lei pe zi. „Turistul vine. Avem aer, avem apă, avem un peisaj extraordinar, problema e că n-avem servicii. Vine turistul, stă două nopţi şi pe urmă pleacă, pentru că efectiv n-are ce să facă. Şi toată lumea aşteaptă de la Primărie. Şi-aşa stăm şi ne chinuim… Borsecul are renumele, nu trebuie reinventat, dar avem multe, multe de făcut“, crede edilul oraşului. „Turişti ar fi mai mulţi, dacă ar fi infrastructura mai bună. Sunt multe de văzut aici, însă dacă nu poţi să-i ţii în loc, ei stau câteva zile, se plictisesc şi merg mai departe. Sunt şi oameni care vin pentru relaxare totală, dar foarte puţini“, completează şi Anca Olariu, director de vânzări servicii turistice şi hoteliere la Pensiunea „Riki“, una din puţinele pensiuni din zonă, nou-construită. Vila oferă 24 de camere cu 40 de locuri de cazare, cu home cinema, jacuzzi, apă caldă în permanenţă, conexiune wireless la internet, saună, sală de gimnastică, posibilitate de a închiria biciclete şi alte echipamente sportive, activităţi pentru copii.
Cu toate lipsurile evidente ale staţiunii, proprietarii de pensiuni se străduiesc din răsputeri să menţină un flux continuu pentru oaspeţii lor, conştienţi fiind că a face turism acum, la Borsec, nu-i o afacere care să aducă profit imediat. „Momentele de vârf sunt pe timp de vară, în lunile iulie-august. Acum, spre exemplu, avem doar 6 camere ocupate. Anul trecut am fost nevoiţi să închidem pe timpul iernii. Anul acesta sperăm să ne putem menţine. Sunt ani în care, cum se spune, vii cu bani de-acasă, ani în care pur şi simplu funcţionezi şi ani în care mulţumirea sufletească întrece mulţumirea materială“, consideră Anca Olariu.
Trasee montane, Peştera de gheaţă, Peştera Urşilor, traseu pentru biciclişti şi belvedere pe Aleea Îndrăgostiţilor (adică şoseaua de centură, proaspăt asfaltată, cel mai bun drum din oraş), Poiana Zânelor, izvoarele de apă minerală, Muzeul Apelor Minerale, cam asta pot vedea turiştii la Borsec. Din vara aceasta, în lipsa unei baze de tratament, Primăria a reuşit să construiască, numai prin muncă voluntară, câteva bazine deschise pentru băi, în Poiana Zânelor. „Tot ce vedeţi a fost făcut prin muncă voluntară. Comunitatea trebuie să ştie că dacă face ceva, face pentru ea. Aici se pot face băi pentru circulaţia sanguină, pentru că bazinele au fost construite direct peste izvoarele care existau“, precizează viceprimarul.
Ce rămâne de făcut pentru ca staţiunea să-şi recapete bunul renume? Un pic de ajutor din partea statului, prin orice pârghii, n-ar strica. Dar, până atunci, poate că proiectele deja câştigate ale Primăriei şi încăpăţânarea cu care unii proprietari de pensiuni se străduiesc să aştepte încă turişti vor face ca, în curând, străzile Borsecului să se însufleţească din nou. Iar musafirii să iasă din nou, seara, după tratamente, pe Bulevardul celor şapte izvoare…
Cum se ajunge în staţiune?
Borsecul este situat pe DN 15, cel care leagă Topliţa de Moldova, la distanţe egale (130 km) faţă de Târgu Mureş, Piatra-Neamţ şi Miercurea Ciuc.
Legătura feroviară se face prin gara Topliţa, care se situează pe traseul Braşov-Ciceu sau Deda-Dej, iar de aici până în Borsec se poate ajunge cu autobuzul.
Scurtă istorie a Borsecului
Potrivit legendelor care circulă în zonă, primul izvor de la Borsec a fost descoperit de un păstor care s-a vindecat de ulcer, după ce a băut din apa acestuia. Pe la 1594, spun documentele vremii, apa minerală de aici era transportată pentru îmbăieri la curtea lui Sigismund Bathory în Alba Iulia. Bazele Borsecului de mai târziu încep să se pună, însă, abia pe la 1804, când doi austrieci de la Viena, Günther Balint şi Anton Zimmethausen, concesionează terenurile Borsecului, până atunci aflate în proprietatea a două comune harghitene, Ditrău şi Lazărea, şi pun bazele unei fabrici de îmbuteliere a apei minerale. Treptat, aristocraţii vremii încep să-şi construiască vile de vacanţă în Borsec, iar în scurt timp localitatea se transformă într-un stabiliment de lux al Imperiului Austro-Ungar. Vechile clădiri, unele încă în picioare şi astăzi, păstrează ceva din farmecul arhitecturii de odinioară.
