Breaza, o veche vatră monahală din Ţara Făgăraşului

Schitul „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul” din apropierea localităţii Breaza, judeţul Braşov, continuă o veche tradiţie monahală pe aceste meleaguri ocrotite de Munţii Făgăraş. Actualul aşezământ monahal a readus aici viaţa isihastă întemeiată cu secole în urmă de vieţuitorii a trei mănăstiri distruse în secolul al XVIII-lea.

Locul de la poalele Munţilor Făgăraş, unde este ridicat Schitul „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”, este plin de istorie şi spiritualitate. Aici au existat în trecut nu doar trei vetre monahale, adevărate călăuze ale Ortodoxiei pentru această parte a Transilvaniei, ci şi cetăţi medievale de apărare împotriva cotropitorilor, aşezări româneşti cu oameni gospodari şi credincioşi care au păstrat tradiţiile moştenite din vechime şi spiritualitatea ortodoxă. Cei care ajung la Breaza se conving de faptul că aceste locuri sunt binecuvântate de Dumnezeu nu doar prin frumuseţea peisajelor naturale, ci şi prin trecutul comunităţilor din împrejurimi, prin lăcaşurile de rugăciune zidite şi prin obiceiurile încă păstrate cu sfinţenie.

Pentru a ajunge la Breaza, pelerinii vor trebui să parcurgă drumul de la Făgăraş spre Recea, apoi spre Gura Văii şi spre satul Breaza. Din satul Breaza se merge spre munte, pentru a ajunge apoi în apropiere de locurile unde, cu secole în urmă, au existat trei aşezăminte monahale la poalele Munţilor Făgăraş. Până astăzi s-au păstrat în zonă numele „La Chilii”, „La Poiană” şi „La Fântâniţă” pentru a distinge locurile celor trei mănăstiri distruse în secolul al XVIII-lea de trupele austriece comandate de cruntul general Bucow. Din monografia schitului aflăm că una dintre aceste mănăstiri a fost arsă împreună cu patru vieţuitori, nefericitul eveniment rămânând în memoria localnicilor drept „jertfa de la Poiană”. Se păstrează în tradiţia orală şi o istorisire legată de minunea de „La Fântâniţă”, unde se spune că a izvorât vin, pe care călugării l-au dat cotropitorilor pentru a nu fi omorâţi. Această fântână se păstrează şi în zilele noastre la apus de schit.

Ctitoria preotului mărturisitor Ioan Năftănăilă

Tradiţia monahală de la Breaza avea să fie reînnodată abia după căderea comunismului din România. Făgărăşenii au dorit să vadă pe aceste locuri un nou aşezământ monahal prin care să cinstească martiriul monahilor ucişi de generalul Bucow şi să readucă pe aceste locuri monahi închinători şi rugători pentru întreaga lume. Visul lor s-a împlinit prin eforturile unui preot mărturisitor, victimă a regimului comunist, preotul Ioan Năftănăilă. Născut la Breaza în 1925, preot în satul natal, a susţinut mişcarea de rezistenţă anticomunistă din Munţii Făgăraş.

Timp de şase ani, părintele Ioan Năftănăilă a suferit cumplite prigoane în temniţele fostului regim, dar credinţa sa l-a făcut să supravieţuiască acelor vremuri şi a făgăduit că, dacă va scăpa de moarte, va ridica o mănăstire în apropiere de satul său natal, pe locurile sfinţite de monahii din vechime. Cu sprijinul familiei sale şi al credincioşilor, preotul Ioan Năftănăilă avea să înceapă lucrările de zidire a bisericii actualului schit. În 1996 era aşezată piatra de temelie, slujba religioasă fiind săvârşită de Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului.
În pisania din pridvorul lăcaşului de cult stă scris: „Ziditu-s-a din temelie acest sfânt lăcaş, cu hramul «Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul», pe locul vechiului aşezământ monahal distrus la anul 1762 de către generalul Bucow, spre a fi de folos tuturor închinătorilor”. Tot din monografia schitului aflăm că, după ridicarea bisericii, preotul Ioan Năftănăilă a dotat lăcaşul cu toate cele necesare slujirii. I-au fost alături cei doi fii, Eugen şi Ioan, precum şi soţia, doamna Eugenia. Părintele Ioan Năftănăilă a slujit o perioadă aici, atâta vreme cât i-au mai permis puterile fizice, iar doamna Eugenia dădea răspunsurile la strană şi înfrumuseţa slujba prin vocea sa frumoasă. Dar visul părintelui ctitor era ca aici să vină monahi, care să readucă rânduiala monahicească la acest schit ridicat în apropiere de locurile unde odinioară au vieţuit călugări mărturisitori ai credinţei străbune.

Primii monahi

În anul 2006, se împlinea dorin­ţa preotului ctitor Ioan Năftănăilă de a fi aduşi monahi la Schitul Brea­za. Cu binecuvântarea Înalt­preasfinţitului Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, au venit la acest schit câţiva monahi care au adus aici viaţa isihastă, rugăciunea şi programul liturgic specific aşezămintelor monahale. Începutul a fost dificil, dar în timp lucrurile au intrat în normalitate, iar acum aşezământul este un loc de pelerinaj, o adevărată oază de linişte sufletească.

„Am venit atunci şase vieţuitori de la Schitul Ruschiţa din judeţul Caraş-Severin, după ce Înaltprea­sfinţitul Părinte Laurenţiu a fost ales Mitropolit al Ardealului. Schitul de acolo s-a închis şi noi am venit aici. Din cauza condiţiilor foarte grele de la început, trei dintre monahi au plecat. Nu am găsit aici decât bisericuţa de lemn ridicată de părintele Ioan Năftănăilă. Nu aveam corp de chilii, nu aveam unde dormi, nu aveam apă, nu aveam curent electric. A fost foarte greu la început. Erau aici nişte grajduri ale unei fabrici din Făgăraş unde stăteau ciobanii cu oile şi caprele. În timp, am reuşit să facem condiţii bune pentru obştea rămasă şi acum mai aşteptăm vieţuitori să vină la noi. Am continuat lucrările la biserică, începute de părintele Ioan Năftănăilă, şi cu ajutorul lui Dumnezeu şi al credincioşilor am reuşit să ajungem acum să avem toate condiţiile pentru viaţa monahală”, ne-a spus egumenul schitului, protosinghelul Ambrozie Duţă.

„Prin rânduiala şi pronia lui Dumnezeu”

După venirea monahilor din Caraş-Severin, au început noi lucrări la biserică şi la clădirile schitului. Lăcaşul de cult al schitului, ridicat de părintele Ioan Năftănăilă, avea să fie înfrumuseţat cu pictură interioară, cu mobilier şi toate cele necesare programului liturgic şi duhovnicesc al unei mănăstiri. În 29 august 2019, chiar de hramul schitului, biserica era târnosită de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu, o zi care a rămas în istoria acestor locuri prin importanţa momentului şi mai ales prin frumuseţea sărbătorii duhovniceşti la care au participat numeroşi slujitori ai Sfintelor Altare, pelerini, credincioşi din satele apropiate şi oficialităţi. „Acest aşezământ a apărut prin rânduiala şi prin pronia lui Dumnezeu, pe locul celor trei mănăstiri distruse de urgia imperială austriacă”, avea să sublinieze Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu în ziua târnosirii lăcaşului de cult al schitului.

Prin eforturile obştii monahale, cu sprijinul oamenilor apropiaţi de schit, în ultimii ani s-a ridicat un frumos şi spaţios corp de chilii în apropiere de biserică pentru a oferi monahilor şi credincioşilor care vizitează mănăstirea cele mai bune condiţii de cazare.

În fiecare zi se săvârşesc slujbe religioase în biserica schitului de la Breaza, după rânduiala monahală. Puţinii vieţuitori de la schit au şi gospodărie, livadă şi ateliere, unde lucrează pentru a-şi asigura traiul zilnic. La hramuri şi la marile sărbători, la Breaza poposesc mulţimi de pelerini din toate locurile ţării pentru a se bucura de binecuvântarea cerească revărsată peste aceste meleaguri sfinţite de sângele monahilor martiri şi mărturisitori ai Ortodoxiei.

Jertfelnicia ctitorului Monografia Schitului Breaza ne oferă mai multe informaţii despre preotul ctitor Ioan Năftănăilă, un slujitor al Sfântului Altar demn de a fi numit model de slujire duhovnicească şi de mărturisire ortodoxă în vremuri de restrişte.

Părintele Ioan Năftănăilă s-a născut la 4 mai 1925, în localitatea făgărăşeană Breaza. A urmat şcoala primară în satul natal, apoi a studiat la Liceul „Ioan Meşotă” din Braşov şi la Academia Teologică „Andreiana” din Sibiu, deşi îşi dorea iniţial să studieze Medicina sau Dreptul. O întâlnire cu marele duhovnic al Ardealului, părintele Arsenie Boca, l-a convins că Teologia este calea pe care trebuie să o urmeze. La 29 aprilie 1949 a fost hirotonit preot pentru satul natal, unde a slujit timp de 55 de ani. Printre alte activităţi, a reparat şi repictat biserica parohială, sfinţită în 1951 de Mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului, a înfiinţat un muzeu bisericesc. A urmat cursurile de Magisteriu în Teologie Sistematică la Institutul Teologic de grad universitar din Bucureşti, dar nu a reuşit să termine aceste studii pentru că a fost arestat.

Mărturiile localnicilor arată că părintele Năftănăilă spovedea şi împărtăşea membri ai rezistenţei anticomuniste din Munţii Făgăraşului. Pentru puţinul ajutor oferit studentului Laurean Haşu, luptător în Munţii Făgăraş, a fost arestat şi întemniţat pentru şase ani. Avea 32 de ani la acea vreme. Nimeni din familie nu l-a văzut în acei ani de grea închisoare. A fost închis în penitenciarele din Braşov, Sibiu (1957), Cluj (1957), Gherla (februarie 1958 şi iulie 1962), Jilava (iulie 1962-tranzit), Galaţi (iulie 1962), dar şi în lagărele de muncă de la Salcia (octombrie 1959) şi Periprava (decembrie 1959 şi 1962). A fost eliberat la 28 septembrie 1963 din Penitenciarul Gherla.

În timpul detenţiei s-a confruntat cu probleme mari de sănătate, la Periprava fiind internat şi o perioadă de timp declarat inapt pentru muncă. A revenit în slujire, mai întâi la câteva parohii din judeţul Alba, precum Bucerdea Grânoasă (1965-1968), apoi din 1969 în satul natal. S-a remarcat între preoţii din Ţara Făgăraşului prin pregătirea sa teologică, abilităţile de predicator şi de bun duhovnic. A scris mai multe cărţi de teologie, rămase încă în manuscris, dovadă a deosebitei sale pregătiri teologice. După ieşirea din puşcărie, împotriva lui s-a deschis un dosar de urmărire informativă, sub pseudonimul „Urlea”. Numele său va rămâne, însă, în istorie pentru re­ctitorirea aşezământului monahal de la Breaza, de care a fost legat sufleteşte până la trecerea sa în veşnicie din 6 decembrie 2007.